Amintiri din comunism, in imagini (partea a IV-a)

In comunism, pentru copii, scoala era unul din cele mai importante aspecte ale copilariei si adolescentei. Dar nu pentru ca ar fi constientizat importanta ei in mod firesc ci pentru ca, de mici, parintii le spuneau copiilor sa invete si le repetau acest lucru pe tot parcursul studiilor elementare, gimnaziale sau liceale. Asta si pentru ca un parinte cu o pozitie buna in societate, medic sau profesor sau avocat, nu vroia sa se faca de ras cu o odrasla ce nu invata si nu ii calca pe urme iar pentru parintii cu o pozitie inferioara in societate, marea masa a muncitorilor, acesta era un motiv de mandrie si speranta ca odrasla lor va urca pe scara sociala mai sus decat reusisera ei.

Copii incepeau scoala la 6 sau 7 ani. Eu am inceput scoala la 6 ani si cea mai buna invatatoare in clasele primare a fost mama mea. Imi amintesc ca petrecea ore intregi cu mine sa ma pregateasca de scoala, sa se asigure ca imi fac temele la timp si bine si ma ajuta cu o gramada de trucuri sa invat mai repede si mai bine. Am fost un copil norocos ca a avut o mama ca ea. Acum cind stau si imi amintesc de orele in care ma ajuta sa fac propozitii pe tablita cu literele scrise pe cartonase sau cu abacul imi dau seama ca, in ochii ei, mai mult decat dragostea de mama era acolo ceva special, pe care l-am simtit mereu: faptul ca isi dorea sa invat si sa reusesc in viata mai mult decat a avut ea posibilitatea la vremea ei. Isi dorise sa studieze chimia, dar dupa ce intrase la liceu, fusese nevoita sa mearga la 16 ani la munca pentru ca familia ei nu isi permitea sa o tina la scoala. Eu am fost mereu speranta cea mare a familiei, pentru ca am fost primul in citeva generatii care a intrat la liceu si, mai tirziu, la facultate.

Am crescut de mic cu ideea ca daca voi invata bine voi reusi sa ajung un om mare in viata. Familia mea, mama, tata, bunicii mei erau foarte mindri de mine si acest lucru uneori ma responsabiliza mai mult decat puteam eu la varsta aceea. Eram o fire foarte emotiva si acest lucru imi facea multe deservicii ca elev. Cu toate acestea, in clasele primare – si cele mai importante din educatia unui copil – am reusit sa fiu un elev bun. Cind am intrat in clasa a V-a, in gimnaziu, lucrurile au fost foarte diferite pentru mine. Nu mai aveam invatatoare ci diriginta, nu mai aveam un singur profesor ci mai multi si materia incepuse sa fie mai dificila. O vreme mi-a fost mai greu dar cu timpul am reusit sa ma redresez si sa invat bine. Acest lucru mi s-a intimplat mai apoi si la trecerea in etapele urmatoare in liceu si facultate, fiindca trecerea, din punct de vedere al cunostintelor acumulate anterior, constituia un prag foarte dur, in special daca nu faceai meditatii.

Tot la vremea aceea am constientizat faptul ca de cele mai multe ori cei care invatau foarte bine nu erau neaparat si premianti. Am aflat de parintii care veneau la profesori cu sarsanaua, de faptul ca parintii cu un statut mai bun in societate erau mai agreati decat cei din randurile proletariatului, ca faptul ca inveti mai bine decat restul nu iti foloseste uneori fiindca altcineva este mai bine vazut decat tine. Atunci am realizat si importanta pe care o au aceste lucruri si in ochii colegilor mei. Fusesem ales comandant de grupa dar nu am reusit sa fiu niciodata comandant de clasa. Acesta era ales de colectivul clasei si, oricit de bine as fi invatat, lucrul acesta nu avea importanta pentru ceilalti, fiindca pentru ei conta sa fiu baiat de gasca, sa le soptesc la tabla, sa ii las sa copieze dupa mine la lucrarile de control sau sa rad la glumele lor. In ultimul an de gimnaziu am reusit sa ii conving, facand toate compromisurile necesare, iar cand am fost ales am refuzat in favoarea celui care era de parinti buni, numai asa, ca sa ma razbun.

Ca elev, cele mai stresante lucruri erau lucrarile de control, tema pentru acasa si scosul la tabla. Pentru restul grijilor insa meritai sa risti: soptitul la tabla, vorbitul in timpul orei sau galagia de pe culoarele scolii, pentru care erai pedepsit cu trasul de urechi, lovitul cu linia (uneori cu dunga ei) la palma si statul in picioare la unul din colturile clasei. Am trecut si eu prin toate aceste lucruri ca oricare alt copil, chiar daca am fost considerat mereu un tocilar. In afara scolii, lucrurile erau insa si mai stresante pentru copii. Trebuia sa fii mereu tuns corect, caci daca aveai chica erai mustrat in fata colectivului si ti se cerea imperios sa te tunzi ca sa fii in rind cu lumea, apoi era alergatura prin magazine ca sa iti gasesti tinuta de elev potrivita, nici prea mare, nici prea mica, sa cauti caiete de dictando de 100 de file cand la librarie aveau de 48 de file, sa ai grija sa nu iti pierzi inelul de plastic de la cravata de pionier sau sa scrii caietele de lecturi suplimentare in timpul vacantelor.

Pe vremea aceea copii invatau si sambata si tin minte cum alergam in drumul spre casa dupa ora 13:00 ca sa prind Gala desenului animat (care dura numai 15 minute) si nu vroiam sa pierd episodul urmator din Pisicile aristocrate sau Doamna si vagabondul. Apoi, dupa ce treceau sambata si duminica, aveam acea senzatie pe care probabil o aveau toti, cind duminica seara trebuia sa ne pregatim pentru o nou zi de scoala lunea: sa avem pantalonii calcati, bluza si cravata de pionier curate, unghiile taiate, caietele si manualele asezate in ghiozdan, stilourile umplute cu cerneala si asa mai departe. Senzatia exacerbata de luni pe care ti-o dadea duminica seara nu am mai trait-o niciodata de atunci, slava Domnului.

Nu mi-a placut niciodata sa tocesc, desi asa am fost intotdeauna vazut, ca tocilar. Tocilar la vremea aceea era acel elev care invata lectia ca pe apa pentru note mari. Evident ca un astfel de elev nu putea sa emita formulari logice si personale pe baza analizei si sintezei si nici sa repete ce a invatat dupa o perioada mai lunga de timp, fiindca toate cunostintele lui se bazau pe memoria vizuala sau cea pe termen scurt. Eu am vrut mereu sa am timpul si spatiul meu personal, ca oricare alt copil, si ma asiguram ca sunt mereu atent in clasa si imi notez toate lucrurile ca sa nu mai am nimic de facut in plus acasa, in afara de teme. Acest era micul meu truc, truc pe care l-am pastrat si in liceu si in facultate. Atunci cind eram acasa, imi placea sa fac numai ce vroiam eu, fara sa fiu cu grija de a deschide manualele ca sa invat. Pe de alta parte, mi-a placut de mic sa studiez pe cont propriu si sa citesc mult, pentru propria mea educatie personala, lucruri care evident ma ajutau sa depasesc usor lectiile din programa scolara.

In clasa, cel mai rau era la inceputul orei, cind profesorul intra in clasa si deschidea tacticos catalogul. Daca erai destul de norocos, uneori se oprea la litera A, alteori, daca era in toane rele alegea ultima pagina din catalog, iar alteori deschidea catalogul la o pagina aleatoare. Eu am stat mereu in prima banca, fiindca asa mi-a placut intotdeauna, dar mai era un motiv psihologic: elevii din ultimele banci erau mereu considerati elevii-problema, care nu invata, nu isi fac temele si in general care au un comportament necorespunzator titlului de pionier. In prima banca, aveai avantajul ca atunci cind profesorul se uita in clasa, tu erai cel mai putin vizibil din raza lui vizuala.

Dupa ce se terminau ascultarile si incepea lectia, trebuia sa fii foarte pregatit caci de abia acum urmau cele mai enervante lucruri care iti dadeau cosmaruri: fie observai ca iti curge stiloul pe miini sau pe bluza si ti s-a terminat cerneala, fie in mijlocul lectiei ajungeai la ultima fila a caietului si trebuia sa ceri o foaie sau sa scrii pe coperta caietului, fie cineva iti luase guma si nu mai puteai sa stergi din caiet ca sa nu il mazgalesti si sa il tii curat sau in avantul scrisului nu observai ca dai cu mina peste penar si iti imprastii toate lucrurile printre banci.

Scoala avea ca scop, pe linga cel de baza de a te educa, si acela de a te indoctrina. Elevii si elevele trebuiau sa aiba o tinuta de elev (sau de pionier) standardizata, prima ora de clasa incepea cu intonarea imnului de stat „Trei culori cunosc pe lume” stand drepti si cu miinile pe linga corp si barbia ridicata, ieseai la careuri in care se dadea raportul clasei si unde faceai citiva pasi militareste in fata celorlalti, salutand corect, pioniereste, cu mina dreapta ridicata in fata, indoita din cot si cu palma intinsa drept si ferm. Era o adevarata arta, ce sa mai vorbim. Clasa erau dotata bineinteles cu nelipsitul tablou al tovarasului Ceausescu care veghea ca noi, tinerii care vor duce socialismul si comunismul pe cele mai inalte culmi ale propasirii neamului, sa nu calcam stramb. In banca, atunci cind nu erai scos la tabla, trebuia sa stai cu spatele drept, lipit de banca din spate, miinile tinute la spate, cu tinuta corect asezata, cu bentita corect pozitionata pe cap (daca erai fata) si sa nu vorbesti in timpul orei neintrebat. Daca trebuia sau vroiai sa raspunzi la lectie sau daca chiar era nevoie sa iesi din clasa ca sa te duci la toaleta, trebuia sa ridici mina si sa tii doua degete ridicate ca sa ti se dea cuvantul.

Pe linga orele de dirigentie, lectiile de Informare Politica, lucrarile de PTAP (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei) trebuia sa participi la manifestatii sau alte activitati extrascolare, pionieresti, care erau obligatorii sau care dadeau bine in ochii profesorilor. Astfel ca erai convocat tam-nesam la marsuri patriotice de 23 august sau alte sarbatori importante in viata Partidului sau ale Conducatorului Suprem sau mergeai la plantat copaci, curatat strazi de gunoaie, culesc cartofi sau ceapa, stransul hartiei, fierului si sticlelor goale de lapte si iaurt ca sa fie duse la Centrele de reciclare. Cel mai bine dadea daca te inscriai la Olimpiadele Scolare si cu putin noroc ajungeai pe o faza importanta, municipala sau judeteana. Acest lucru iti asigura un plus in ochii profesorilor care nu te mai ascultau cind trebuia, mai inchideau ochii la lucrari si extemporale daca greseai sau erai pus sa supraveghezi clasa de la catedra atunci cind profesorul intirzia sau nu venea la ora.

Ciudat este ca dupa ce am terminat gimnaziul si liceul multi ani la rind am avut cosmaruri noaptea ca sunt scos la tabla si fie nu mi-am facut tema, fie nu stiu lectia. Ce dovada mai buna ar mai trebui ca sa intelegem ca scoala, era un mod de viata, care chiar daca nu ne pregatea psihologic pentru ce urma in viata adevarata, cea mizerabila, in care trebuia sa lucrezi la norma in fabrici si uzine, sa faci compromisuri ca intratul in partid sau sa parasti pe cine trebuie ca sa ai o viata linistita, sa iti cresti copiii in intuneric frig si pe ratie, scoala te pregatea profesional ca sa iti faci bine treaba. Iar daca invatai, puteai chiar sa ajungi mai sus decat si-ar fi imaginat si parintii tai, uneori peste hotare, unde tot ceea ce invatasei era lucrul cel mai valoros pe care il puteai lua cu tine la plecare.

Vezi si:

Nota: Materialele din acest post fac parte din colectia personala.

6 gânduri despre &8222;Amintiri din comunism, in imagini (partea a IV-a)&8221;

  1. primul paragraf…super chestie. ca si cand atunci am fi trait in, nu zic capitalism, zic societate diferita de comunism. pt ca, desi era comunism sau socialism si, in consecinta, se facea apologia clasei muncitoare, uite ce se intampla de fapt. pt ca realitatea le baga in cap oamenilor si ca e mai bine totusi sa muncesti cu capul, chiar daca cica e superinaltatoare munca de jos din fabrici, din uzine si de pe ogoare. asta era constientizarea foarte clara a realtatii conditiei de proletar oarecare, de care nu puteai sa scapi decat folosindu-ti mintea.

  2. wow, m-ai dat gata! am gasit poze pe aici despre lucruri de care am si uitat ca au existat, dar in momentul in care le-am vazut mi-au trezit amintiri. si eu sunt nascuta in 1975 si am dat peste blogul tau cautand poza cu stiloul cu cap de ursulet. prima oara am incercat in engleza, dar fara succes, dupa care m-am gandit ca as putea avea mai mult succes in romana, ca doar foarte multi am avut acest stilou la vremea respectiva. mersi pentru amintiri!🙂

  3. ce tare!!!!! parcă m-am întors în timp…mi-aduc aminte de tovarășa profesoare care mă bătea pt. că am uitat să-mi cos matricula pe cămașe hahah. mersi mult pentru efortul care l-ai făcut să creezi colecția asta

  4. extraordinare amintiri, cei care am trait macar vreo 15 ani in comunism inca simtim f puternic lucrurile astea.. am fost si comandant de grupa si de detasament🙂 am fost si in tabara de PTAP🙂 invatam bine fara sa fiu tocilar, nu am amintiri proaste de la scoala, stiu ca n am avut probleme. totusi suntem, rupti in doua, imi dau seama ca erau multe lucruri in neregula dar ma gandesc cu o mare duiosie la vremurile alea si nu mi pot reprima senzatia ca.. era mai bine ca acum, parca erai mai curat sufleteste si aveai incredere in viitor.. cum spunea leo undeva. probabil ca fiecare va spune despre copilaria sa lucruri asemanatoare, nu stiu…🙂

  5. Sa recunoastem ca am avut o copilarie frumoasa, in pofida lipsurilor. Scoala era foarte serioasa, iar copiii erau incurajati sa invete, sa se perfectioneze. Parintii aveau un loc de munca sigur si asta le dadea o oarecare siguranta financiara, se concentrau mai mult pe familie. Oamenii socializau mai mult, chiar daca intr-un mod mai simplu. Faptul ca la televizor nu erau multe emisiuni te facea sa citesti sau sa te duci la teatru, cinema, la cofetarie, sa te joci cu copiii din fata blocului, sa vizitezi rudele.
    Eram foarte naivi si visam cu ochii deschisi, habar nu aveam ca vom fi aruncati intr-o societate foarte dura. Noi ne gandeam la joaca, la eroii cartilor citite, la fotbal, la muzica…si invatam…credeam ca daca vom fi cuminti si seriosi, asta ne va asigura automat un loc in societate, dupa absolvirea scolii, asa ca nu ne stresam prea tare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s