Exista un loc in lume unde milioane de romani se refugiaza timp de ore bune, zilnic. In ciuda vigilentei vamesilor de la frontierele Romaniei, in fiecare minut trec pe sub nasul lor uneori clandestin, alteori in mod cu totul legal, mii de cetateni romani dornici sa evadeze din tara de care s-au saturat. Acesti refugiati trec granita in mediul online cu convingerea ca vor scapa citeva ore de Romania, in care nimic nu mai functioneaza normal, dar in graba lor catre acest „nicaieri” virtual aduc, ascunse bine in cutele mintii lor, toate prejudecatile si nedreptatile lumii de care fug cu atita elan.

Oamenii nu inteleg ca lucrurile care ne definesc ca indivizi le purtam intotdeauna cu noi si toate defectele morale pe care le detestam la cei din jur, le purtam la randul nostru in noi. Atunci cind nu le manifestam in lumea reala, fie din cauza complexelor de inferioritate, fie pentru ca ni le reprimam, in fata calculatorului, liberi de constrangeri materiale sau fizice, incepem sa ne eliberam. Pentru ca in fata tastaturii si monitorului putem pretinde, in mintea noastra sau in ochii oricarui alt internaut, ca suntem oricine vrem noi. Iar cind ajungem sa pretindem, ajungem, de fapt, sa gresim. Uneori ne dam prea multa importanta, incercand sa castigam cit mai multi followeri pe twitter, fie cit mai multi prieteni pe facebook, fie cit mai multe linkuri trimise pe mess prietenilor, alteori comentam si scriem pe bloguri in stilul gica-contra, carcotas sau lipsiti de orice inhibitii verbale si morale. Atunci suntem cool, suntem de gasca, suntem niste vedete, dar nu realizam ca suntem niste vanitosi si ignoranti. Ne dam cu parerea despre situri, despre bugete, despre ultimele aplicatii google, despre cele mai haioase videoclipuri de pe youtube, dar nu realizam ca suntem superficiali si penibili. Internetul se umple in fiecare zi cu cite un opinent care incearca sa isi „castige” existenta virtuala epatand in fel si chip pentru ca, inevitabil, pe zi ce trece suntem din ce in ce mai multi online si daca nu dam din coate si nu facem gura vom sfarsi sufocati in marea masa a internautilor si, evident, ca nu vrem sa devenim iar niste ilustrii anonimi precum suntem in realitate, in viata de zi cu zi. Ne construim bloguri – cuvant cu cuvant, retele – link cu link, trafic – spam cu spam, dar lumea pe care o construim e la fel de gaunoasa ca cea pe care am lasat-o in urma. Nu realizam ca viata reala pe care o avem aici este atat de nedreapta pentru ca si aici ne comportam in acelasi fel unii fata de altii, dar nu vrem sa admitem. Nu ne straduim sa construim ceva durabil si drept, ceva memorabil si demn de urmat, ceva corect si plin de speranta pentru toti ceilalti. Trebuie sa ne trezim.

Revolutiile nu se realizeaza pe internet. Nu putem cladi tari pe internet. Democratia nu se realizeaza in spatiul si timpul virtual, unde nu ai o viata plina ca individ, ci totul se exercita si se construieste in spatiul si timpul real al acestei tari. Acest lucru trebuie sa il intelegem noi toti, cei care credem ca putem construi o tara virtuala ideala in cadrul unei tari reale atinsa de ciuma degradarii valorilor morale si  spirituale. Nu putem sa renuntam la a ne zbate pentru dreptate si normalitate in Romania dar sa militam pentru intensificarea eforturilor pentru cresterea pragurilor in bugetele de publicitate si investitii in online, pentru cresterea traficului si imbunatatirea tehnologiilor web,  in timp ce lipsa de preocupare pentru spitalele, scolile si institutiile acestei tari ruineaza pe zi ce trece milioane de romani. Nu vom putea niciodata sa tratam subiecte de genul problemelor cu caini vagabonzi, salariul minim pe economie sau injustitia din sistemul judiciar romanesc, discutand toata ziua in fraze interminabile pe twitter, pe facebook sau pe mess. Oameni buni, Romania este aici si trebuie sa ne confruntam cu realitatea de care fugim in fiecare zi de acasa pe net si sa ne implicam material, spiritual, fara nici o urma de teama si in spirit civic adevarat pentru salvarea acestui stat. Indiferent cit timp vom nega existenta pe care noi sau altii o duc, mai devreme sau mai tirziu, toate legile si regulile nedrepte din societatea reala – pe care le-am ignorat cu buna credinta atunci cind am decis sa inchidem televizorul sau radioul, sa evitam ziarele si orice sursa de informatie – vor distruge in final libertatea de expresie a internetului, la care am ajuns sa ne inchinam si la sculare si la culcare si la servici si acasa. Atunci va fi prea tirziu. Atunci vom regreta ca tot ceea ce ne manca din interior, ca indivizi ai societatii, a reusit sa ajunga in miezul nostru si sa ne ucida lent dar sigur: nepasarea, ingnoranta, superficialitatea, vanitatea.

Trebuie sa intelegem ca lumea virtuala nu numai ca devine suprasaturata de toate ideile haotice ale miliardelor de oameni care se imbulzesc pe firele de fibra optica ci devine anarhica si total lipsita de noima si urma de stiinta metodica. Suntem convinsi ca detinem toate cunostintele lumii la degetul mic fiindca nu trebuie decit sa apasam o tasta si sa deschidem wikipedia, ca putem comunica cu oricine din lume pentru ca apasam o tasta si deschidem gmail, ca putem sa ne informam vizionand filmulete pe youtube si citind citeva zeci de bloguri pe zi. Toata lumea crede ca detine informatia si adevarul, dar uita ca spatiul virtual este o inchipuire, un rezultat al imaginatiei fiecaruia dintre noi, care inevitabil scapa din vedere sau filtreaza toate adevarurile care nu ne convin. Cine poate scrie despre Napoleon sau Aristotel daca nu a citit niciodata in viata lui o carte, cine poate discuta despre corectitudinea limbii romane daca nu practica scrierea si vorbirea ei fata in fata cu alti oameni, cine poate sa explice universul fara ca sa iasa din casa si sa urmareasca soarele si stelele? In lumea noastra mica, cuprinsa intr-un sistem de operare, ne simtim stapinii lumii, cu toate dvd-urile si ftp-urile noastre, dar suntem nimic altceva decat stapinii unui morman de electroni.

Informatia pe care o sculptam in biti despre noi sau despre ceea ce noi reprezentam, nu va dainui mai mult decit un fir de nisip. Un fir de nisip poarta mai multe amintiri si informatie decit toate statusurile de mess ale omenirii laolalta. Sunt carti si tumuli de piatra care vor rezista mai mult decit orice am incerca sa incrustam noi in memorii magnetice. Omenirea va dainui prin solidaritate umana, munca temeinica, carti si traditii orale,  prin cuvinte si fapte bune, mai multe milenii decit vor reusi sa o faca niste profile de facebook. Aceste lucruri vor dainui atita vreme cat va dainui omenirea, in ciuda catastrofelor naturale, a formelor de guvernamant sau cenzura care vor urma.

Este timpul sa ne repatriem din internet si sa acordam mai multa atentie lucrurilor care se intimpla in aceasta tara si sa nu ne mai ascundem capul intre ferestre de browser. Este timpul sa infaptuim toate lucrurile pe care ne inchipuim ca le facem discutand in van pe messenger. Este timpul sa socializam si sa ne cunoastem semenii si sa ne imprietenim si sa ii ajutam, fata in fata, strangandu-ne mina si strigand impreuna impotriva nedreptatilor pe care le barfim toata ziua pe facebook.

Este timpul sa dam shutdown la computer si restart la viata noastra.