Liga de amatori, echipa, capitanul si antrenorul

Am incercat in fiecare clipa sa dam tot ce a fost mai bun din noi. Am incercat sa copiem ce ni s-a parut mai frumos, sa imitam tot ceea ce suna mai bine. Cei mai buni dintre noi, dupa ce au invatat abecedarul radio si-au format stilul lor. Era totusi 1990 si nici unul dintre noi nu era un “profesionist” in radio. Nu eram altceva decat o echipa de amatori care ne alesesem singuri un capitan, ni se impusese un antrenor si de a carei evolutie era tare mandru “proprietarul” din umbra.

Abia din 1992 la Radio Contact s-a putut vorbii despre profesionisti. Eu nu am prins ‘92-ul cu echipa de la radio si sper ca cei care ma cunosc si si-au continuat activitatea in radio sa nu imi poarte pica pentru cum gandesc acum. Pana in ‘92 am fost toti niste amatori in radio. De ce incerc sa evidentiez? Simplu. Abia in 1992 Radio Contact a devenit o societate comerciala in Romania. Pana atunci totul a fost o mare “pacaleala”, sau o grupare de entuziasti, sau o “scoala de radio”, orice altceva, numai post de radio adevarat nu. Este greu de explicat asta fanilor. S-ar putea sa fiu aspru pedepsit, dar acesta este numai adevarul. Din ‘90 pana in ‘92 nu a existat angajator sau angajat legal la Radio Contact. Au existat numai pseudo-sefi si supusi. Ce ne unea pe toti supusii era dragostea fata de muzica, de radio si speranta in ziua ce va urma.

Atunci cand imi amintesc despre muzica si radio dinainte de ‘89 parca devin brusc amnezic. Doar doua nume imi mai pot aminti: Andrei Partos si Florian Pitis. Cu siguranta am imbatranit. Amintirea-mi joaca feste si cand incerc sa-mi amintesc intreaga echipa de pionieri de la Radio Contact. Poate si pentru ca dinamicitatea acelor zile si statutul radioului permitea “perindarea” multor personaje prin fata microfonului.

Cei care s-au ocupat initial de alegerea “personalului” au fost Dinu Patriciu si Calin Popescu Tariceanu. Primul a reusit sa convinga cativa arhitecti si studenti arhitecti sa-si petreaca cateva clipe din viata lor in fata microfonului. Cel de-al doilea si-a cooptat prietenii si cunostiintele pentru “a-i da o mana de ajutor”. Bineinteles, au aparut si “neinvitatii” (printre care si eu m-am numarat).

Dintre arhitecti si studentii arhitecti (invitati sau neinvitati) imi amintesc de Marius Priscu, Dan Puscasu, Dana Stoica, Sorin Minghiat, Marius Frunzetti. Oamenii adusi initial de Tariceanu au fost Radu Soanca si Giuseppe Rossi. Au mai fost prezenti pentru inceput si doi vicepresedinti ai ATLD: Ilinca Misicu si Lucian Nica. Cei mai “bolnavi” de radio au ajuns la arhitectura aproape singuri sau “ajutati de un prieten”. S-au adaptat si integrat in echipa foarte repede, ulterior, unii dintre ei ajungand adevaratii profesionisti ai radioului. Printre ei se numara Gabi Dobroiu, Ovidiu Catalinoiu, Cristi Tomescu, Adrian Anghel, Alexandru Nita, Constantin Iancu, Cristi Dicianu, Cristi Nemteanu, Doina Ene, Laura Gheorghe, Liana Stanciu, Raluca Dragusin. Cu siguranta mi-au scapat cateva nume. Imi cer iertare.

Poate cel mai important pentru echipa este antrenorul. Eu l-am considerat antrenor, inca de la inceput, pe Radu Soanca. Ulterior Tariceanu l-a “uns” director in fata noastra. Dupa cativa ani de zile l-a abandonat. Radu se cunostea din copilarie cu Tariceanu si probabil ca in ‘90 legatura lor era foarte solida. Pentru mine Radu a fost si a ramas un etern “june minitehnicus”. O persoana foarte comunicativa, care a stiut sa se impuna in fata noastra prin mult tact si calm. Multi dintre noi eram studenti si nu am mai lucrat cu adevarat niciodata. Cativa avusesera contact cu intreprinderile de stat, dar acolo erau considerati niste rebeli. Radu Soanca si el fost angajat rebel, a trebuit sa organizeze si sa administreze “o gasca de nebuni” plina de personalitate, sa netezeasca micile conflicte ce apareau mai la tot pasul si sa raporteze lui Tariceanu si belgienilor despre tot ce se intampla in radio. Poate cel mai greu ii era sa “gaseasca om la program” pentru ca toti mai aveam cate ceva de facut, fie scoala, fie servici. Cei cu servici nu prea puteau sa “chiuleasca” peste ziua. Studentii da. Aceasta a fost principala cauza ce au zamislit programul saptamanal al “vocilor” Radio Contact. Mai apareau si inerentele “absente motivate”. Atunci ne sarea in ajutor Jonny.

Asa cum fusesem invatati de belgieni, un animator nu trebuia sa depaseasca trei ore de emisie continua. Belgienii aveau un format radio strict, dar fara diferentieri majore si emisiuni personalizate. Ne cereau ca singura diferentiere sesizabila de catre ascultatori sa fie vocea, umorul si spontaneitatea animatorului. Noi le urmam sfatul ori de cate ori stiam ca suntem monitorizati, dar de cele mai multe ori ne faceam de cap. Ascultatorii incepusera sa ne recunoasca deja prin muzica pe care o difuzam, prin zilele si orele la care intram in emisie. La inceput fiecare si-a ales cate o melodie drept generic. Apoi cei mai “curajosi” si-au creat un format propriu. Incet, incet, s-au “nascut” emisiunile. Cea mai importanta pentru noi a fost “Top 30 Radio Contact”. Cel care se straduia singur sa o realizeze a fost Gabi Dobroiu. Gabi avea un stil inconfundabil. Timbrul vocal si dictia ma faceau sa-mi amintesc mereu de Cristian Topescu. Dobroiu avea totusi ceva in plus, ceva ce nu am putut niciodata defini. Asemeni unui vrajitor, la Gabi puteai admira naturaletea cu care isi realiza emisiunile si simplitatea gesturilor din fata mesei de mixaj. Muzica pe care o difuza, comentariile atent alese, oftatul sau adanc in microfon, ne-au adus in scurt timp un mare numar de ascultatori. 68,7 FM devenise cea mai ascultata frecventa din Bucuresti. Pentru asta si pentru multe altele am ales sa vi-l prezint Pe Gabi Dobroiu precum “capitanul” echipei.

Cu cativa dintre pionierii Radio Contact am avut placerea sa ma conversez de cateva zile incoace. Am revazut cateva inregistrari video si fotografii, am reascultat inregistrari audio. Imi doresc sa ma pot intalni cu toti, acum dupa 20 de ani. Imi doresc sa ne aducem aminte de acele clipe nebune din viata noastra, sa oftam adanc in microfon asemeni lui Dobroiu, apoi sa ne vedem, linistiti, fiecare de drumul sau.