Buna dimineata, buna ziua sau buna seara…

De doua zile parca nu mai am pace. Pe 11 “concurenta” si-a serbat 20 de ani de viata mioritica. Recunosc faptul ca din acest punct de vedere ei au fost si raman primii UNI-FAN RADIO, restul orizontului apartine in totalitate RADIO CONTACT.

De doua zile scormonesc pe net de fiecare data cand am un moment liber. Caut orice referitor la RADIO CONTACT, amintirile “contactistilor” virtuali, unii dintre ei fostii mei colegi “de butoane”. Asa am ajuns aici pe blogul tau, Leo. De aceasta data, cu voia ta, iti pot “inmana” doar cateva cuvinte neatent insirate – emotiile si amintirile-s de vina. In timp ce-mi “ciomagesc” tastatura din fata ascult http://player.radiocontact.be/player/ si parca ma simt mai tanar cu 20 de ani. Ieri i-am trimis un e-mail Andreei Ionescu si m-am conversat telefonic cu Soanca, in speranta ca macar dupa 20 de ani poate ne vom regrupa la un pahar de vorba. Promit ca-i voi suna si pe Ovidiu Catalinoiu si pe Mugurel Paveliu. Ultimul ti-a scapat din lista celor care au lucrat la Radio Contact. El are o poveste foarte scurta. Dupa ce si-a primit primul salariu, din toti banii primiti a cumparat bere pentru toata lumea, am baut cot la cot, apoi si-a anuntat demisia si de a doua zi nu a mai venit. Marele absent al listei tale este insa Marius Priscu. Marius este prima voce care a strapuns eterul in Bucuresti pe 68,7MHz pe data de 25 februarie 1990. Pe Marius il gasesti pe Facebook sau Neogen. Nici Priscu nu a facut multi purici prin Radio Contact. El a plecat printre primii, daca nu chiar primul, restul ne-am inbolnavit de radio mai mult sau mai putin si am rezistat injectandu-ne zilnic cu entuziasm atat cat ne-a rezistat organismul sau “seful de salon” ne-a semnat externarea.

Dupa 20 de ani, inca mai am amintiri proaspete in cutiuta mea cu vechituri (iertare…  Sasha si Sorin Minghiat).

Pentru mine, cel care si-a cedat aproape doi ani din tinerete catre Radio Contact Bucuresti, cel care a inceput cu caratul lazilor metalice albestre (pline de echipament, promotionale si muzica) pe scarile Scolii de Arhitectura, cel care a devenit intr-un an vicepresedintele asociatiei pe numele careia a deschis ochii in Romania Radio Contact, cel caruia nu i-au mai fost inapoiate jumatate din colectia personala de viniluri si un reportofon, cel care a invatat radio de la un animator belgian (de origine spaniola), apoi a incercat sa-i invete si pe ceilalti cate ceva in timpul noptii – cand aveam audienta mai mica si greselile treceau aproape neobservate, cel care pe 14 iunie 1990 am ajuns dupa Soanca in Scoala de Arhitectura sa “salvam radioul” de mineri, cel care alaturi de Costel Iancu isi pierdea timpul cu “Clubul Radio Contact” din Floreasca, cel care a simtit ca Radio Contact este si “copilul” sau, pentru mine au ramas astazi doar amintirile frumoase fata de echipa din acele vremuri si dispretul fata de Cuchi si Peppino.

Am fost doar o mana de nebuni, atunci cand in jurul nostru unii inca se mai luptau, iar altii isi croiau drum spre varful piramidei. A fost un vis frumos, pacat ca pentru mine nu a putut deveni realitate.