Look again at that dot. That’s here, that’s home, that’s us. On it everyone you love, everyone you know, everyone you ever heard of, every human being who ever was, lived out their lives. The aggregate of our joy and suffering, thousands of confident religions, ideologies, and economic doctrines, every hunter and forager, every hero and coward, every creator and destroyer of civilization, every king and peasant, every young couple in love, every mother and father, hopeful child, inventor and explorer, every teacher of morals, every corrupt politician, every „superstar,” every „supreme leader,” every saint and sinner in the history of our species lived there – on a mote of dust suspended in a sunbeam.

Carl Sagan

Un fir de praf pe o raza de soare… Poate ca aceste cuvinte traduc cel mai bine tot ce este scris mai sus in limba engleza. Nu, acest post nu este despre un trucaj ordinar; nu, este despre un fapt extraordinar. Un fapt petrecut acum 20 de ani, pe 4 februarie 1990. Voyager era pe cale sa paraseasca sistemul solar, dupa ce isi indeplinise misiunile timp de 13 ani, iar in acea zi NASA, la cererea speciala a lui Carl Sagan, a intors camera sondei pentru o ultima misiune si probabil cea mai grea dintre toate: sa faca o fotografie a Terrei, de la peste 6 mii de miliarde de kilometri distanta. Nimeni nu a stiu exact ce s-a intimplat cu acea fotografie decat cateva luni mai tirziu, cind informatia transmisa de Voyager a ajuns pe Pamint. Si iata ce a sosit. 

Daca nu ati observat inca, in partea de sus, aproape de centru – putin spre dreapta, exista un pixel, un singur pixel, albastru. Iar aceea este Terra, casa noastra. Nu am incercat sa subliniez in nici un fel acel pixel, pentru ca toata puterea pe care aceasta fotografie o emana s-ar fi distrus. Iar daca acel pixel v-a pus deja pe ganduri, va las sa meditati.