Refugiatii

Exista un loc in lume unde milioane de romani se refugiaza timp de ore bune, zilnic. In ciuda vigilentei vamesilor de la frontierele Romaniei, in fiecare minut trec pe sub nasul lor uneori clandestin, alteori in mod cu totul legal, mii de cetateni romani dornici sa evadeze din tara de care s-au saturat. Acesti refugiati trec granita in mediul online cu convingerea ca vor scapa citeva ore de Romania, in care nimic nu mai functioneaza normal, dar in graba lor catre acest „nicaieri” virtual aduc, ascunse bine in cutele mintii lor, toate prejudecatile si nedreptatile lumii de care fug cu atita elan. Continuă lectura

Anunțuri

De ce internetul nu poate face o revolutie

Astazi am vazut un filmulet. Nu conteaza filmuletul ci morala, iar morala era evidenta inainte de a ajunge sa il vad. Tocmai de aceea scriu acest post.

Am asistat la revolutia online pe twitter din Moldova sau la revolutia online din Iran. Probabil ca vom mai asista la citeva revolutii youtube sau google pe mapamond dar asta nu ne incalzeste cu nimic. Oamenii care folosesc internetul si in special ultima sa forma de evolutie, cea web 2.0, nu au inteles nimic. Sharuim, twitteram, comentam, postam, dam ratinguri, etc. dar toate astea nu semnifica nimic in lumea reala, dincolo de tastatura si ecran, atita timp cit nu actionam in nici un fel la nivel fizic, concret, asupra realitatii noastre, cea care ne deranjeaza si despre care facem atita vilva online.

Cel mai mare subterfugiu al democratiei de a subjuga oamenii ce cred in ea este libertatea cuvintului. Da, libertatea cuvintului necenzurata nu face nici cit o ceapa degerata. Aduceti-va aminte cind libertatea cuvintului sau libertatea presei erau cenzurate. Atunci oamenii riscau sa faca lucruri care depaseau aceasta bariera a cenzurii, faceau lucruri nebunesti, pe care acum, cind cenzura nu mai exista (teoretic) nu si le mai asuma. De ce? Din confort, din cauza faptului ca pot sta in virful patului cu laptopul in brate sau cu telefonul mobil in fata ferestrei si sa filmeze sau sa isi exprime opinia ca si cum parerea lor online ar putea cumva, printr-un miracol, sa actioneze prin cai nevazute asupra realitatii in care oamenii continua sa moara de foame, continua sa nu aiba de lucru, in care statul si politia comit abuzuri, in care criminalitatea creste, in care tu, cel care comentezi, esti o parte a societatii bolnave despre care iti dai cu parerea fara sa actionezi in nici un fel.

Ce s-ar intimpla daca lucrurile ar duce catre o revolutie in strada si ar fi nevoie ca tu si tu si tu sa fiti acolo, in fata armelor, cazuti pe caldarim, aruncind cu pietre, ridicind steagul? Veti fi in fata latopului si a telefonului mobil doar ca sa comentati si sa trasmiteti live? A transmite live ca sa vada lumea nu face nici o diferenta. Diferenta o fac cei prezenti acolo, care sa isi ceara drepturile, sa lupte pentru crezurile lor, sa moara pentru libertatea lor si a celorlati. Lucrurile astea nu se fac in fata calculatorului. Oamenii si in special tinerii de astazi trebuie sa inteleaga acest lucru si sa nu se lase inselati de libertatea iluzorie pe care le-o ofera Internetul. Internetul ne ofera si libertatea de a fi anonimi cind comentam, cind sharuim, cind twitteram, cind transmitem live? Dar oare asta vrem: sa fim niste anonimi online sau niste eroi offline?

Luati-va laptopul si telefonul mobil si iesiti in strada pentru lucrurile care nu va convin si pentru care umpleti atitea pagini de posturi in wordpress, atitea linii de twitter, atitia gigabiti de videoclipuri si imagini. Ginditi-va ca o data ajunsi in strada, laptopul si telefonul mobil va vor ajuta cel mult sa aruncati cu ele ca sa va provocati agresorii, iar apoi, cit curaj veti mai avea? Think about it.

Razboiul ca stare de spirit

Istoria ne invata ca de fapt nu invatam nimic din istorie.

Hegel

Pe 8 mai s-au implinit 64 de ani de la capitularea Germaniei naziste sau, asa cum mai este cunoscuta in istorie, cel de-al treilea Reich, in 1945. Cifra 64 (ani) nu este o cifra rotunda dar nu exista niciodata un motiv matematic sau estetic pentru a rememora o zi istorica de o importanta capitala. Continuă lectura

Web 2.0 meets Spam: crush of civilisations

Intr-un final apoteotic, ca o incununare a scepticismului meu fata de web 2.0, acesta a facut cunostinta cu ceea ce poate mintea umana sa creeze mai urit pe internet: spamul.

De citeva zile Youtube este impinzit de comentarii pline de spam, in aproape toate videoclipurile pe care le-am vazut. Se pare ca atacul este atit de brutal ca oamenii aia nici nu pot sterge atita spam cit s-a introdus acolo. Twitter se confrunta zilele acestea de asemenea cu followerii fictivi care adauga utilizatori pentru a le trimite spam. Am inceput sa fiu deodata atita de popular pe Twitter incit ma intrebam de unde. Mai inainte sa apuc sa imi verific followerii noi, eram anuntat ca utilizatorii respectivi au fost dezactivati datorita unor activitati suspecte pe site.

Pe blogul oficial al Twitter se anunta ca nu mai este permis ca un utilizator sa fie adaugat de mai mult de 1000 de followeri pe zi, cu scuza ca aceasta limita exista dar nu era riguros aplicata. Yeah, right!

In acest moment lucrurile incep sa se tulbure pe internet. Pe de o parte este pachetul legislativ al Parlamentului European ce propune o monitorizare drastica a activitatilor pe internet si pe de alta parte dreptul oricarui internaut la acces liber si neconditionat la informatie. Este adevarat ca sunt activitati ce depasesc limitele legislatiei privind drepturile de autor, care insa fac cu mult mai putin rau activitatilor de tip spam sau hacking. Indiferent insa daca accesul va incepe sa fie restrictionat sau nu, nu inseamna ca lucrurile se vor pune la punct. Pentru spam va fi oricind, oricum, o cale de a sparge bresa ip-urilor, retelelor si asa mai departe. Se va ajunge la blocarea accesului unor utilizatori care nu au nici o vina.

Ceea ce trebuie sa inteleaga internetul in era web 2.0 e ca continutul generat de utilizatori nu prea conteaza atit de mult, atit din punct de vedere al relevantei la cautare cit si al informatiilor continute in el. Nu intereseaza pe nimeni ca gigel tine cu Dinamo si striga cit il tin plaminii intr-un comentariu la un articol anonim. Cine are ceva de zis isi face blog, isi face un cont de twitter si isi spune oful acolo. Cine are chef si timp sa il citeasca si sa ii contraargumenteze e liber sa o faca. Accesul utilizatorilor nelogati sau care nu platesc un serviciu pentru care trebuie sa agreeze cu niste termeni si conditii ca nu il vor sabota cu spam (atita timp cit e in interesul lor sa nu piarda banii), nu face decit sa otraveasca relevanta si sa propage ideea ca ce conteaza daca fac si eu spam ca au mai facut si altii inainte si nu au patit nimic.

Este momentul in care cei care fac situri doar de dragul de a stirni flaminguri pentru trafic sa se mai gindeasca. Probabil ca acest lucru va mai tine maxim un an cit se pregateste intrarea in scena a urmatoarei generatii de situri care sa fie relevanta semantic si in care informatia pura, nealterata de parerea agaricilor, sa conteze. Restul se vor duce la cosul de gunoi al istoriei internetului. Internetul, la temelia lui, asa cum a fost gindit de Tim Berners-Lee, a fost conceput cu scopul ca informatia pe care o cauti sa fie la indemina, la obiect si conectata prin legaturi stricte la surse. Web 2.0 a deturnat odios aceasta idee si nu va ramine decit o joaca in cutia de nisip peste citiva ani. E timpul sa facem ceva bun cu cea mai spectaculoasa unealta pe care o are la indemina omenirea ca sa ramina libera. Sa nu o dam in bara.

(De)generatia 2.0

Nu sunt un tip care se omoara dupa web. Mai mult, as putea spune ca sunt anti-web, asa cum este el perceput de cei mai multi: datul cu parerea despre orice chestie minora, expunerea celor mai intime ginduri in vazul tuturor, content generat de useri in cantitati industriale si de calitate proasta, relationari inutile si multe cu oameni pe care nu ii vei vedea niciodata sau cu care ai avut o tangenta meteorica, numai de dragul de a te lauda cu cercul tau de prieteni, cu blogul tau, cu galeria ta imensa de poze, cu faptul ca parerea ta e cea mai buna,  in general ca esti o vedeta pe internet. Continuă lectura

Adio Pif!

Revista Pif Gadgets a fost declarata falimentara de catre un tribunal francez pe 15 ianuarie.

Stirea am citit-o cu un soi de nostalgie desi, dupa atita vreme, e mai degraba o nostalgie rece, insa nu ma pot abtine sa nu aduc un omagiu celor care au incintat milioane de copii din lumea intreaga cu benzile lor desenate.

Lucru mai putin cunoscut e faptul ca revista isi are radacinile intr-o revista aflata sub tutela Partidul Comunist Francez, aparuta imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca o continuare a unui jurnal republican, Junele Patriot, publicat in ilegalitate in perioada razboiului. Acesta este si unul dintre motivele pentru care in paginile ei au aparut si multe istorisiri cu tema patriotica petrecute in timpul ocupatiei germane.

Revista a atins un punct culminant al notorietatii in anii ’70-’80, perioada in care am facut si eu cunostinta prima data cu ea. Imi aduc aminte nu numai de Pif si Hercule, dar si de Placid si Muzo, Leo, Arthur – fantoma justitiara, Corinne si Jeannot, Gai-Luron, Ludovic, Nestor, Horace, Teddy Ted, Fanfan La Tulipe, Loup Noir, Omul invizibil si nu in ultimul rind, bineinteles, Rahan.

Poate ca Pif nu a schimbat viata copiilor romani de atunci, dar pentru vremurile in care nu puteau vedea benzi desenate decit in Cutezatorii, Pif a insemnat o bucatica de fericire. Iar copii de astazi nu stiu ca au pierdut inocenta unor benzi desenate pline de aventuri haioase si cu valente educative in favoarea unora comerciale, in genul celor cu Spiderman, Superman sau X-Men.

Telecratia

tele (limba greaca) – de la distanta, indepartat

cratos (limba greaca) – putere, guvernare

Democratia nu mai exista.

Democratia, asa cum a aparut in orasele-state ale Greciei antice, nu mai exista in zilele noastre. E adevarat, exista asa-zisele democratii: parlamentara, constitutionala, reprezentativa, liberala, socialista etc., forme de guvernamant-surogat, care sa dea poporului senzatia ca este responsabil de soarta tarii, in consecinta fiind vinovat de incalcarea oricarei legi atunci cind are lipsa de respect sa nu isi achite taxele cind sunt prea mari, sa nu plateasca impozitele din putinii bani pe care ii castiga, sa fure cind nu mai are ce manca, sa insulte autoritatile cind a fost abuzat. Continuă lectura