Razboiul ca stare de spirit

Istoria ne invata ca de fapt nu invatam nimic din istorie.

Hegel

Pe 8 mai s-au implinit 64 de ani de la capitularea Germaniei naziste sau, asa cum mai este cunoscuta in istorie, cel de-al treilea Reich, in 1945. Cifra 64 (ani) nu este o cifra rotunda dar nu exista niciodata un motiv matematic sau estetic pentru a rememora o zi istorica de o importanta capitala.

Nu stiu citi dintre soldatii care au luptat in cel de-al doilea Razboi Mondial mai sunt in viata insa cu siguranta peste 10-15 ani ii vom numara pe toti pe degete. Iar atunci cind si ultimul dintre ei va fi pierit putem spune ca istoria o va fi luat din nou de la zero. De ce? Pentru ca cea mai mare partea a Europei nu a mai fost implicata intr-un conflict militar european major de anvergura celei de-a doua conflagratii mondiale. Iar acest fapt constituie in acest moment un punct vulnerabil pentru generatia contemporana in a carei memorie nu exista impregnat mirosul de singe si praf de pusca, a carei ochi nu au vazut oameni sfirtecati si iadul pe pamint, al carei suflet sa fie atit de zdruncinat de teroarea bombelor si nesiguranta zilei de miine, a carei inima nu a strigat de durere la vederea celor dragi in bratele mortii sau ale suferintei ce nu poata fi curmata decit de un glont, asa cum le-au avut acei oameni ce au luptat in razboi.

Nu vreau sa vorbesc despre razboi si cauzele razboiului ci vreau sa vorbesc despre lipsa razboiului si efectul de adormire a constiintei pe care lipsa razboiului ne-o provoaca. Pentru ca ideea de razboi, iminenta lui, ne poate mentine spiritul treaz si ne poate innobila simtirile de zi cu zi, ne poate ajuta sa trecem mai usor peste orice lucru marunt ce ni se pare un capat de tara sau sa pretuim mai mult viata aceasta cu bunele si relele ei.

In Japonia exista o traditie prin care se incearca perpetuarea in constiinta tinerilor si copiilor a efectelor razboiului. Supravietuitorii dezastrelor de la Hiroshima si Nagasaki se intilnesc cu elevi si studenti carora le povestesc an de an ororile bombei atomice pentru ca generatiile urmatoare sa nu uite acest lucru. Cu toate acestea tinara generatie pare destul de refractara la astfel de pilde si chiar exista o ingrijorare in privinta modului in care tinerii japonezi percep acum suferintele bunicilor si strabunicilor lor. Este si normal, care din noi si-ar putea inchipui acum cum este sa auda sirena ce anunta un atac aerian si sa lase totul deoparte pentru a alerga ca sa isi salveze viata intr-un adapost subteran mustind de sobolani, dar unde inghesuiala oamenilor in siruri, pe cotloane, pare sa mentina viata ca un curent electric ce strabate o sirma, in timp ce deasupra lor se dezlantuie apocalipsa? Sau cum este sa te trezesti in fiecare zi si sa vezi in jurul tau numai ruine si cadavre si sa umbli pe strazi furind sau ucigand pentru o coaja de piine sau un strop de apa? Cum este sa te rogi in genunchi, tirindu-te si umilindu-te pentru propria viata, ce sta la cheremul unui om ce are atintit asupra ta pistolul cu degetul pe tragaci?

Oameni cred ca lucrurile pe care le vor merita sa le obtina cu usurinta si daca se poate fara nici un efort. Pentru ca era moderna ne-a invatat ca totul sta doar in imaginatia si puterea noastra: de la simplul buton al telecomenzii cu care zapam pe televizor fara sa ne miscam de pe canapea nici macar un centimetru, taraba plina de fructe pe care doar le alegem cu sclifoseala fara sa stim cum e sa mori de foame si sa tinjesti si dupa o bucata de piine uscata, aparatul de sucuri in care introducem o moneda si asupra carora ne varsam nervii cu pumni si picioare pentru ca nenorocita masina refuza sa ne dea o cola rece de 3 lei fara sa stim cum e sa mori cu adevarat de sete si pina la automobilul cu care mergem la servici care astazi are draci pe el si nu mai vrea sa porneasca fara sa ne gindim cum este sa alergi pina cazi din picioare de epuizare ca sa te salvezi.

Se spune ca razboiul scoate tot ceea ce e mai rau din oameni. Adevarat, probabil ca numai faptul ca traim vremuri de pace si societatea militeaza pentru compasiune si intrajutorare face ca oamenii sa nu isi dezlantuie zi de zi ura, minia si sadismul din ei. Cu siguranta ca aceste lucruri rele vin de la sine, din pura placere de a ucide si tortura pe timp de razboi, dar si mai sigur este ca pina si cei mai buni, mai calmi si mai altruisti dintre noi nu stim de ce suntem capabili atunci cind suntem nevoiti sa raminem in viata. Nevoia de a ucide de foame, de spaima, de furie in timp de razboi pot sa ne uimeasca si sa ne oripileze la fel de mult atunci cind sunt facute de oamenii pe care ii stiam buni si milostivi in vreme de pace.

Cu toate acestea razboiul aduce la suprafata poate si cele mai pure sentimente de bunatate, spirit de sacrificiu si curaj pe care nu le-am fi vazut niciodata la un om pe timp de pace. Multi oamenii rai, avizi si invidiosi pot fi la fel de rai, avizi si invidiosi oricind si oricum, indiferent daca e pace sau razboi. Insa razboiul nu face niciodata diferenta daca esti bogat sau sarac, tinar sau batrin, rau sau bun, barbat sau femeie, civil sau militar, invins sau invingator. Nu, razboiul face o singura diferenta: mort sau viu. Iar un om caruia ii reprosam zilnic ca e indiferent, nemernic sau egoist, atunci cind viata il pune la incercare intr-o astfel de situatie si realizeaza ca viata lui s-a schimbat brusc, poate sa ne demonstreze ca este mai presus de oamenii buni pe care ii stiam. Chiar si un om fricos, timid sau slab poate fi in aceeasi situatie mai puternic, mai curajos si mai sigur pe el decit oricare alt om pe care il admiram. Razboiul declanseaza in mintea omului speranta, incrincenarea, devotamentul, pe care altfel niciodata nu le-ar fi simtit sau aratat. Iar oamenii pe care ii detestam astazi este posibil ca atunci cind vom apela la ei in situatii de viata si moarte sa ne ajute iar cei care ne sunt prieteni sa ne lase sa putrezim de vii.

Imi este greu si mie, cel ce scrie aceste rinduri sa imi inchipui ce e razboiul. Dar scriu aceste rinduri pentru ca stiu ce poate insemna razboiul, iar multi dintre cei pe care ii stiu sunt total absorbiti de viata lor incit nu realizeaza ca lucrurile pe care vor sa le acumuleze, sa le implineasca sau pentru care vor sa se lupte, intr-un alt sistem de referinta se reduc la zero. Fiindca razboiul rastoarna toate axele si isi stabileste propriile lui coordonate. Visele oamenilor sunt mereu spulberate, lucrurile devin mereu scrum, vietile devin mereu moarte. Toti cei care au luptat si au murit in razboi ca militari sau simpli cetateni, batrini, tineri, copii, femei, barbati, au visat la fel ca si noi traiasca linistiti, sa ajunga profesori, ingineri sau medici, sa aiba o casa, o familie, sa fie parinti, sa isi tina copii si nepotii in brate, iar in final au devenit doar un maldar de carne aruncat in strada pe care calca senile si bocancii soldatilor.

Oamenii pretuiesc alti oameni astazi, in vreme de pace, pentru o vorba buna, o floare, un sarut sau un „te iubesc”. Cu toate astea sunt lucruri mai presus de acestea atunci cind viata atirna de un fir de par. O privire tacuta poate fi mai expresiva decit o vorba buna, o bucata de piine uscata mai buna decit o floare, o stringere de mina mai puternica decit un sarut si un sacrificiu de sine mai puternic decit un „te iubesc”. Devotamentul fata de cel iubit este poate cel mai bine scos in evidenta de situatii intre viata si moarte. Parintele ce isi salveaza copilul, tinarul ce isi salveaza iubita, sotia ce isi salveaza sotul, fratele mai mare ce isi salveaza fratii si surorile mai mici. Oricare din aceste situatii stau inca in memoria celor care le-au infaptuit si nu le veti gasi in nici o carte de istorie. Acest lucru nu inseamna ca ele sunt mai putin demne de pretuire si amintire decit cele pe care le gasim in carti. Ele sunt cu atit mai valoroase cu cit s-au petrecut dintr-un spirit de jertfa spontan, deliberat si fara intoarcere. Nici o carte de istorie nu poate cuprinde in cuvinte o privire de adio catre cel iubit, ce moare pentru ca tu sa traiesti.

Nu sustin si nu o sa sustin niciodata razboiul. Dar indiferent ce cred eu sau credeti voi, razboiul este o necesitate. Este o necesitate impusa de legile scrise sau nescrise ale oamenilor asa cum si le construiesc ei. Iar cind nu sunt impuse de oameni razboaiele sunt impuse de natura. Selectia naturala nu s-a oprit si nu se va opri nicicind atita timp cit va fi viata pe Pamint. In unele cazuri, razboiul este chiar mai bun decit pacea, mai ales atunci cind traiesti in umilinta, sclavie si foamete. Dar pe linga toate acestea stiu ca razboiul e cea mai buna lectie ce ii poate invata pe oameni mai multe lucruri despre camaraderie, vointa, demnitate, curaj si compasiune mai mult decit ii pot invata milioane de carti, emisiuni de televiziune sau situri de internet la un loc.

Razboiul nu e intotdeauna ales de oamenii rai. Si tu, om bun, poti alege – la fel de bine sau, de ce nu, rau – sa porti razboiul tau, pentru ceea ce crezi. Poate vrei sa iti aperi patria sau familia, poate vrei sa te eliberezi de sub jugul dictaturii sau de sub sclavia celor ce te leaga in lanturi. Iar atita timp cit crezi ca lupti pentru o cauza, pentru tine nu mai conteaza daca ea este buna sau rea. Insa indiferent de cauza pentru care te lupti, lupta cu cel pe care vrei sa il nimicesti si nu impotriva celor nevinovati care nu sunt subiectul luptei tale. Nu fugi si nu te ascunde atunci cind pornesti un razboi pe care nu il poti cistiga. Daca nu poti cistiga un razboi, trebuie sa realizezi ca pornindu-l nu faci decit mai mult rau altora iar suferinta tuturor va fi mai mare decit trebuie. Lasitatea de a fugi din fata inamicului tau dupa ce l-ai provocat, in final te va distruge inevitabil si alaturi de tine pe toti cei pe care i-ai purtat alaturi de tine in lupta. Lupta pe care o duci nu este niciodata numai a ta ci a tuturor celor alaturi de care lupti, asa ca nu uita ca trebuie sa fii dispus sa iti dai viata pentru camarazii tai si pretuieste loialitatea si ajutorul lor cum se cuvine. Miine poate nu vor mai fi linga tine. Arata-ti demnitatea de a muri pentru ce crezi pina la ultimul strop de singe, caci chiar daca pieri, vei fi un exemplu pentru cei ce vor urma dupa tine in lupta. Iar daca invingi, nu uita ca cea mai mare victorie pe care o poti repurta in final este sa ii arati invinsului generozitatea ta.

Dar citi dintre noi am fi in stare sa „ne dam viata” cu adevarat pentru cel pe care il iubim? Citi dintre noi am lupta „pina la moarte” pentru ceva in care credem? Sau poate nu ceva in care credem ci ceva care ne reprezinta, ca de pilda tara noastra? Daca vreodata folositi aceste expresii mai ginditi-va inca o data la semnificatia lor in contextul unui razboi si raspundeti sincer la aceste intrebari. Sunt intrebari pe care nu ni le punem niciodata pentru ca am inceput sa credem ca un nou razboi mondial nu va fi posibil, pentru ca lumea pe care o stim acum va dura etern in pace, in ciuda tuturor nenorocilor naturale sau umane care se intimpla zi de zi. Si nu ne punem aceste intrebari pentru ca stim ca raspunsul la ele ar fi invariabil „nu”. „Nu ne-am dat viata” pentru cel iubit cu adevarat, „nu am lupta pina la moarte” pentru cauza noastra, fiindca gasim motive sa spunem ca ar fi inutil, ar fi prosteste, ar fi nebuneste sa ne gindim ca noi putem schimba ceva cu viata noastra, cu lupta noastra.

M-as bucura ca fiecare om sa aiba in fiecare zi senzatia ca traieste in razboi. Pentru ca atunci fiecare din el va fi mai bun si mai solidar din cu totul alte ratiuni decit propriile sale interese meschine. Fiecare va sti sa pretuiasca cu adevarat prietenia si sa isi arate recunostinta sincera si nu din politete. Va fi mai curajos in fata celor ce il batjocoresc si mai altruist cu oamenii din jurul lui decit sa aleaga sa fie las si invidios pentru ca stie ca nu are ce pierde sau cistiga cu adevarat in final. Este un exercitiu mintal care ne pregateste sa dam un sens vietii noastre nu numai acum si aici dar si dincolo de moarte.

2 thoughts on “Razboiul ca stare de spirit

  1. Am citit acest text la recomandarea unui amic si am ramas uimit. Recunosc, nu m-am gandit niciodata la razboi, din aceasta perspectiva. Mi-a placut textul si sunt de acord cu tot ce ai spus, mai putin cu un lucru: omenirea nu are nevoie de razboi, Razboiul nu este o necesitate (este doar o eroare). Pentru ca selectia naturala oricum va exista: cataclisme, molime, etc. Razboiul nu este ceva natural, este doar o eroare umana. Un semn ca ratiunea nu functioneaza cum ar trebui. Dar lucrurile se schimba: omenirea n-a cunoscut niciodata un razboi de genul celor doua conflagratii mondiale si nici nu va mai cunoaste, in aceasta forma. Dar razboaie vor mai fi, probabil mult mai cumplite. pana in prezent, cred ca cele mai cumplite razboaie raman cele doua mondiale, pt ca acestea au presupus un stres zilnic asupra populatie, chiar teroare, asa cum bine ai surprins, cand ai mentionat de bombardamente si de gloatele de oameni inghesuite prin adaposturi. Iar cel de-al doilea, a fost cumplit si prin unul din scopurile aberante: exterminarea unui grup de oameni. Ratiunea, mila, umanitatea, la nivel de grup a disparut in acea perioada in multe zone ale globului… ramasese doar la nivel individual, pe ici, pe colo!

    Intradevar, razboiul schimba sistemul de referinta pentru organizarea vietii si pentru „planificarea viitorului”.
    Referitor la dorinta ta ca oamenii sa aiba mereu senzatia ca traiesc in razboi „Pentru ca atunci fiecare din el va fi mai bun si mai solidar din cu totul alte ratiuni decit propriile sale interese meschine. Fiecare va sti sa pretuiasca cu adevarat prietenia si sa isi arate recunostinta sincera si nu din politete.” tin sa mentionez ca uiti de cealalta categorie de oameni, din timpul razboiului. Cei care se folosesc de el pt a-si „satisface” cele mai cumplite ganduri. Ai vorbit despre cum te schimbi si cum poti gandi, cu un pistol la ureche; dar n-ai vorbit despre cum simt si ce gandesc cei care tin acel pistol. Iar daca omenirea ar trai crezand ca e in razboi, ma gandesc ca multi dereglati ar comite fapte care ar arata exact ca in vreme de razboi… nu doar fapte de sincera camaraderie, si altele.

    Chiar daca pare de necrezut, unii posesori de arme, folosindu-se de haosul produs la revolutia din ’89, au tras in diverse persoane, fie sa vada daca mai au tinta, fie sa-si satisfaca pofte nebune, fie sa isi plateasca vechi polite. Si astfel, niste crime fara nici o legatura cu revolutia, nu au fost investigate pentru ca victimele au intrat in categoria „eroi ai revolutiei”. La fel cum in timpul mineriadei, diverse persoane, fara legatura cu minerii sau cu alte grupuri, doar folosindu-se de haosul provocat, au violat fete si femei, sau au jefuit magazine… si pe cine sa acuzi? Minerii?
    Daca oamenii ar crede ca traim in razboi, bunatatea si solidaritatea ar avea, intradevar, alte cauze decat „propriile interese meschine”, dar faptele oribile ar fi cu mult mai multe si mai de nedescris!
    Parerea mea!🙂

    Oricum, foarte bine structurat acest text, o opinie bine argumentata si de o importanta ideologica mare, zic eu.
    Mai recitesc odata textul, pentru ca ma face sa vad razboiul altfel de cum il stiam eu (din auzite, din istorie, de la tv, etc.)

  2. Salut Claudiu!

    Iti multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar, stiu ca nu am scris si despre cealalta fata a razboiului, dar nu aveam momentan in plan sa scriu despre ea. Cu siguranta ca voi scrie cind inspiratia ma va vizita iar. Acest text l-am scris intr-o seara, dupa vreo 6 luni de pregatire mintala a subiectului. De fapt cam asa scriu fiecare post mai lung de pe blog. Nu ma consider un om talentat intr-ale scrisului si tocmai de aceea meditez la subiectele despre care vreau sa scriu un timp mai indelungat, dandu-mi astfel ragazul sa „rotesc” subiectul in minte cum imi place si sa incerc sa ii vad mai multe aspecte. Am ramas si eu surprins ca cineva a trecut pe aici si a citit acest text, desi e foarte lung, si m-am bucurat ca undeva in mintea ta a percutat si poate ca ti-a dat idei pe care nu le aveai pina acum. Daca s-a intimplat acest lucru inseamna ca scopul meu a fost intr-o oarecare masura atins.

    Multumesc,

    Leo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s