In luna care tocmai a trecut, mai 2009, situl meu personal, beautycenter.ro, site de care ma ocup de 6 ani deja, a depasit toate recordurile in toti cei 6 ani de activitate. A depasit numarul de vizitatori unici zilnici, 2621, numarul de vizitatori unici saptaminali, 14624, numarul de vizitatori unici lunari, 58411.
Probabil ca cifrele acestea par mici pentru un cunoscator intr-ale internetului, insa pentru un portal tematic – aflat in trafic peste citeva situri concurente serioase, sustinute de companii private cu angajati dedicati – si de care timp de 6 ani s-au ocupat doar 2 oameni, acest lucru este neobisnuit. Este exceptional faptul ca situl a tot crescut de la an la an, incet dar sigur, cu continut informativ de calitate si obiectiv, cu grija pentru detalii care uneori fac diferenta, lucru care ma face sa cred ca situl nu este deja doar un brand romanesc de internet ci si un brand personal, atit pentru mine dar mai ales pentru Meda.
Pentru mine, ca programator, aceste recorduri nu trezesc atita frenezie cit ar trebui poate, insa pentru Meda ele sunt cele mai importante. Nu numai pentru ca a crezut in acest site si si-a sacrificat citiva ani buni pentru aceasta idee, dar si faptul ca si-a dovedit, mai mult ca oricind – trecind peste momentele mai grele din viata ei, cind poate uneori si-a pierdut increderea in ea – ca este capabila sa faca sa mearga un astfel de site mai bine decit multi oameni din internetul romanesc, care sunt mai cunoscuti decit ea. Mai mult decit atit, trebuie sa ii multumesc ca a avut rabdare cu mine de fiecare data cind am batut-o la cap cu toate toanele mele legate de site.
Felicitari Meda!