Refugiatii

Exista un loc in lume unde milioane de romani se refugiaza timp de ore bune, zilnic. In ciuda vigilentei vamesilor de la frontierele Romaniei, in fiecare minut trec pe sub nasul lor uneori clandestin, alteori in mod cu totul legal, mii de cetateni romani dornici sa evadeze din tara de care s-au saturat. Acesti refugiati trec granita in mediul online cu convingerea ca vor scapa citeva ore de Romania, in care nimic nu mai functioneaza normal, dar in graba lor catre acest „nicaieri” virtual aduc, ascunse bine in cutele mintii lor, toate prejudecatile si nedreptatile lumii de care fug cu atita elan. Continuă lectura

De ce internetul nu poate face o revolutie

Astazi am vazut un filmulet. Nu conteaza filmuletul ci morala, iar morala era evidenta inainte de a ajunge sa il vad. Tocmai de aceea scriu acest post.

Am asistat la revolutia online pe twitter din Moldova sau la revolutia online din Iran. Probabil ca vom mai asista la citeva revolutii youtube sau google pe mapamond dar asta nu ne incalzeste cu nimic. Oamenii care folosesc internetul si in special ultima sa forma de evolutie, cea web 2.0, nu au inteles nimic. Sharuim, twitteram, comentam, postam, dam ratinguri, etc. dar toate astea nu semnifica nimic in lumea reala, dincolo de tastatura si ecran, atita timp cit nu actionam in nici un fel la nivel fizic, concret, asupra realitatii noastre, cea care ne deranjeaza si despre care facem atita vilva online.

Cel mai mare subterfugiu al democratiei de a subjuga oamenii ce cred in ea este libertatea cuvintului. Da, libertatea cuvintului necenzurata nu face nici cit o ceapa degerata. Aduceti-va aminte cind libertatea cuvintului sau libertatea presei erau cenzurate. Atunci oamenii riscau sa faca lucruri care depaseau aceasta bariera a cenzurii, faceau lucruri nebunesti, pe care acum, cind cenzura nu mai exista (teoretic) nu si le mai asuma. De ce? Din confort, din cauza faptului ca pot sta in virful patului cu laptopul in brate sau cu telefonul mobil in fata ferestrei si sa filmeze sau sa isi exprime opinia ca si cum parerea lor online ar putea cumva, printr-un miracol, sa actioneze prin cai nevazute asupra realitatii in care oamenii continua sa moara de foame, continua sa nu aiba de lucru, in care statul si politia comit abuzuri, in care criminalitatea creste, in care tu, cel care comentezi, esti o parte a societatii bolnave despre care iti dai cu parerea fara sa actionezi in nici un fel.

Ce s-ar intimpla daca lucrurile ar duce catre o revolutie in strada si ar fi nevoie ca tu si tu si tu sa fiti acolo, in fata armelor, cazuti pe caldarim, aruncind cu pietre, ridicind steagul? Veti fi in fata latopului si a telefonului mobil doar ca sa comentati si sa trasmiteti live? A transmite live ca sa vada lumea nu face nici o diferenta. Diferenta o fac cei prezenti acolo, care sa isi ceara drepturile, sa lupte pentru crezurile lor, sa moara pentru libertatea lor si a celorlati. Lucrurile astea nu se fac in fata calculatorului. Oamenii si in special tinerii de astazi trebuie sa inteleaga acest lucru si sa nu se lase inselati de libertatea iluzorie pe care le-o ofera Internetul. Internetul ne ofera si libertatea de a fi anonimi cind comentam, cind sharuim, cind twitteram, cind transmitem live? Dar oare asta vrem: sa fim niste anonimi online sau niste eroi offline?

Luati-va laptopul si telefonul mobil si iesiti in strada pentru lucrurile care nu va convin si pentru care umpleti atitea pagini de posturi in wordpress, atitea linii de twitter, atitia gigabiti de videoclipuri si imagini. Ginditi-va ca o data ajunsi in strada, laptopul si telefonul mobil va vor ajuta cel mult sa aruncati cu ele ca sa va provocati agresorii, iar apoi, cit curaj veti mai avea? Think about it.

Razboiul ca stare de spirit

Istoria ne invata ca de fapt nu invatam nimic din istorie.

Hegel

Pe 8 mai s-au implinit 64 de ani de la capitularea Germaniei naziste sau, asa cum mai este cunoscuta in istorie, cel de-al treilea Reich, in 1945. Cifra 64 (ani) nu este o cifra rotunda dar nu exista niciodata un motiv matematic sau estetic pentru a rememora o zi istorica de o importanta capitala. Continuă lectura

Web 2.0 meets Spam: crush of civilisations

Intr-un final apoteotic, ca o incununare a scepticismului meu fata de web 2.0, acesta a facut cunostinta cu ceea ce poate mintea umana sa creeze mai urit pe internet: spamul.

De citeva zile Youtube este impinzit de comentarii pline de spam, in aproape toate videoclipurile pe care le-am vazut. Se pare ca atacul este atit de brutal ca oamenii aia nici nu pot sterge atita spam cit s-a introdus acolo. Twitter se confrunta zilele acestea de asemenea cu followerii fictivi care adauga utilizatori pentru a le trimite spam. Am inceput sa fiu deodata atita de popular pe Twitter incit ma intrebam de unde. Mai inainte sa apuc sa imi verific followerii noi, eram anuntat ca utilizatorii respectivi au fost dezactivati datorita unor activitati suspecte pe site.

Pe blogul oficial al Twitter se anunta ca nu mai este permis ca un utilizator sa fie adaugat de mai mult de 1000 de followeri pe zi, cu scuza ca aceasta limita exista dar nu era riguros aplicata. Yeah, right!

In acest moment lucrurile incep sa se tulbure pe internet. Pe de o parte este pachetul legislativ al Parlamentului European ce propune o monitorizare drastica a activitatilor pe internet si pe de alta parte dreptul oricarui internaut la acces liber si neconditionat la informatie. Este adevarat ca sunt activitati ce depasesc limitele legislatiei privind drepturile de autor, care insa fac cu mult mai putin rau activitatilor de tip spam sau hacking. Indiferent insa daca accesul va incepe sa fie restrictionat sau nu, nu inseamna ca lucrurile se vor pune la punct. Pentru spam va fi oricind, oricum, o cale de a sparge bresa ip-urilor, retelelor si asa mai departe. Se va ajunge la blocarea accesului unor utilizatori care nu au nici o vina.

Ceea ce trebuie sa inteleaga internetul in era web 2.0 e ca continutul generat de utilizatori nu prea conteaza atit de mult, atit din punct de vedere al relevantei la cautare cit si al informatiilor continute in el. Nu intereseaza pe nimeni ca gigel tine cu Dinamo si striga cit il tin plaminii intr-un comentariu la un articol anonim. Cine are ceva de zis isi face blog, isi face un cont de twitter si isi spune oful acolo. Cine are chef si timp sa il citeasca si sa ii contraargumenteze e liber sa o faca. Accesul utilizatorilor nelogati sau care nu platesc un serviciu pentru care trebuie sa agreeze cu niste termeni si conditii ca nu il vor sabota cu spam (atita timp cit e in interesul lor sa nu piarda banii), nu face decit sa otraveasca relevanta si sa propage ideea ca ce conteaza daca fac si eu spam ca au mai facut si altii inainte si nu au patit nimic.

Este momentul in care cei care fac situri doar de dragul de a stirni flaminguri pentru trafic sa se mai gindeasca. Probabil ca acest lucru va mai tine maxim un an cit se pregateste intrarea in scena a urmatoarei generatii de situri care sa fie relevanta semantic si in care informatia pura, nealterata de parerea agaricilor, sa conteze. Restul se vor duce la cosul de gunoi al istoriei internetului. Internetul, la temelia lui, asa cum a fost gindit de Tim Berners-Lee, a fost conceput cu scopul ca informatia pe care o cauti sa fie la indemina, la obiect si conectata prin legaturi stricte la surse. Web 2.0 a deturnat odios aceasta idee si nu va ramine decit o joaca in cutia de nisip peste citiva ani. E timpul sa facem ceva bun cu cea mai spectaculoasa unealta pe care o are la indemina omenirea ca sa ramina libera. Sa nu o dam in bara.

Amintiri din comunism

Incerc de multa vreme sa imi adun gindurile pentru a scrie acest post. Imi este tare greu pentru ca nu stiu de unde sa incep. Sunt atitea lucruri in neregula care se inlatuie unele cu altele zi de zi incit ma intreb uneori daca totul se petrece in mintea mea si daca doar eu fac conexiunile acestea. Voi alege sa scriu postul in mai multe parti, nu stiu cite vor fi in final, dar voi incepe facind o introducere pentru a sublinia citeva lucruri mai tirziu.

Am mai scris cindva un post numit O epoca ce se destrama. Singura conexiune dintre acest post si acela ramine in final evolutia mentalitatii romanesti si tarele filonului de romanism creat de sistemul zis „comunist” din ultima jumatate de veac in societatea noastra. Continuă lectura

(De)generatia 2.0

Nu sunt un tip care se omoara dupa web. Mai mult, as putea spune ca sunt anti-web, asa cum este el perceput de cei mai multi: datul cu parerea despre orice chestie minora, expunerea celor mai intime ginduri in vazul tuturor, content generat de useri in cantitati industriale si de calitate proasta, relationari inutile si multe cu oameni pe care nu ii vei vedea niciodata sau cu care ai avut o tangenta meteorica, numai de dragul de a te lauda cu cercul tau de prieteni, cu blogul tau, cu galeria ta imensa de poze, cu faptul ca parerea ta e cea mai buna,  in general ca esti o vedeta pe internet. Continuă lectura

Adio Pif!

Revista Pif Gadgets a fost declarata falimentara de catre un tribunal francez pe 15 ianuarie.

Stirea am citit-o cu un soi de nostalgie desi, dupa atita vreme, e mai degraba o nostalgie rece, insa nu ma pot abtine sa nu aduc un omagiu celor care au incintat milioane de copii din lumea intreaga cu benzile lor desenate.

Lucru mai putin cunoscut e faptul ca revista isi are radacinile intr-o revista aflata sub tutela Partidul Comunist Francez, aparuta imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca o continuare a unui jurnal republican, Junele Patriot, publicat in ilegalitate in perioada razboiului. Acesta este si unul dintre motivele pentru care in paginile ei au aparut si multe istorisiri cu tema patriotica petrecute in timpul ocupatiei germane.

Revista a atins un punct culminant al notorietatii in anii ’70-’80, perioada in care am facut si eu cunostinta prima data cu ea. Imi aduc aminte nu numai de Pif si Hercule, dar si de Placid si Muzo, Leo, Arthur – fantoma justitiara, Corinne si Jeannot, Gai-Luron, Ludovic, Nestor, Horace, Teddy Ted, Fanfan La Tulipe, Loup Noir, Omul invizibil si nu in ultimul rind, bineinteles, Rahan.

Poate ca Pif nu a schimbat viata copiilor romani de atunci, dar pentru vremurile in care nu puteau vedea benzi desenate decit in Cutezatorii, Pif a insemnat o bucatica de fericire. Iar copii de astazi nu stiu ca au pierdut inocenta unor benzi desenate pline de aventuri haioase si cu valente educative in favoarea unora comerciale, in genul celor cu Spiderman, Superman sau X-Men.

Telecratia

tele (limba greaca) – de la distanta, indepartat

cratos (limba greaca) – putere, guvernare

Democratia nu mai exista.

Democratia, asa cum a aparut in orasele-state ale Greciei antice, nu mai exista in zilele noastre. E adevarat, exista asa-zisele democratii: parlamentara, constitutionala, reprezentativa, liberala, socialista etc., forme de guvernamant-surogat, care sa dea poporului senzatia ca este responsabil de soarta tarii, in consecinta fiind vinovat de incalcarea oricarei legi atunci cind are lipsa de respect sa nu isi achite taxele cind sunt prea mari, sa nu plateasca impozitele din putinii bani pe care ii castiga, sa fure cind nu mai are ce manca, sa insulte autoritatile cind a fost abuzat. Continuă lectura

America, incotro?

Am urmarit in ultimele luni o serie de filmulete legate mai mult sau mai putin de situatia economica din Statele Unite. Cu toate ca America pare sa isi schimbe cursul in urma alegerilor prezidentiale, si multi spera in mai bine, fie ei americani sau nu, lucrurile par sa fie mai grave decit poate cineva, oricine, sa indrepte intr-o viata de om darmite intr-un mandat prezidential. Si nu ma refer aici numai la America. Insa ceea ce imi trece prin minte acum este ca o schimbare va fi, poate nu acum, poate nu intr-un an sau patru ani.

Multi vor spune ca parerea mea e stupida dar in acelasi timp poate la fel de vizionara. Daca luam in considerare citeva premise ea poate fi sustinuta din unele puncte de vedere. Este vorba de faptul ca Statele Unite se confrunta nu numai cu o criza financiara si in general cu o criza economica. Asa cum arata si ultimul documentar pe aceasta tema, Statele Unite se confrunta si cu o criza de lideri. Este posibil ca aceasta criza sa afecteze direct sau indirect bugetul alocat armatei americane. Pe de alta parte, este posibil si ca aceasta noua conducere a Americii sa nu reuseasca sa faca prea multe. Cu toate acestea, America se mindreste cu faptul ca este aparatoarea libertatii oriunde in lume iar armata este stilpul pe care se bazeaza forta ei, facind din ea cea mai puternica forta militara. Acest lucru nu poate fi usor dat la o parte din acest context. Iar evenimentele care apar la orizont vor pune, fara indoiala, puterea ei militara la incercare. Razboaiele si conflictele vor fi mai greu de sustinut financiar, noile tehnologii au nevoie de bani pentru a fi descoperite, iar armata trebuie sa continue sa tina pasul cu ele. Insa cum politica trebuie sa multumeasca in primul rind oamenii de rind, este posibil sa asistam la o politica financiara care sa compromita, intr-un fel sau altul, domeniul militar american.

Toate aceste lucruri ma fac sa cred ca aceste mici piese ale puzzle-ului vor face ca mai devreme sau mai tirziu lucrurile sa ia o turnura ciudata in America. Si anume instaurarea unui regim militar. Sunt multe tipuri de regimuri militare in lume. Cele mai cunoscute sunt cele care s-au bazat in timpul Razboiului Rece pe motive ideologice, care au mentinut directia unei tari in favoarea uneia dintre parti, SUA sau Rusia, in special in tarile Americii Latine. Alte regimuri militare s-au constituit pe motive religioase, asa cum s-a intimplat in alte tari din Asia. Africa este un alt exemplu, acolo unde regimurile s-au bazat pe motive etnice sau din cauza conflictelor ce nu puteau fi administrate in mod organizat si coerent de institutiile civile iar dictatura militara venea sa salveze situatia. Multe dintre regimurile militare au sfirsit prin a fi conduse de junte militare sau de un dictator. Dar sunt si cazuri in care au fost si regimuri militare mai putin dominante, active sau vizibile cu ochiul liber. Poate ca acesta va fi si cazul Statelor Unite. Poate ca nu vom asista la o lovitura de stat militara in adevaratul sens al cuvintului, insa este clar ca daca lucrurile o vor lua razna, conducerea armata va fi instituita in scopul mentinerii ordinii publice si rationalizarii resurselor financiare si materiale, dar, desigur, si pentru micsorarea riscului de a fi atacata din exterior din cauza haosului creat. Evident, ca acest lucru va aduce, asa cum se intimpla mereu, la limitarea drepturilor civile, cenzura si mentinerea starii de urgenta. Insa, in acest caz, eu cred ca va fi o dictatura militara din motive economice. Poate prima de acest fel facuta vreodata.

1 pentru Romania

De curind s-au decernat premiile „Zece pentru Romania 2008” in cadrul galei difuzate de Realitatea TV. M-am uitat fugitiv la sinteza facuta in aceeasi seara la tv si evident am observat, lucru notat de toti de altfel, ca „romanul” serii a fost Cristian Tudor Popescu. Desi a fost premiat la 2 categorii pentru unii discutabile, pentru altii incontestabile, eu cred ca premiul este meritat. Nu sunt un admirator al lui Cristian Tudor Popescu. Nu mi-a placut niciodata sa am idoli. Si incerc sa ma comport ca atare si in continuare. De aceea, vreau doar sa ma rezum la a puncta citeva lucruri, in opinia mea, care nu fac decit sa dea cezarului ce e al cezarului. Continuă lectura