Digitalizarea trecutului apropiat

De aproape 15 ani mentinut un blog despre muzica in care postez subiecte din diverse tematici. Inca de la inceputurile blogului mi-am propus sa realizez o suita de antologii despre muzica romaneasca mergand inapoi in timp cel putin pana in anul 1990. In acest moment seria de antologii a ajuns la anul 1997 si devine din ce in ce mai greu sa obtin date despre muzica romaneasca si artistii romani de la inceputul anilor ’90. Am avut norocul sa imi notez melodii si artisti in vremea adolescentei si sa pot apela la memoria notitelor mele, dar inregistrarile ca atare lipsesc din mediul online. La fel si biografiiile artistilor efemeri care au evoluat in acei ani. Timpul pe care il petrec mentinand acest blog este chiar timpul meu liber, nu este o ocupatie in sine, pentru ca acest blog despre muzica nu este monetizat in niciun fel. Consider ca este un blog de educatie muzicala si ca urmare nu imi pot castiga un venit din munca unor artisti care au produs acea muzica. Ceea ce pot eu sa ofer este informatia si inregistrarea celor ce vor sa se informeze despre acel artist sau despre o perioada anume a muzicii.

Continuă lectura

Jurnal de pandemie (II)

In prima parte a acestui jurnal am abordat o viziune conforma cu ideile adeptilor teoriei conspiratiei, dar voi continua in aceasta parte secunda cu o perspectiva a efectelor secundare pe care o presupusa conspiratie mondiala le-ar genera, in mare parte din cauza faptului ca nu ar putea prevedea desfasurarea evenimentelor cu strictete. In acest caz, s-ar potrivi foarte bine zicala „ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa se intample”,  caci, cu siguranta, nici cele mai rauvoitoare forte umane oculte nu ar putea sa prevada in integralitate consecintele unui complot intins pe 7 continente, pus in miscare prin intermediul a 7 miliarde de actori. Aceste consecinte neprevazute s-ar datora evident comportamentului uman haotic, rezultat al unor decizii bazate fie pe frica, fie pe interese financiare meschine. Continuă lectura

Jurnal de pandemie (I)

Scriu aceasta postare intr-un moment foarte dificil pentru Romania. Aseara a fost emisa cea de-a doua Ordonanta Militara care limiteaza, sub forma unor recomandari obligatorii (sic!), deplasarea in grupuri de maxim 3 persoane, intrarea cetatenilor straini in tara, inchiderea mall-urilor, a cabinetelor stomatologice, iesirea din casa doar pentru nevoi alimentare, deplasarea catre locul de munca sau pentru urgente medicale, ultimele dintre acestea facadu-se, la nevoie, pe baza unei declaratii pe propria raspundere in cazul in care organele de politie opresc pentru verificari[1]. Aceste limitari vin in continuarea primei Ordonante Militare care a oprit activitatea restaurantelor, hotelurilor si cafenelelor pentru consumatiile in interiorul sau exteriorul acestora, suspendarea activitatilor culturale, stiintifice, artistice sau de divertisment sau organizarea evenimentelor cu mai  mult de 100 de persoane[2]. Continuă lectura

La capataiul unei tari bolnave

Acest text a fost scris in 6 iunie 2015, dar publicat in data de 30 decembrie 2019.

Zi de zi urmaresc stirile in speranta ca pot intelege, undeva printre randuri, printre ganduri si printre cuvinte ceea ce se petrece in acest colt de univers in care traiesc, Romania.

Lasand de o parte toate lucrurile care sunt rulate continuu la televizor, in incercarea de manipulare – evidenta – a tuturor cetatenilor, joc in care intra cu sau fara voie comentatorii si analistii politici, imi este clar ca lucrurile scapa de sub control.

O tara in care oamenii isi cer drepturile, in strada, in institutii sau in tacere, in apartamentele fiecaruia; o tara in care deciziile sunt la cheremul unor oameni alesi dintr-o lista de pe care nu poti alege pe nimeni mai bun, in care politicienii aleg sa nu aplice legile din cauza unor alte interese, a unor prioritati ascunse sau pur si simplu, din cauza unei neputinte de a indrepta niste lucruri care au curs in avalansa, an de an, fara ca cineva sa aiba posibilitatea de le repara; o tara in care 25 de ani de tranzitie ne-au adus mai aproape de iesirea din tunel dar ne-am dat seama ca de fapt am iesit pe la capatul ingust al tunelului si ca de aici iese cine poate, cine e mai subtire si se poate strecura mai usor, unde se filtreaza suflete si vieti omenesti mai ceva ca in purgatoriu; o tara in care bolile oamenilor cuprind nu numai corpul ci si sufletul si le amaresc viata si le otravesc mintea, facind-i sa isi piarda judecata si sa devina niste fiare, infometate de foame, de dreptate si de speranta; o tara in care lucrurile incep sa se intample dintr-o joaca a hazardului si in care lucrurile normale sa intampla doar dintr-o pura coincidenta; o tara in care vrei sa traiesti demn dar in schimb te tarasti, scurmind tarana cu ghearele ca sa mergi mai departe, biciuit de nedreptate, de nesiguranta si de mizeria morala ce se scurge din toate partile.

Romania a ajuns acesta tara: in care nu iti poti gasi dreptatea, nu ti se ofera siguranta, nu ti se ofera salariul pentru munca ta, nu ti se ofera tratamentul pentru boala ta, nu ti se ofera rasplata pentru anii munciti pina la batranete, nu ti se ofera o sansa egala de a iti indeplini visurile, nu ti se ofera bucuria de trai. Statul ascuns sub chipuri hidoase, zambete false, discursuri prefacute, legi inventate ad-hoc, taxe aplicate abuziv, dreptate cu lingurita, sanatate cu sila, bani cu mila si educatie cu zarul, tinerete cu frustrare, batranete cu saracie si moarte cu nepasare, a ajuns la momentul in ultimei sfortari. Fiecare picatura, scursa incet, dar implicabil, in groapa in care incet-incet s-a afundat de-a lungul timpului, fiecare incercare de resuscitare temporara dar care a mai amanat cu o zi si inca o zi sfarsitul, fac acum ca destinul, care nu iarta si care isi suna sorocul, sa ne aduca in pragul in care trebuie sa luam decizia finala: incotro?

Romania nu mai rezista, Romania nu mai respira. Romania isi traieste ultimele zile din viata iar noi stam neputinciosi in fata ei. In actul final, cand si ultimul nerv sau ultimul vas de singe va crapa, noi vom orbecai intr-un intuneric din care nu ne mai poate scoate nimeni.

Amintiri din comunism, in imagini (partea a VI-a)

Seria amintirilor din copilarie petrecuta in era comunista continua cu obiceiurile si activitatile de zi cu zi.

Anii ’80 au fost cei mai grei pentru romani deoarece dorinta lui Ceausescu de a plati datoria externa a dus la economii si rationalizari masive in toate sectoarele de productie interna, atat in industrie cat si in agricultura. Daca in anii ’60 si ’70 mancarea nu fusese deloc o problema, la inceputul anilor ’80 alimentele au inceput sa se gaseasca din ce in ce mai rar si in cantitati din ce in ce mai mici. Astfel, multe alimente de baza si de calitate foarte buna erau destinate exportului, oamenii erau obligati sa munceasca mai mult pentru a creste productia la export, iar curentul electric, apa curenta si gazele naturale erau rationalizate doar pentru gospodarii nu si pentru fabrici si intreprinderi, pentru a utiliza resursele la capacitate optima in sectoarele economiei in vederea achitarii datoriei externe. De aceea, multi dintre copiii si adolescentii de atunci isi aduc foarte bine aminte si cu foarte multa amaraciune de anii comunismului, mai ales prin prisma ultimilor 10 ani de rationalizari excesive ale regimului Ceausescu. Continuă lectura

Amintiri din comunism, in imagini (partea a IV-a)

In comunism, pentru copii, scoala era unul din cele mai importante aspecte ale copilariei si adolescentei. Dar nu pentru ca ar fi constientizat importanta ei in mod firesc ci pentru ca, de mici, parintii le spuneau copiilor sa invete si le repetau acest lucru pe tot parcursul studiilor elementare, gimnaziale sau liceale. Asta si pentru ca un parinte cu o pozitie buna in societate, medic sau profesor sau avocat, nu vroia sa se faca de ras cu o odrasla ce nu invata si nu ii calca pe urme iar pentru parintii cu o pozitie inferioara in societate, marea masa a muncitorilor, acesta era un motiv de mandrie si speranta ca odrasla lor va urca pe scara sociala mai sus decat reusisera ei. Continuă lectura

Amintiri din comunism, in imagini (partea a III-a)

Cea mai mare bucurie pentru copii, in vremea comunismului, pe linga jucarii si plimbarile in parc sau in Oraselul Copiilor, erau cartile. Cartile cu povesti erau in abundenta, in special cele din colectia Povesti Nemuritoare, ele erau cele mai dragi lucruri, mai ales cind aveau si ilustratii. Si trebuie sa recunosc ca multe dintre ele mi-au ramas dragi si acum, dupa zeci de ani de atunci. Continuă lectura

Amintiri din comunism, in imagini (partea a II-a)

Distractia copiilor in epoca ceausista era destul de limitata. Stiind toata ziua doar de scoala si de traiul monoton de acasa, unde imediat dupa ce veneai de la scoala nu puteai sa vezi nimic la televizor, fie pentru ca nu era program tv fie pentru ca era oprit curentul electric, copiii isi construiau si evadau in propria lume imaginara, caci pe vremea aceea nu erau Counter Strike, Warcraft, Youtube sau Facebook. Continuă lectura

Amintiri din comunism, in imagini (partea I)

In acest weekend am facut curatenie prin camera si am dat peste citeva lucruri din copilaria mea. Sunt lucruri pe care le-am tinut ca amintire din scoala elementara, scoala generala sau primele luni de liceu industrial. Asta pentru ca sa imi aduc aminte din cind in cind de acele vremuri. Intimplator sau nu, acele vremuri erau si vremurile comunismului, dar nu le-am tinut in nici un caz ca sa imi amintesc de comunism, caci ele sunt strinse chiar in comunism. Acum insa, amintirea vremurilor copilariei si zilelor de scoala se confunda cu vremurile petrecute sub comunism. Continuă lectura