Some ironic thoughts of mine (XXVII)

– Ai auzit, a izbucnit un incendiu acum o ora in sectorul 3. Cica au ars cateva case si o persoana care a suferit arsuri grave a fost dusa de urgenta la Spitalul Floreasca…

– Dar de ce au dus-o tocmai la Floreasca?

– Nu era rumenita destul…

*****

– Ce faci, vecine? Iar muncesti duminica?! Nu stii ca azi e sarbatoare? Azi nu se munceste!

– Sunt destul de sigur ca lui Dumnezeu, in maretia Lui, ii plac mai mult oamenii harnici decat cei care gasesc orice scuza ca sa stea degeaba!

*****

– Aoleu, era sa ma inec intr-o seara cu un dumicat de mancare de era sa mor, nu alta!

– Nasol, cand s-a intamplat asta?

– Chiar inainte sa inceapa pandemia!

– Mai bine ca n-ai murit, era pacat sa o ratezi…

*****

Mersul pe jos este un muschi al gandului.

*****

Doua femei discuta in randul de la casa unui petshop:

– Din partea mea, ar trebui sa interzica toate fermele de animale si sa nu mai ucida niciun animal. Eu mi-am schimbat foarte mult viziunea despre animale in ultima vreme, am devenit vegana de vreo 2 ani. Nu mai consum pic de carne!

Cealalta femeie o asculta cu ochii larg deschisi si dand aprobator din cap.

– Cu ce va servim? intreaba amabil angajatul pet-shopului.

– Va rog, daca mai aveti bobite din acelea cu carne de vaca, am mai luat de la dumneavoastra, ii plac foarte mult cainelui meu, spune femeia zambind radioasa cu gandul la patrupedul ei.

– Sigur, rosteste baiatul si o serveste prompt.

Jurnal de pandemie (III)

Daca in primele doua parti ale acestui jurnal previziunile mele personale au fost pesimiste, as vrea ca in aceasta parte sa ma gandesc la cateva lucruri care s-ar putea schimba in bine, gratie oportunitatilor care s-au ivit oarecum timid in toata aceasta valtoare de stiri alarmiste, imagini tragice si profetii apocaliptice.

Cred ca aceasta criza este o sansa pentru popoarele lumii sa conlucreze nu numai pentru salvarea lumii ci chiar a viitorului, care oricum nu arata prea stralucit. Este o sansa ca relatiile intre state sa se bazeze intr-adevar pe principii de intrajutorare, sprijin moral si material nemijlocite si lipsite de interese ascunse.

Citind sprintre randuri stirile pozitive care razbateau din noianul de tragedii personale si umanitare, mi-am dat seama ca unele lucruri s-ar putea schimba radical, iar altele chiar s-ar putea declansa spontan datorita conjucturilor oferite oamenilor de a deveni inventivi. Continuă lectura

Jurnal de pandemie (II)

In prima parte a acestui jurnal am abordat o viziune conforma cu ideile adeptilor teoriei conspiratiei, dar voi continua in aceasta parte secunda cu o perspectiva a efectelor secundare pe care o presupusa conspiratie mondiala le-ar genera, in mare parte din cauza faptului ca nu ar putea prevedea desfasurarea evenimentelor cu strictete. In acest caz, s-ar potrivi foarte bine zicala „ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa se intample”,  caci, cu siguranta, nici cele mai rauvoitoare forte umane oculte nu ar putea sa prevada in integralitate consecintele unui complot intins pe 7 continente, pus in miscare prin intermediul a 7 miliarde de actori. Aceste consecinte neprevazute s-ar datora evident comportamentului uman haotic, rezultat al unor decizii bazate fie pe frica, fie pe interese financiare meschine. Continuă lectura

Jurnal de pandemie (I)

Scriu aceasta postare intr-un moment foarte dificil pentru Romania. Aseara a fost emisa cea de-a doua Ordonanta Militara care limiteaza, sub forma unor recomandari obligatorii (sic!), deplasarea in grupuri de maxim 3 persoane, intrarea cetatenilor straini in tara, inchiderea mall-urilor, a cabinetelor stomatologice, iesirea din casa doar pentru nevoi alimentare, deplasarea catre locul de munca sau pentru urgente medicale, ultimele dintre acestea facadu-se, la nevoie, pe baza unei declaratii pe propria raspundere in cazul in care organele de politie opresc pentru verificari[1]. Aceste limitari vin in continuarea primei Ordonante Militare care a oprit activitatea restaurantelor, hotelurilor si cafenelelor pentru consumatiile in interiorul sau exteriorul acestora, suspendarea activitatilor culturale, stiintifice, artistice sau de divertisment sau organizarea evenimentelor cu mai  mult de 100 de persoane[2]. Continuă lectura

La capataiul unei tari bolnave

Acest text a fost scris in 6 iunie 2015, dar publicat in data de 30 decembrie 2019.

Zi de zi urmaresc stirile in speranta ca pot intelege, undeva printre randuri, printre ganduri si printre cuvinte ceea ce se petrece in acest colt de univers in care traiesc, Romania.

Lasand de o parte toate lucrurile care sunt rulate continuu la televizor, in incercarea de manipulare – evidenta – a tuturor cetatenilor, joc in care intra cu sau fara voie comentatorii si analistii politici, imi este clar ca lucrurile scapa de sub control.

O tara in care oamenii isi cer drepturile, in strada, in institutii sau in tacere, in apartamentele fiecaruia; o tara in care deciziile sunt la cheremul unor oameni alesi dintr-o lista de pe care nu poti alege pe nimeni mai bun, in care politicienii aleg sa nu aplice legile din cauza unor alte interese, a unor prioritati ascunse sau pur si simplu, din cauza unei neputinte de a indrepta niste lucruri care au curs in avalansa, an de an, fara ca cineva sa aiba posibilitatea de le repara; o tara in care 25 de ani de tranzitie ne-au adus mai aproape de iesirea din tunel dar ne-am dat seama ca de fapt am iesit pe la capatul ingust al tunelului si ca de aici iese cine poate, cine e mai subtire si se poate strecura mai usor, unde se filtreaza suflete si vieti omenesti mai ceva ca in purgatoriu; o tara in care bolile oamenilor cuprind nu numai corpul ci si sufletul si le amaresc viata si le otravesc mintea, facind-i sa isi piarda judecata si sa devina niste fiare, infometate de foame, de dreptate si de speranta; o tara in care lucrurile incep sa se intample dintr-o joaca a hazardului si in care lucrurile normale sa intampla doar dintr-o pura coincidenta; o tara in care vrei sa traiesti demn dar in schimb te tarasti, scurmind tarana cu ghearele ca sa mergi mai departe, biciuit de nedreptate, de nesiguranta si de mizeria morala ce se scurge din toate partile.

Romania a ajuns acesta tara: in care nu iti poti gasi dreptatea, nu ti se ofera siguranta, nu ti se ofera salariul pentru munca ta, nu ti se ofera tratamentul pentru boala ta, nu ti se ofera rasplata pentru anii munciti pina la batranete, nu ti se ofera o sansa egala de a iti indeplini visurile, nu ti se ofera bucuria de trai. Statul ascuns sub chipuri hidoase, zambete false, discursuri prefacute, legi inventate ad-hoc, taxe aplicate abuziv, dreptate cu lingurita, sanatate cu sila, bani cu mila si educatie cu zarul, tinerete cu frustrare, batranete cu saracie si moarte cu nepasare, a ajuns la momentul in ultimei sfortari. Fiecare picatura, scursa incet, dar implicabil, in groapa in care incet-incet s-a afundat de-a lungul timpului, fiecare incercare de resuscitare temporara dar care a mai amanat cu o zi si inca o zi sfarsitul, fac acum ca destinul, care nu iarta si care isi suna sorocul, sa ne aduca in pragul in care trebuie sa luam decizia finala: incotro?

Romania nu mai rezista, Romania nu mai respira. Romania isi traieste ultimele zile din viata iar noi stam neputinciosi in fata ei. In actul final, cand si ultimul nerv sau ultimul vas de singe va crapa, noi vom orbecai intr-un intuneric din care nu ne mai poate scoate nimeni.

Some ironic thoughts of mine (XXVI)

– Gata, lasă-mă, nu mă mai fute atâta la creieri!

– Aoleu! Ție teamă că o să ți se înmulțească neuronii?

*****

Două cupluri stau de vorbă în living.

– Astăzi este aniversarea zilei in care ne-am cunoscut, spune mândră soția. Ne-am întâlnit în tramvaiul 32, amândoi mergeam la servici spre Rahova, și în ziua aceea mi-a atras atenția. Ne-am zâmbit, eu citeam mereu câte o carte în timpul călătoriei și el mă privea timid de la distanță. După o vreme am început să ne vorbim și într-o zi de toamnă m-a invitat la o ciocolată caldă. Atunci a fost prima noastră întâlnire. Își privește soțul cu emoție și continuă: Parcă a fost ca ieri!

– Dar voi doi cum v-ați cunoscut? se adresează curios soțul către bărbatul de pe cealaltă parte a camerei. Acesta își întoarce privirea către partenerul lui și îi strânge mâna afectuos.

– Noi doi ne-am cunoscut la pisoar, în stația de metrou de la Piața Victoriei.

*****

In living-room, la televizor, prezentatorul meteo incheie laconic starea vremii: „… iar maine vremea va fi inchisa”.

– Al dracului USR-ist! Si asta e de-al lui Kovesi! spuse cu naduf in barba bunicul care motaia pe canapea.

*****

– Știi care e problema cu românii? Nu au pic de spirit critic în ei. Iau de bun tot ce le spun alții…

– Nu cred că ai dreptate. Uite, tocmai citeam zilele trecute pe realitatea.net un articol cu un studiu publicat de cercetătorii britanici în care se susținea că suntem pe locurile fruntașe la spiritul critic în Europa!

– Exact asta spuneam și eu…

*****

Reporterul opreste un batranel care se misca garbovit si incet pe strada in fata sectiei de votare.

– Buna ziua, am vazut ca tocmai ati iesit de la vot. Puteti sa ne spuneti pentru ce ati votat astazi?

– Draga domnule, cum… cum sa va spun… rosteste usor nehotarat batranelul, am votat… am votat ca toata lumea… pentru mai bine…

– Ce vreti sa spuneti… ce inseamna pentru dumneavoastra „mai  bine”? insista reporterul.

– Mai bine mor… incheie batranelul scurt.

 

Some ironic thoughts of mine (XXV)

Cel mai necesar cuvânt pentru indivizii unei societăți civilizate este „trebuie”. Cel mai potrivnic cuvânt al fericirii individuale este „trebuie”.

*****

Scriptul de la cap se împute. Capul progamatorului.

*****

– Uită-te la cuplul de colo, parca sunt yin și yang!

– Nu înțeleg, la ce te referi?

– Ea are sânii mari și burta suptă, el are sânii supți și burta mare. Îți imaginezi că atunci când se îmbrățișează se îmbină perfect exact ca semnul de yin și yang?!

*****

Conform legilor fizicii prezentul poate avea nu număr infinit de viitoruri posibile. Conform legilor inimii, doar unul singur: cel mai uman.

*****

Maretia sufletului se masoara in bunatatea pe care o oferi unui om pe care il intalnesti prima oara in viata, in ciuda amaraciunii pe care o ai in suflet din cauza tuturor miilor de oameni pe care deja i-ai intalnit.

Some ironic thoughts of mine (XXIV)

– Tu cum vrei sa fii ingropat cand oi muri?

– Da’ de ce sa fiu ingropat, mai bine incinerat! Ce, tu vrei sa fii ingropat, sa putrezesti in pamant?

– Eu asa m-am gandit, sa ma ingroape…

– Da’ ce iti veni?! Nu esti intreg la cap?

– Uite-asa. Am fost toata viata un ratat, macar sa am si eu o valoare dupa moarte. Sunt o gramada de vietati pe pamantul asta care mor de foame, nu vreau sa mor si ratat si egoist. Macar sa hranesc si eu cateva guri dupa ce oi muri.

***

– Am auzit că a fost condamnat la 3 ani cu executare…

– Foarte nedrept, un om ca el! Era un domn, nu un terchea berchea, era școlit la trei universități și avea și trei doctorate! Cum să bagi în pușcărie un om ca el? Nu înțeleg pentru ce l-au condamnat!

– Pentru fals intelectual…

***

Pentru un om ce devine conștient de lumea în care trăiește, cu cât se apropie mai mult de adevăr, cu atât trebuie să își mintă mai mult semenii.

***

– Of, iar am uitat sa-i zic lui Maria sa imi aduca umbrela care i-am imprumutat-o!

– Ai facut doua greseli gramaticale intr-o singura fraza….

– Ce?!

– Se zice „Mariei” ca e la dativ si „pe care” ca e in acuzativ.

– Hai ca esti nesuferit, chiar trebuie sa ma corectezi la fiecare fraza? Pe bune, esti enervant!

– Nu inteleg de ce te ambalezi atata. Eu ma corectez singur de cateva zeci de ori in fiecare zi cand vorbesc si nu mai fac atata caz din asta!

***

La toaleta, un barbat vine la pisoarul de alaturi. Incepe sa urineze in liniste, timp in care ii suna telefonul din buzunar. Isi elibereaza o mana si raspunde:

– Alo, da, va rog! si pare ca asculta cateva momente interlocutorul.

– Puteti sa repetati, va rog? Nu va aud prea bine…

Ma gandesc cine naiba raspunde la telefon in timp ce se afla la pisoar. Nu apuc sa imi raspund ca se intoarce catre mine disperat:

– Puteti sa dati jetul mai mic, va rog, ca nu aud nimic la telefon?!

Some ironic thoughts of mine (XXIII)

– Spuneti-mi care credeti ca sunt punctele dumneavoastra forte, care v-ar ajuta in postul pentru care ati aplicat?

– Sunt o persoana metodica, foarte atenta la detalii, careia ii place sa faca lucrurile bine, ca la carte.

– Ma indoiesc de asta…

– De ce spuneti asta? Nici macar nu ma cunoasteti! O spuneti doar pentru ca sunt femeie? Credeti ca femeile nu sunt capabile sau ce?

– Nu stiu daca ati observat, dar ati imbracat bluza pe dos…

– Ah, scuzati-ma…

– Si ati uitat sa scoateti eticheta de pe ea…

***

Pe masura ce imbatranesc imi dau seama de prapastia care se naste intre generatia mea si cealalta. Am inceput sa nu ii mai inteleg deloc pe parintii mei…

***

Un amic este un ateu convins si nu intelege cum de eu pot sa cred in Dumnezeu:

Oh my God, nu pot sa cred cat de inapoiat esti sa crezi ca exista un „ceva” atotputernic care supervizeaza Universul asta si pe deasupra mai este si imaginar.

Jesus, tu nu intelegi ca suntem in secolul XXI si stiinta a ajuns atat de avansata incat noi suntem de fapt zeii?

Thank God ca mai exista si alti oameni rationali pe lumea asta, cu tine nu ma inteleg deloc.

***

– Ti-ai dat ceasul cu o ora inapoi?

– Da…

– Stiai ca asta o sa fie cea mai lunga zi a anului cu 25 de ore? Cica trecerea la ora de iarna provoaca tulburari ale ceasului biologic si provoaca stari de oboseala, nervozitate si depresie.

– Fugi de aici! Mie si  zilele de 24 de ore imi provoaca aceleasi stari, ca nu imi ajunge timpul sa dorm destul!

***

– Buna ziua! Am vazut ca pisica mea a intrat in curte la dumneavoastra. Imi cer scuze ca v-a deranjat…

– Nu e nici un dera…

– Imi dati voie sa intru sa o iau? Nu o sa se mai intample, o sa fiu mai atenta data viitoare!

– Mda, ma rog, intrati…

– Imi cer scuze inca o data de deranj!

– Doamna, m-ati inteles gresit: eu nu pot sa sufar oamenii care intra la mine in curte, cu animalele nu am nimic.

Some ironic thoughts of mine (XXII)

– Sa iti spun o faza: o colega de a mea s-a intalnit cu un vecin in scara blocului si ala i-a zis: „Hai cu mine pana la Mega Image sa cumpar paine” si cand au ajuns la masina lui asta a invitat-o la mare. Si tipa a acceptat imediat. Cand au ajuns la mare, au inchiriat un baldachin cu 80 de lei si s-au cotarlit in el toata ziua. Iti dai seama: 80 de lei baldachinul!

– Pfui, dar ce s-au scumpit preturile la Mega!

*****

– Auzi, sefu’, ai auzit ca ieri s-au implinit 27 de ani de cand s-a inventat internetul?

– Interesant, de unde stii?

– Am citit o stire pe Facebook. Iti dai seama ce geniu’ a fost ala care l-a facut?! Cica l-a facut in timpul serviciului, pe cand lucra la nu stiu ce institut de fizica nucleara. La un moment dat era sa renunte la asta, pentru ca fusese admonestat de seful lui ca pierde vremea aiurea cu internetul in loc sa lucreze.

– Mai Costele, si doar ti-am mai zis sa nu mai pierzi vremea aiurea pe internet la servici!

*****

– Vai ce ploaie nenorocită, nu se mai opreşte, îi spune o doamnă alteia în autobuzul 323.

– Mamaie, mamaie, ia uite mai are un pic și intră apa în mașină, se precipită un băieţel ce se uită pe geam.

În difuzor se aude vocea femeii care anunţă staţiile: „Urmează staţia Muzeul Bacovia”.

*****

– Aoleu, m-au innebunit astia pe Facebook cu alegerile prezidentiale din America! Toata ziua, buna ziua, ca Trump a zis nu-stiu-ce, ca Hillary a facut nu-stiu-cum! Eu nu inteleg nimic din toate stirile astea, pana la urma care e diferenta dintre ei?

– E foarte simplu: Hillary e barbat si Trump e femeie.

*****

In statie, oamenii se imbulzesc in microbuz. O femeie urca cu greu si inainteaza pe culoarul dintre scaune. Un domn, care probabil o recunoaste, se ridica si ii indeamna pe copii sa vina sa se aseze in locul lui. Incearca sa le faca loc copiilor impingand pasagerii de langa el. Copiii se aseaza pe scaun, in timp ce domnul se intoarce spre tanarul din dreapta lui si zice:

– Va rog sa ma scuzati daca v-am impins, am incercat sa le fac loc copiilor… si zambeste fortat, stanjenit de situatie.

– Nu face nimic, va inteleg, am fost si eu copil cand eram mic, raspunde amabil tanarul.