Istorie Radio Contact: Ami Constantinescu (partea a V-a)

Oamenii si robotul

Poate cea mai grea munca este aceea cu oamenii. De cand deschidem ochii personalitatea fiecaruia interactioneaza cu cea a celui de langa el si-i creeaza, voluntar sau involuntar, diverse probleme. Probleme am creat parintilor nostri si in special mamei inca inainte de a fi nascuti. Probleme am creat medicilor din maternitate. Probleme am creat (unii dintre noi) preotului care ne-a botezat, invatatoarei din gradinita, profesorilor, sefilor, subalternilor, prietenilor, rudelor, cunostiintelor si chiar celor care citesc aceste randuri. Dupa cum spuneam, problemele pot fi voluntare sau involuntare. Eu intentionez sa prezint cititorilor doar amintirile mele despre ceea ce am trait la Radio Contact. Nu intentionez sa acuz pe cineva, sau sa cercetez adevarul istoric in amanuntele lui. Acolo unde amintirile mi s-au volatilizat, acolo unde informatia mi-a lipsit, acolo am preferat sa nu fac referiri in povestea mea. Continuă lectura

Istorie Radio Contact: Ami Constantinescu (partea a IV-a)

Liga de amatori, echipa, capitanul si antrenorul

Am incercat in fiecare clipa sa dam tot ce a fost mai bun din noi. Am incercat sa copiem ce ni s-a parut mai frumos, sa imitam tot ceea ce suna mai bine. Cei mai buni dintre noi, dupa ce au invatat abecedarul radio si-au format stilul lor. Era totusi 1990 si nici unul dintre noi nu era un “profesionist” in radio. Nu eram altceva decat o echipa de amatori care ne alesesem singuri un capitan, ni se impusese un antrenor si de a carei evolutie era tare mandru “proprietarul” din umbra. Continuă lectura

Istorie Radio Contact: Ami Constantinescu (partea a III-a)

Lumi paralele, jucarii, hobby-uri si oportunisti

In copilarie bunica imi povestea cum era inainte de al doilea razboi mondial. Cum se ducea la birou, cum iesea cu prietenii la spectacole, cum colinda tara si canta in nu stiu ce cor. Eu nu reuseam sa inteleg multe din povestile ei. Toate acele intamplari veneau de undeva de departe, dintr-o tara cu care multi dintre noi nu mai aveau nici o legatura. Ani mai tarziu, plimbandu-ma singur noaptea prin Paris aveam sa inteleg ca traind in Romania am fost in primul rand privat de tot ce era normal. Cei care nu si-au ingaduit in totalitate aceasta privatiune si-au cladit singuri o lumea a lor paralela. O lume rupta complet de realitatea exterioara, o lume a idealurilor, a hobby-urilor, a adevarurilor cenzurate, deschisa numai familiei si prietenilor foarte apropiati. Pesemne ca ne-a fost permisa tacit aceasta lume paralela, pentru a nu devansa decembriele din ‘89. Continuă lectura

Istorie Radio Contact: Ami Constantinescu (partea a II-a)

Post-revolutie, politica, studentie si capitalism

Pentru a intelege cat mai corect entuziasmul ce-l aveam in februarie 1990 este recomandat sa va prezint conjunctura in care Radio Contact (la inceput… Bucuresti) a aparut la noi, aici pe malul Dambovitei. Continuă lectura

Istoria Radio Contact: Ami Constantinescu (partea I)

Buna dimineata, buna ziua sau buna seara…

De doua zile parca nu mai am pace. Pe 11 “concurenta” si-a serbat 20 de ani de viata mioritica. Recunosc faptul ca din acest punct de vedere ei au fost si raman primii UNI-FAN RADIO, restul orizontului apartine in totalitate RADIO CONTACT. Continuă lectura

A fost odata Radio Contact…

Ieri s-au implinit 19 ani de la infiintarea Radio Contact Romania. Pentru unii o zi normala, pentru altii, care au crescut cu Radio Contact, ca si mine, o zi speciala, iar pentru cei care au lucrat la Radio Contact probabil si mai speciala.

Am avut bucuria ca tocmai ieri sa primesc un mesaj pe blog din partea lui Alexandru Gheorghias, unul din oamenii care m-au invatat muzica, muzica veche si buna a anilor 60-70, alaturi de toti ceilalti: Cristi Tomescu, Alex Nita, Giuseppe Rossi, Adrian Anghel, Sorin Minghiat, Doina Ene, Cristian Nemteanu, Tony Tesiu, Vali Dragu, Serban Savu, Liana Stanciu, Radu Birsan, Bogdan Popescu, Andreea Ionescu, Cristi Schnebli, Cristi Dicianu, care mi-au format cultura muzicala la varsta la care tocmai ieseam dintr-o perioada in care nu stiam decit de muzica romaneasca si muzica internationala de pe postul bulgaresc. Oamenii au plecat si au venit, insa Contact a fost mereu postul de radio de care am ramas indragostit si care imi dadea un sentiment de apartenenta deosebit.

Pentru unii radioul nu mai inseamna mare lucru, astazi cind sunt atitea lucruri cu care iti poti ocupa timpul liber: calculator, home-cinema, discoteca sau televizor. E adevarat nici pentru mine acum radioul nu mai inseamna mare lucru dupa ce 11 ani am crescut cu Radio Contact. De la inchiderea lui nu am mai reusit sa ma atasez de nici un alt post de radio, chiar daca unii dintre cei de la Contact au plecat catre alte posturi. Insa timp de 11 ani ritualul zilnic de a ma trezi sau de a veni acasa, de la scoala sau servici, si de a deschide repede radioul ca sa ascult Morning has broken, Cutiuta cu vechituri, Un-doi joi, Contact matinal, Caleidoscop, Top 30, Music by Request, Top Dance Chic, De la blues la rock, Top Nostalgic, Top Slow sau Party All The Time, cu urechea lipita de boxe seara, cind trebuia sa dau radioul incet pentru ca ai mei se culcau, sau cind adormeam cu radioul deschis, in surdina, nu s-a mai repetat niciodata.

In urma lui, mi-au ramas doar caietele in care notam constiincios topurile sau bucatile decupate din ziar, cu editiile pe care le pierdusem sau cu stiri despre cei care lucrau la Radio Contact. Mi-au ramas abtibildul si posterul  cu delfinul albastru, vinilul pe care l-am primit ca premiu la emisiunea lui Cristi Tomescu si pe care mi l-a inminat Ami Constantinescu, versurile de la Tom’s Dinner dactilografiate de Andreea Ionescu si casetele cu muzica inregistrata de la radio.

Nu sunt un fetisist, nu am fost niciodata, insa uneori dau peste toate aceste amintiri si mi-as dori sa mai existe inca o data Radio Contact. Si sa aud din nou cum Liana Stanciu prezinta inca o emisiune de muzica italiana, intro-ul de la Top 30 sau Cutiuta cu vechituri, Cat Stevens cintind Morning has broken, vocea lui Sorin Minghiat, jingle-urile Radio Contact, Doina Ene prezentind cu frazele ei elegante o noua melodie, risul Andreei Ionescu in timp ce fredoneaza pe True Blue al Madonnei, Radu Birsan si Cristi Dicianu facind atmosfera vineri seara.

Chiar daca Radio Contact nu mai exista el continua sa emita in sufletul meu si sa ma inspire in fiecare zi. Microbul muzicii pe care mi l-a transmis imi da boala cea mai dulce din lume.

La multi ani Radio Contact!

Continuă lectura