De aseara am lansat un site personal despre care as vrea sa cred ca poate aduce o schimbare in mintea celor care il vor citi. Poate contentul lui pare putin pueril sau nelalocul lui insa eu cred ca cineva trebuie sa spuna lucrurilor pe nume. Sa fie intr-un ceas bun!
Autor: Leonardo
27 septembrie 2007
Pentru cei care obisnuiesc sa isi „muste” colegii la serviciu, Snack Attack vine cu o oferta speciala de senvisuri cu „carne” care sa le ostoiasca pofta.
18 septembrie 2007
De cateva zile ma tot uit la noul logo BCR si nu stiu de ce am impresia ca undeva in el este ascuns un mesaj subliminal. Cred ca l-am gasit.

7 august 2007
„- Isus te iubeste!” mi-a spus odata un predicator pe strada. „Oh, ce dragut!”, mi-am zis, dar as prefera sa fiu iubit de o femeie, nu de un barbat.
De cealalta parte a mesei
In ultimele 4 luni, datorita pozitiei pe care am obtinut-o in cadrul firmei la care lucrez, am inceput sa particip la interviuri de angajare pentru posturi de programatori PHP sau Flash si chiar web designeri, mai intii ca team leader iar mai apoi ca manager tehnic de proiect. Continuă lectura
Viata ca o tombola
In fiecare zi reclamele din mass media ne bombardeaza cu anunturi despre cistiguri instant sau prin extragere la sorti la noile promotii sau produse, la tombole si loterii daca desfacem un capac de bautura racoritoare sau bere, razuim citeva etichete, rupem citeva ambalaje, mincam citeva chipsuri sau ciocolata, cumparam zece baxuri de apa minerala sau 3 paste de dinti, achizitionam o masina sau un mobil, facem credit de 10 mii de dolari, trimitem un sms, completam citeva formulare, citim un ziar, lipim citeva abtibilduri pe usa sau geam, raspundem la citeva intrebari, colectionam 5 pachetele de cafea, clickam pe o duzina de pagini web sau pur si simplu pentru ca cineva ne bate la usa si ne spune „Buna ziua, sunteti cistigator!”. Imi si inchipui proletariatul romanesc – care pina acum citiva ani se zbatea intre mizerie si limita supravietuirii din ajutorul de somaj sau din salariul de mizerie al unei intreprinderii falimentare stind acum zilnic la coada cu salariul in mina pentru 3 pachete de chips, golind vreo citeva sticle de cola si bere, imbuibindu-se cu dulciuri si cafea, cumparind vreo 10 Libertatea ca sa aiba spor la razuit, maninca vreo 3 ciorbite instant, scuipa pe vreo 2 plicuri in care a introdus etichetele lor mototolite si petrece o ora noaptea la telefon ca sa raspunda la niste intrebari stupide la tv – cum se zbate la limita obezitatii si infarctului miocardic ghiftuit si nedormit cu miinele tremurinde de la atita razuit si sperind ca miine cistigatorul va fi el iar banii pe care ii va lua ii vor permite sa emigreze in Spania ca sa isi gaseasca si el o slujba serioasa in care sa faca ce stie el mai bine adica sa munceasca pe brinci.
Este oare ceva in neregula aici sau mi se pare mie? In loc sa traiasca din banii pe care ar trebui sa ii cistige in mod decent la locul de munca oamenii sunt indemnati la tot pasul sa consume bani, nervi si timp din viata lor ca sa cistige si mai multi bani, fara un merit anume, bani nemunciti de fapt. Vom ajunge in curind sa dam un nou sens expresiei „maninca si el o piine” celui care isi cumpara zilnic o piine ca poate-poate o gasi un bilet cistigator in ea.
S-a nascut o noua generatie. De fapt, doua, mai mici
Azi de 1 decembrie am vazut la televizor romani fericiti. Erau spanioli. Si italieni… si englezi… Continuă lectura
Some humouristic morbid thoughts of mine (I)
They say there is a life after life. So, when do we die?!
***
– So what if you are an atheist? Do you think that you won’t be tried on Judgement Day?
– Oh, yes, I say, but at least I have an alibi.
***
My friend has died few minutes ago. Since today, I find out that the mankind starts dying.
***
The twenty-first century has begun. But you can still count on me.
***
I haven’t believed in God while I was alive but now I do: I am dead and I haven’t yet reached for hell as I was supposed to. So I think I should be grateful to somebody.
***
When I was alive I was a true believer and however I had a miserable life. Now that I died, I think that somebody should pay me some compensations.
***
As long as I have been alive I’ve seen everyday how unjust God is. Now I am dead and believe me: I don’t care anymore about it.
7th of October 1995
26 septembrie 2006
Trec prin fata magazinului Unirea si ma indrept spre intrarea statiei de metrou. O fata cu pliante in mina incearca sa abordeze un trecator, surizindu-i: „Aveti 1 minut liber?” Observ scena cu coada ochiului in timp ce trecatorul necunoscut se opreste in dreptul ei si ma gindesc ce i-as fi spus eu in locul lui. „Am un minut liber, dar il pastrez pentru mai tirziu”.
Recviem pentru echipa PCNET
9 oct. 2006. Am considerat ca e mai bine sa rectific titlul acestui articol pentru ca sa subliniez ideea ca am scris depre „pcnetzi” si nu despre PCNET. Poate ca nu sunt cel mai in masura sa scriu despre ei, insa am scris acest articol pentru ca cineva trebuia sa spuna o poveste despre ei. Iar eu am spus-o pentru mine ca sa nu uit cum a fost.
Zilele trecute am aflat de intilnirea anuala a fostilor membrii ai PCNET sau PCNET Team asa cum mindrii se intituleaza. Din cate am aflat, nu au fost multi, dar ceea ce conteaza pentru mine ca membru al mai multor echipe de-a lungul anilor este faptul ca acest oameni inca mai au tabietul de a se reintilni anual la Becker Brau, asa cum o faceau pe vremuri la party-urile PCNET. Veti spune „OK si ce e cu asta? Multi oameni au ramas prieteni dupa ce s-au cunoscut la servici.” Da, aveti dreptate. Insa ceea ce vreau eu sa subliniez acum este „ce a insemnat” PCNET cu adevarat. Continuă lectura