Acest text a fost scris in 6 iunie 2015, dar publicat in data de 30 decembrie 2019.

Zi de zi urmaresc stirile in speranta ca pot intelege, undeva printre randuri, printre ganduri si printre cuvinte ceea ce se petrece in acest colt de univers in care traiesc, Romania.

Lasand de o parte toate lucrurile care sunt rulate continuu la televizor, in incercarea de manipulare – evidenta – a tuturor cetatenilor, joc in care intra cu sau fara voie comentatorii si analistii politici, imi este clar ca lucrurile scapa de sub control.

O tara in care oamenii isi cer drepturile, in strada, in institutii sau in tacere, in apartamentele fiecaruia; o tara in care deciziile sunt la cheremul unor oameni alesi dintr-o lista de pe care nu poti alege pe nimeni mai bun, in care politicienii aleg sa nu aplice legile din cauza unor alte interese, a unor prioritati ascunse sau pur si simplu, din cauza unei neputinte de a indrepta niste lucruri care au curs in avalansa, an de an, fara ca cineva sa aiba posibilitatea de le repara; o tara in care 25 de ani de tranzitie ne-au adus mai aproape de iesirea din tunel dar ne-am dat seama ca de fapt am iesit pe la capatul ingust al tunelului si ca de aici iese cine poate, cine e mai subtire si se poate strecura mai usor, unde se filtreaza suflete si vieti omenesti mai ceva ca in purgatoriu; o tara in care bolile oamenilor cuprind nu numai corpul ci si sufletul si le amaresc viata si le otravesc mintea, facind-i sa isi piarda judecata si sa devina niste fiare, infometate de foame, de dreptate si de speranta; o tara in care lucrurile incep sa se intample dintr-o joaca a hazardului si in care lucrurile normale sa intampla doar dintr-o pura coincidenta; o tara in care vrei sa traiesti demn dar in schimb te tarasti, scurmind tarana cu ghearele ca sa mergi mai departe, biciuit de nedreptate, de nesiguranta si de mizeria morala ce se scurge din toate partile.

Romania a ajuns acesta tara: in care nu iti poti gasi dreptatea, nu ti se ofera siguranta, nu ti se ofera salariul pentru munca ta, nu ti se ofera tratamentul pentru boala ta, nu ti se ofera rasplata pentru anii munciti pina la batranete, nu ti se ofera o sansa egala de a iti indeplini visurile, nu ti se ofera bucuria de trai. Statul ascuns sub chipuri hidoase, zambete false, discursuri prefacute, legi inventate ad-hoc, taxe aplicate abuziv, dreptate cu lingurita, sanatate cu sila, bani cu mila si educatie cu zarul, tinerete cu frustrare, batranete cu saracie si moarte cu nepasare, a ajuns la momentul in ultimei sfortari. Fiecare picatura, scursa incet, dar implicabil, in groapa in care incet-incet s-a afundat de-a lungul timpului, fiecare incercare de resuscitare temporara dar care a mai amanat cu o zi si inca o zi sfarsitul, fac acum ca destinul, care nu iarta si care isi suna sorocul, sa ne aduca in pragul in care trebuie sa luam decizia finala: incotro?

Romania nu mai rezista, Romania nu mai respira. Romania isi traieste ultimele zile din viata iar noi stam neputinciosi in fata ei. In actul final, cand si ultimul nerv sau ultimul vas de singe va crapa, noi vom orbecai intr-un intuneric din care nu ne mai poate scoate nimeni.