Leo: Auzi ma, cind iti iei masina?
V.: Zilele astea, mai am de umblat dupa acte.
Leo: Daca iti iei, ma lasi si pe mine mai aproape de casa cind plecam?
V.: Da, te las aproape, la Bellu.
An: 2009
Web 2.0 meets Spam: crush of civilisations
Intr-un final apoteotic, ca o incununare a scepticismului meu fata de web 2.0, acesta a facut cunostinta cu ceea ce poate mintea umana sa creeze mai urit pe internet: spamul.
De citeva zile Youtube este impinzit de comentarii pline de spam, in aproape toate videoclipurile pe care le-am vazut. Se pare ca atacul este atit de brutal ca oamenii aia nici nu pot sterge atita spam cit s-a introdus acolo. Twitter se confrunta zilele acestea de asemenea cu followerii fictivi care adauga utilizatori pentru a le trimite spam. Am inceput sa fiu deodata atita de popular pe Twitter incit ma intrebam de unde. Mai inainte sa apuc sa imi verific followerii noi, eram anuntat ca utilizatorii respectivi au fost dezactivati datorita unor activitati suspecte pe site.
Pe blogul oficial al Twitter se anunta ca nu mai este permis ca un utilizator sa fie adaugat de mai mult de 1000 de followeri pe zi, cu scuza ca aceasta limita exista dar nu era riguros aplicata. Yeah, right!
In acest moment lucrurile incep sa se tulbure pe internet. Pe de o parte este pachetul legislativ al Parlamentului European ce propune o monitorizare drastica a activitatilor pe internet si pe de alta parte dreptul oricarui internaut la acces liber si neconditionat la informatie. Este adevarat ca sunt activitati ce depasesc limitele legislatiei privind drepturile de autor, care insa fac cu mult mai putin rau activitatilor de tip spam sau hacking. Indiferent insa daca accesul va incepe sa fie restrictionat sau nu, nu inseamna ca lucrurile se vor pune la punct. Pentru spam va fi oricind, oricum, o cale de a sparge bresa ip-urilor, retelelor si asa mai departe. Se va ajunge la blocarea accesului unor utilizatori care nu au nici o vina.
Ceea ce trebuie sa inteleaga internetul in era web 2.0 e ca continutul generat de utilizatori nu prea conteaza atit de mult, atit din punct de vedere al relevantei la cautare cit si al informatiilor continute in el. Nu intereseaza pe nimeni ca gigel tine cu Dinamo si striga cit il tin plaminii intr-un comentariu la un articol anonim. Cine are ceva de zis isi face blog, isi face un cont de twitter si isi spune oful acolo. Cine are chef si timp sa il citeasca si sa ii contraargumenteze e liber sa o faca. Accesul utilizatorilor nelogati sau care nu platesc un serviciu pentru care trebuie sa agreeze cu niste termeni si conditii ca nu il vor sabota cu spam (atita timp cit e in interesul lor sa nu piarda banii), nu face decit sa otraveasca relevanta si sa propage ideea ca ce conteaza daca fac si eu spam ca au mai facut si altii inainte si nu au patit nimic.
Este momentul in care cei care fac situri doar de dragul de a stirni flaminguri pentru trafic sa se mai gindeasca. Probabil ca acest lucru va mai tine maxim un an cit se pregateste intrarea in scena a urmatoarei generatii de situri care sa fie relevanta semantic si in care informatia pura, nealterata de parerea agaricilor, sa conteze. Restul se vor duce la cosul de gunoi al istoriei internetului. Internetul, la temelia lui, asa cum a fost gindit de Tim Berners-Lee, a fost conceput cu scopul ca informatia pe care o cauti sa fie la indemina, la obiect si conectata prin legaturi stricte la surse. Web 2.0 a deturnat odios aceasta idee si nu va ramine decit o joaca in cutia de nisip peste citiva ani. E timpul sa facem ceva bun cu cea mai spectaculoasa unealta pe care o are la indemina omenirea ca sa ramina libera. Sa nu o dam in bara.
Despre noroc
V.: Te simti norocos azi?
Leo: Adica?!
V.: Imprumuta-ma cu 1000 euro.
Leo: Si ce legatura are asta cu norocul?
V.: Daca ai noroc, mai exista sanse sa ti-i inapoiez.
Amintiri din comunism
Incerc de multa vreme sa imi adun gindurile pentru a scrie acest post. Imi este tare greu pentru ca nu stiu de unde sa incep. Sunt atitea lucruri in neregula care se inlatuie unele cu altele zi de zi incit ma intreb uneori daca totul se petrece in mintea mea si daca doar eu fac conexiunile acestea. Voi alege sa scriu postul in mai multe parti, nu stiu cite vor fi in final, dar voi incepe facind o introducere pentru a sublinia citeva lucruri mai tirziu.
Am mai scris cindva un post numit O epoca ce se destrama. Singura conexiune dintre acest post si acela ramine in final evolutia mentalitatii romanesti si tarele filonului de romanism creat de sistemul zis „comunist” din ultima jumatate de veac in societatea noastra. Continuă lectura
10
Acum 10 ani, pe 5 aprilie 1999, intram oficial, ca angajat, in domeniul internetului. Neoficial, se implinesc 11 ani de cind am facut cunostinta cu internetul, pe 25 februarie 1998, la internet-cafe-ul Raffles de pe Calea Victoriei.
Privind inapoi imi dau seama ca internetul mi-a salvat viata. Tocmai terminasem un masterat in fizica si urma sa intru probabil ca asistent in vreun laborator odios de cercetare in care dormitau nu numai aparatele vechi de peste 30 de ani dar si cei care le manevrau. Realizam ca urma sa depind foarte mult de cei cu care urma sa lucrez, iar salarizarea la acea data era foarte proasta in domeniul cercetarii, mai ales daca nu aveai la activ un numar serios de articole in revistele de specialitate. Continuă lectura
In autobuz
Statia Aparatorii Patriei. Lumea se imbulzeste in autobuz gata sa prinda un loc in timp ce el priveste nelinistit in stinga si in dreapta catre usile autobuzului. Incearca sa urce pe usa din mijloc insa oamenii il huiduie si il gonesc cu sacosele si picioarele. Renunta momentan si se retrage repede cu urechile aplecate pe spate si fuge repede catre usa din fata. Reuseste sa urce si se piteste intr-un colt. Se pare ca oamenii de la usa asta sunt mai intelegatori.
Continua sa stea linistit, deja a trecut prima statie. Oamenii se urca in autobuz si privesc mirati catre cainele-calator. Altii nici nu il observa, sunt prea ocupati sa se tina de bara sau sa isi taxeze biletul. Deja au trecut doua statii. Masina se mai goleste, oamenii coboara la piata Berceni-Oltenitei vinturindu-si sacosele. El nu are treaba la piata, trebuie sa mearga mai departe. Trece si a treia statie. Se ridica, poate ca sa se dezmorteaza. Sta in fund si se uita linistit catre oamenii de pe scaune, cu ochii calmi si urechea pleostita. Masina decelereaza iar el se ridica de-a binelea pe cele patru picioare si miroase aerul ridicind botul si zbatind narile. E statia Piata Sudului si e timpul sa coboare. E deja ora 9 si jumatate, trebuie sa ajunga devreme la locul sau omul pe care il cauta. Usile se deschid si el sare avantind-se pe trotuar cu pasi grabiti in timp ce isi ridica urechile si coada. O alta zi de lucru incepe.
O alta cursa, acelasi oras. Statia Bd. Metalurgiei. Autobuzul soseste in statie si soferul opreste atent masina, evitind oamenii care coboara de pe trotuar gata sa isi ocupe locurile. Au facut cumparaturile la Carrefour Grand Arena iar acum se duc acasa sa pregateasca masa. Masina nu s-a umplut totusi, iar oamenii sunt rasfirati prin autobuz. Ziua e linistita, vremea e frumoasa, toti se bucura de razele soarelui ce razbat prin ferestre. Un calator desface o legitimatie si o arata unei fete. E controlor. Aceasta nu protesteaza, se uita la legitimatie si isi scoate buletinul. Colegul controlorului vine alaturi cu un aparat portabil de taxat. Amenzile sunt acum pe loc si se taxeaza cu 50 RON. Controlorul incaseaza taxa si cu atentie tasteaza suma in aparat. Masina accelereaza usor si el se opreste ca sa se sprijine de bara. Gata, bonul s-a tiparit si un alt calator a fost amendat simplu, fara discutii. Fata ia bonul si il introduce in portofel. Masina opreste iar controlorii coboara. Data viitoare, cine stie, poate vor da peste cainele-calator si il vor convinge sa le dea taxa de calatorie fiindca, daca si-ar fi luat bilet, RATB ar fi putut imbunatati confortul transportului din banii sai, de pilda sa ii ofere un culcus caldut intr-un loc special amenajat: „Rezervat cainilor vagabonzi”.
Despre project-management (II)
Leo: V., ia spune-mi cum putem manevra triunghiul magic al managementului de proiect in cazul sitului nostru? Avem, deci, cele trei virfuri: timp, calitate, resurse. Cum sa umblam la resurse si calitate astfel incit sa proiectul nostru sa iasa bine?
V.: Simplu, apelam la a treia varianta: tragem de timp.
Omagiu pionierilor si voiajorilor
Pe data de 3 martie s-au implinit 37 de ani de cind a fost lansata sonda spatiala Pioneer 10.
Pentru cei carora acest eveniment li se pare ceva normal, trebuie mentionat ca Pioneer 10 este o parte a istoriei umanitatii si, mai mult decit atit, Pioneer 10 este un simbol al umanitatii, in multe aspecte. Pioneer 10 a fost prima sonda lansata de NASA care a parasit Sistemul Solar si care era programata sa isi incheie misiunea 25 de ani mai tirziu, pe 31 martie 1997. Cu toate acestea, acest obiect construit de om a reusit sa ii surprinda chiar si pe cei care i-au dat viata. Chiar si dupa cei 25 de ani de activitate, ea a continuat sa transmita inca 6 ani, pina pe 23 ianuarie 2003, cind ultimul ei semnal venea de la 12 miliarde de kilometri de Pamint.
Pioneer 10 a fost si prima sonda spatiala care a fost lansata in spatiu avind montata pe antena sa placa devenita deja celebra, cu un mesaj pentru fiintele extraterestre care l-ar fi putut intercepta. Placa este construita din aluminiu aurit ce contine un mesaj conceput de o echipa de oameni de stiinta condusi de binecunoscutul savant Carl Sagan. Placa contine siluetele unui barbat si ale unei femei alaturi de figura navetei (pentru a indica dimensiunea locuitorilor planetei fata de dimensiunile navetei), traseul navetei prin sistemul solar si informatii despre localizarea planetei fata de 15 pulsari, codificate metric in functie de tranzitia hiperfina a hidrogenului. Urmatoarele placi cu mesaje pamintene au fost trimise in spatiu cu Pioneer 11, Voyager 1.
Voyager 1, lansat in 1977 este in acest moment cel mai indepartat obiect construit de om aflat in spatiu. Ea a depasit deja 16 mii de miliarde de kilometri distanta fata de Pamint si este singura dintre cele patru sonde (Pioneer 10 si 11 si Voyager 2) cu care mai poate fi mentinut contactul. Ea va continua sa functioneze pina in anul 2025, dupa aproape 50 de ani in slujba omului. La bordul sau se afla o placa de aur inregistrata cu imagini si sunete de pe Pamint, alaturi de informatii codificate pentru citirea lor. Din acest punct de vedere, aceasta placa este mai degraba o capsula a timpului decit un mesaj pentru alte fiinte extraterestre care nu ar putea decodifica imaginile si sunetele sau care nu ar putea intelege semnificatia lor.
Atit Pioneer 10 cit si Pioneer 11, Voyager 1 si Voyager 2 au parasit deja sistemul nostru solar indreptindu-se catre alte constelatii, pe care le vor atinge in citeva milioane de ani. Este posibil ca dincolo de frontierele sistemului nostru solar sa nu fie nimeni care sa le intilneasca sau se vor distruge treptat pina cind cineva le va gasi. Un lucru e sigur: noi, pamintenii, nu le vom mai vedea niciodata, oriunde vor fi ajuns ele. Poate in final vor ramine doar ele, ca marturie a civilizatiei noastre si a dorintei noastre de a naviga printre stele. Desi ele nu ne-au putut descrie in cuvinte lucrurile extraordinare pe care le-au vazut, ele ne-au transmis, zi de zi, cu constiinciozitate, imagini desosebite si informatii pretioase privind spatiul, fara sa stie probabil cit de mult inseamna aceste lucruri pentru noi.
Aceste masinarii, tacute si docile, care ne-au servit zeci de ani si care au purtat in eter sperantele noastre, ale fiecaruia dintre noi, ca acolo, undeva, este cineva care ne aude si ne va raspunde, reprezinta mai mult decit culmile inteligentei si perseverentei umane. Ele reprezinta dovada ca spiritul omenirii poate fi transmis mai departe, in aceste lucruri mici dar marete, care, cine stie, intr-o zi vor putea sa isi poarte de grija singure, precum micutul Wall-e.
Poate ca intr-o buna zi, peste milenii, cind civilizatia noastra va ajunge sa calatoreasca in spatiu, oamenii isi vor aminti de ele si le vor ridica macar o simpla statuie de piatra ca omagiu.
(De)generatia 2.0
Nu sunt un tip care se omoara dupa web. Mai mult, as putea spune ca sunt anti-web, asa cum este el perceput de cei mai multi: datul cu parerea despre orice chestie minora, expunerea celor mai intime ginduri in vazul tuturor, content generat de useri in cantitati industriale si de calitate proasta, relationari inutile si multe cu oameni pe care nu ii vei vedea niciodata sau cu care ai avut o tangenta meteorica, numai de dragul de a te lauda cu cercul tau de prieteni, cu blogul tau, cu galeria ta imensa de poze, cu faptul ca parerea ta e cea mai buna, in general ca esti o vedeta pe internet. Continuă lectura
A fost odata Radio Contact…
Ieri s-au implinit 19 ani de la infiintarea Radio Contact Romania. Pentru unii o zi normala, pentru altii, care au crescut cu Radio Contact, ca si mine, o zi speciala, iar pentru cei care au lucrat la Radio Contact probabil si mai speciala.
Am avut bucuria ca tocmai ieri sa primesc un mesaj pe blog din partea lui Alexandru Gheorghias, unul din oamenii care m-au invatat muzica, muzica veche si buna a anilor 60-70, alaturi de toti ceilalti: Cristi Tomescu, Alex Nita, Giuseppe Rossi, Adrian Anghel, Sorin Minghiat, Doina Ene, Cristian Nemteanu, Tony Tesiu, Vali Dragu, Serban Savu, Liana Stanciu, Radu Birsan, Bogdan Popescu, Andreea Ionescu, Cristi Schnebli, Cristi Dicianu, care mi-au format cultura muzicala la varsta la care tocmai ieseam dintr-o perioada in care nu stiam decit de muzica romaneasca si muzica internationala de pe postul bulgaresc. Oamenii au plecat si au venit, insa Contact a fost mereu postul de radio de care am ramas indragostit si care imi dadea un sentiment de apartenenta deosebit.
Pentru unii radioul nu mai inseamna mare lucru, astazi cind sunt atitea lucruri cu care iti poti ocupa timpul liber: calculator, home-cinema, discoteca sau televizor. E adevarat nici pentru mine acum radioul nu mai inseamna mare lucru dupa ce 11 ani am crescut cu Radio Contact. De la inchiderea lui nu am mai reusit sa ma atasez de nici un alt post de radio, chiar daca unii dintre cei de la Contact au plecat catre alte posturi. Insa timp de 11 ani ritualul zilnic de a ma trezi sau de a veni acasa, de la scoala sau servici, si de a deschide repede radioul ca sa ascult Morning has broken, Cutiuta cu vechituri, Un-doi joi, Contact matinal, Caleidoscop, Top 30, Music by Request, Top Dance Chic, De la blues la rock, Top Nostalgic, Top Slow sau Party All The Time, cu urechea lipita de boxe seara, cind trebuia sa dau radioul incet pentru ca ai mei se culcau, sau cind adormeam cu radioul deschis, in surdina, nu s-a mai repetat niciodata.
In urma lui, mi-au ramas doar caietele in care notam constiincios topurile sau bucatile decupate din ziar, cu editiile pe care le pierdusem sau cu stiri despre cei care lucrau la Radio Contact. Mi-au ramas abtibildul si posterul cu delfinul albastru, vinilul pe care l-am primit ca premiu la emisiunea lui Cristi Tomescu si pe care mi l-a inminat Ami Constantinescu, versurile de la Tom’s Dinner dactilografiate de Andreea Ionescu si casetele cu muzica inregistrata de la radio.
Nu sunt un fetisist, nu am fost niciodata, insa uneori dau peste toate aceste amintiri si mi-as dori sa mai existe inca o data Radio Contact. Si sa aud din nou cum Liana Stanciu prezinta inca o emisiune de muzica italiana, intro-ul de la Top 30 sau Cutiuta cu vechituri, Cat Stevens cintind Morning has broken, vocea lui Sorin Minghiat, jingle-urile Radio Contact, Doina Ene prezentind cu frazele ei elegante o noua melodie, risul Andreei Ionescu in timp ce fredoneaza pe True Blue al Madonnei, Radu Birsan si Cristi Dicianu facind atmosfera vineri seara.
Chiar daca Radio Contact nu mai exista el continua sa emita in sufletul meu si sa ma inspire in fiecare zi. Microbul muzicii pe care mi l-a transmis imi da boala cea mai dulce din lume.
La multi ani Radio Contact!
Leo. 