That’s one small step for man, one giant leap for mankind.
Neil Armstrong, 20 iulie 1969

Pe 20 iulie se implinesc 40 de ani de la aselenizarea misiunii Apollo 11. Desi m-am nascut dupa acest eveniment, inca ma tulbura gindul la acei bravi oameni care au atins pentru prima oara solul lunar. Dar zborul catre Luna nu este numai povestea curajoasa a unor oameni care s-au avintat catre necunoscut si seria de evenimente pe care au declansat-o dupa acel moment. Caci trebuie sa recunoastem, aselenizarea a insemnat ruperarea lanturilor a multor dintre visurile omenirii, care traia inchistata in dogmele ancestrale ale pacatului adamic sau ale razbunarii ceresti ce a urmat construirii Turnului Babel.

Ideea ca omul poate realiza calatoria printre stele prin propria putere a fost prevazuta acum mai bine de 2000 de ani, fara ca cel care a enuntat-o sa aiba cea mai mica idee despre propria sa profetie: Per aspera ad astra¹⁾. De atunci, cei ce au urmat probabil ca au inteles gresit semnificatia metaforica a expresiei latine si au luat-o de buna. Cu fiecare zi, cu fiecare pas, cu fiecare om ce s-a gindit la ea, visul a inceput sa prinda viata.

Sunt visuri care se implinesc o data in generatii. Iar oamenii care le implinesc probabil ca nu si-au imaginat ca le vor atinge cu adevarat, dar cu siguranta le-au visat. Caci nici un vis nu poate fi implinit daca nu este dorit cu ardoare si entuziasm chiar si in cele mai negre momente si in cele mai disperate imprejurari. Iar cind visurile unor oameni sunt chiar visurile de secole ale omenirii, implinirea lor este cu atit mai grandioasa. Si aselenizarea a fost unul din aceste momente desi putini stiu ca a fost unul din subiectele cele mai controversate chiar mai inainte sa se intimple.

In cartea sa „De la Pamint la Luna”, cu 100 de ani inainte de lansarea misiunii Apollo 11 catre Luna, Jules Verne sustinea, prin intermediul personajelor sale evident, ca o astfel de calatorie este posibila. Bineinteles ca mijloacele prin care aceasta calatorie se realiza erau disputabile chiar si la acea vreme (un tun urias numit Columbiad care lansa un proiectil catre Luna), insa modul in care Verne a analizat toate datele pe care le avea atunci la dispozitie din punct de vedere stiintific l-au facut sa prezica in mod corect cum s-ar fi putut desfasura o astfel de calatorie, fara nici o urma de coincidenta sau fictiune in toate acestea – cum probabil multi dintre cei care nu sunt familiarizati cu fizica sunt tentati sa creada.

In 1920 ziarul The New York Times a publicat un articol in care il ridiculiza pe Robert D. Goddard, unul dintre pionierii rachetelor alimentate cu combustibil si un vizionar al zborului in spatiu, in privinta faptului ca acesta sustinea ca rachetele pot fi pilotate in spatiul vid aflat dincolo de atmosfera terestra. 49 de ani mai tirziu insa, omul a pus piciorul pe Luna datorita cercetarilor lui. Si tot dupa 49 de ani, pe 17 iulie 1969, imediat dupa lansarea misiunii Apollo 11 catre Luna, acelasi ziar The New York Times isi cerea scuze in mod public pentru criticile aduse lui Goddard. Cu toate ca in timpul vietii fusese nevoit sa isi ascunda convingerile fiindca cercetarile sale erau considerate ca tinind de domeniul fantasticului, Goddard nu a trait destul pentru a-si vedea visele realitate si reputatia reabilitata, caci murise in 1945. Este unul din cele mai emotionante lucruri sa vezi ca pina si dincolo de mormintul sau, un om poate invinge lumea haina in care a trait.

Nici Verne, nici Goddard nu si-au vazut visul cu ochii, dar omul pentru care visul s-a implinit a fost Wernher von Braun, un om de stiinta german, ce a continuat munca lui Goddard. Initial, von Braun si-a desfasurat cercetarile in domeniul rachetelor in Germania nazista, iar dupa razboi el si echipa lui au decis sa lucreze pentru Statele Unite. Faptul ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial dezvoltase primele rachete balistice V-2 pentru regimul hitlerist,  compromisul sau nu l-a scutit de nici o vina in ochii americanilor. Desi a fost multa vreme considerat inamicul public nr. 1 in America, von Braun si-a continuat munca si a dezvoltat celebrele rachete Saturn V ce au purtat misiunile Apollo catre Luna. Cu timpul, efortul sau in slujba Americii l-au facut sa depaseasca toate obstacolele si prejudecatile si sa i se recunoasca contributia la Programul spatial al NASA si meritul de a fi omul care a facut posibil primul pas pe Luna.

Peste ani, si Jules Verne si Robert Goddard si von Braun au fost omagiati de oameni, pentru credinta lor in puterea stiintei. Primul centru de zbor al NASA poarta numele lui Goddard, ca o recunoastere a meritelor sale la contributia astronauticii iar modulul de comanda care a dus Apollo 11 catre Luna a purtat numele Columbia, ca un omagiu adus viziunii extraordinare a lui Jules Verne. Wernher von Braun a fost poate putin vitregit de soarta in ceea ce priveste numele sau peste ani, insa poate cea mai importanta aparitie a numelui sau este cea din lista celor carora li s-a acordat  Medalia Nationala de Stiinta, cea mai inalta distinctie stiintifica nationala acordata chiar de presedintele SUA.

Alaturi de ei, visurile multor altor oameni, mult prea multi pentru a fi mentionati intr-un post ca acesta, au contribuit putin cite putin la desprinderea de Pamint, invingerea gravitatiei sau vizionarea primului rasarit de Pamint din spatiu. Nu mai conteaza daca omul a ajuns sau nu pe Luna. Asa cum sibilinic spunea si Armstrong, acest eveniment „a fost un pas mare pentru omenire” fiindca indiferent daca el a avut sau nu loc, lumea s-a miscat: au aparut avioanele supersonice si hypersonice, astrobiologia, statiile orbitale, navetele spatiale, telescoapele spatiale, misiunile interplanetare, turismul spatial, toate culminind cu visul ultim de a zbura printre stele.

Iar daca va uitati catre stele si va pare rau ca nu puteti ajunge la ele, ginditi-va ca, totusi, unul dintre voi le va atinge in final, daca visul sau va fi la fel de intens si durabil ca al inaintasilor lui.

¹⁾ Prin perseverenta poti depasi greutatile pina la stele (n.b. o traducere apropiata de intelesul in limba romana).