Zi de zi, cu fiecare lucru pe care il vad, cu fiecare lucru pe care il aud, cu fiecare lucru pe care citesc si cu fiecare lucru pe care il simt, imi dau seama ca lumea, asa cum o stiu eu de mic, se destrama. Am fost educat in spiritul ca daca inveti bine vei avea un drum un viata, am crescut folosind hirtia si nu notepad, am crescut folosind pixul nu tastatura, am fost invatat sa vorbesc corect romaneste nu sa stalcesc limba materna, am fost invatat sa ajut oamenii nu sa ii dusmanesc, am fost invatat sa rabd si sa muncesc pentru ce vreau nu sa am totul de-a gata. Acum vad ca ceea ce stiu eu de o viata se schimba dramatic: tinerii nu isi mai trimit scrisori ci vorbesc pe mess, nu mai citesc carti si ziare ci situri si pdf-uri, nu se mai saluta cu „Salut” ci cu „sal” si „bah”, nu mai folosesc creionul si stiloul ci au uitat si sa se semneze folosind zilnic calculatorul, nu mai vorbesc la telefon ore intregi ci isi dau bipuri si se zgircesc la minute cu „ok” si „hai pa”, nu mai urmaresc emisiunile tv ci youtube, nu mai asculta radio in fm ci pe internet, nu isi mai trimit biletele ci „kiss”-uri si „poopici”, nu mai invata dupa manuale-caramida ci dupa manuale-fituici ca sunt prea grele in ghiozdan, nu isi mai fac poze cu aparatul de fotografiat ci cu camera web si telefonul, nu mai respecta nici o ortografie si nici o regula gramaticala a limbii romana iar limbajul lor se reduce la „adik, dc, rpd, pup u, te ubesk”, nu mai stiu ce e aia cofetarie ci se duc in Expirat, nu mai au cheia agatata de git ci iPod-ul, nu mai scriu jurnale pe care le ascund sub perna ci isi deapana tragediile pe blog si nu mai urmeaza nici o regula in general fiindca viata e cum vor ei. Tot ce este in jurul lor se reduce la telefonul mobil, calculator si mp3-player si cit mai multa libertate si lipsa de responsabilitati. 

Poate este evolutia naturala si iminenta a vietii pe Pamint, poate este totul numai in capul meu, dar mintea mea nu mai gaseste ancorele de care are nevoie sa se agate ca sa existe in aceasta realitate. Imi dau seama, precum un om trezit din somn dupa 200 de ani, ca ceea ce vad nu este lumea pe care o stiam eu, si ca, intr-un fel, sunt unul din oamenii generatiei care nu isi gaseste locul si rostul, luptindu-se neintrerupt, in mintea si inima lor cu niste himere ale vietii anterioare, rupti intre lumea ce a fost si lumea care va sa vie. Acestui chin i-as prefera mai degraba sa adorm si sa ma trezesc peste 1000 de ani cind tot acest zbucium al nasterii lumii de miine se va fi incheiat iar eu as mai avea o sansa sa ma integrez in realitatea unui viitor complet tehnologizat si robotizat.

Multi m-ar caracteriza comunist dupa ce vor citi acest post. Nu e nimic, sunt obisnuit cu astfel de epitete. Dar oamenii care simt ceea ce simt eu vor intelege si nu se vor mai simti stingheri.