Oamenii nu inteleg ca lucrurile care ne definesc ca indivizi le purtam intotdeauna cu noi si toate defectele morale pe care le detestam la cei din jur, le purtam la randul nostru in noi. Atunci cind nu le manifestam in lumea reala, fie din cauza complexelor de inferioritate, fie pentru ca ni le reprimam, in fata calculatorului, liberi de constrangeri materiale sau fizice, incepem sa ne eliberam. Pentru ca in fata tastaturii si monitorului putem pretinde, in mintea noastra sau in ochii oricarui alt internaut, ca suntem oricine vrem noi. Iar cind ajungem sa pretindem, ajungem, de fapt, sa gresim. Uneori ne dam prea multa importanta, incercand sa castigam cit mai multi followeri pe twitter, fie cit mai multi prieteni pe facebook, fie cit mai multe linkuri trimise pe mess prietenilor, alteori comentam si scriem pe bloguri in stilul gica-contra, carcotas sau lipsiti de orice inhibitii verbale si morale. Atunci suntem cool, suntem de gasca, suntem niste vedete, dar nu realizam ca suntem niste vanitosi si ignoranti. Ne dam cu parerea despre situri, despre bugete, despre ultimele aplicatii google, despre cele mai haioase videoclipuri de pe youtube, dar nu realizam ca suntem superficiali si penibili. Internetul se umple in fiecare zi cu cite un opinent care incearca sa isi “castige” existenta virtuala epatand in fel si chip pentru ca, inevitabil, pe zi ce trece suntem din ce in ce mai multi online si daca nu dam din coate si nu facem gura vom sfarsi sufocati in marea masa a internautilor si, evident, ca nu vrem sa devenim iar niste ilustrii anonimi precum suntem in realitate, in viata de zi cu zi. Ne construim bloguri - cuvant cu cuvant, retele - link cu link, trafic – spam cu spam, dar lumea pe care o construim e la fel de gaunoasa ca cea pe care am lasat-o in urma. Nu realizam ca viata reala pe care o avem aici este atat de nedreapta pentru ca si aici ne comportam in acelasi fel unii fata de altii, dar nu vrem sa admitem. Nu ne straduim sa construim ceva durabil si drept, ceva memorabil si demn de urmat, ceva corect si plin de speranta pentru toti ceilalti. Trebuie sa ne trezim.

Revolutiile nu se realizeaza pe internet. Nu putem cladi tari pe internet. Democratia nu se realizeaza in spatiul si timpul virtual, unde nu ai o viata plina ca individ, ci totul se exercita si se construieste in spatiul si timpul real al acestei tari. Acest lucru trebuie sa il intelegem noi toti, cei care credem ca putem construi o tara virtuala ideala in cadrul unei tari reale atinsa de ciuma degradarii valorilor morale si  spirituale. Nu putem sa renuntam la a ne zbate pentru dreptate si normalitate in Romania dar sa militam pentru intensificarea eforturilor pentru cresterea pragurilor in bugetele de publicitate si investitii in online, pentru cresterea traficului si imbunatatirea tehnologiilor web,  in timp ce lipsa de preocupare pentru spitalele, scolile si institutiile acestei tari ruineaza pe zi ce trece milioane de romani. Nu vom putea niciodata sa tratam subiecte de genul problemelor cu caini vagabonzi, salariul minim pe economie sau injustitia din sistemul judiciar romanesc, discutand toata ziua in fraze interminabile pe twitter, pe facebook sau pe mess. Oameni buni, Romania este aici si trebuie sa ne confruntam cu realitatea de care fugim in fiecare zi de acasa pe net si sa ne implicam material, spiritual, fara nici o urma de teama si in spirit civic adevarat pentru salvarea acestui stat. Indiferent cit timp vom nega existenta pe care noi sau altii o duc, mai devreme sau mai tirziu, toate legile si regulile nedrepte din societatea reala - pe care le-am ignorat cu buna credinta atunci cind am decis sa inchidem televizorul sau radioul, sa evitam ziarele si orice sursa de informatie - vor distruge in final libertatea de expresie a internetului, la care am ajuns sa ne inchinam si la sculare si la culcare si la servici si acasa. Atunci va fi prea tirziu. Atunci vom regreta ca tot ceea ce ne manca din interior, ca indivizi ai societatii, a reusit sa ajunga in miezul nostru si sa ne ucida lent dar sigur: nepasarea, ingnoranta, superficialitatea, vanitatea.

Trebuie sa intelegem ca lumea virtuala nu numai ca devine suprasaturata de toate ideile haotice ale miliardelor de oameni care se imbulzesc pe firele de fibra optica ci devine anarhica si total lipsita de noima si urma de stiinta metodica. Suntem convinsi ca detinem toate cunostintele lumii la degetul mic fiindca nu trebuie decit sa apasam o tasta si sa deschidem wikipedia, ca putem comunica cu oricine din lume pentru ca apasam o tasta si deschidem gmail, ca putem sa ne informam vizionand filmulete pe youtube si citind citeva zeci de bloguri pe zi. Toata lumea crede ca detine informatia si adevarul, dar uita ca spatiul virtual este o inchipuire, un rezultat al imaginatiei fiecaruia dintre noi, care inevitabil scapa din vedere sau filtreaza toate adevarurile care nu ne convin. Cine poate scrie despre Napoleon sau Aristotel daca nu a citit niciodata in viata lui o carte, cine poate discuta despre corectitudinea limbii romane daca nu practica scrierea si vorbirea ei fata in fata cu alti oameni, cine poate sa explice universul fara ca sa iasa din casa si sa urmareasca soarele si stelele? In lumea noastra mica, cuprinsa intr-un sistem de operare, ne simtim stapinii lumii, cu toate dvd-urile si ftp-urile noastre, dar suntem nimic altceva decat stapinii unui morman de electroni.

Informatia pe care o sculptam in biti despre noi sau despre ceea ce noi reprezentam, nu va dainui mai mult decit un fir de nisip. Un fir de nisip poarta mai multe amintiri si informatie decit toate statusurile de mess ale omenirii laolalta. Sunt carti si tumuli de piatra care vor rezista mai mult decit orice am incerca sa incrustam noi in memorii magnetice. Omenirea va dainui prin solidaritate umana, munca temeinica, carti si traditii orale,  prin cuvinte si fapte bune, mai multe milenii decit vor reusi sa o faca niste profile de facebook. Aceste lucruri vor dainui atita vreme cat va dainui omenirea, in ciuda catastrofelor naturale, a formelor de guvernamant sau cenzura care vor urma.

Este timpul sa ne repatriem din internet si sa acordam mai multa atentie lucrurilor care se intimpla in aceasta tara si sa nu ne mai ascundem capul intre ferestre de browser. Este timpul sa infaptuim toate lucrurile pe care ne inchipuim ca le facem discutand in van pe messenger. Este timpul sa socializam si sa ne cunoastem semenii si sa ne imprietenim si sa ii ajutam, fata in fata, strangandu-ne mina si strigand impreuna impotriva nedreptatilor pe care le barfim toata ziua pe facebook.

Este timpul sa dam shutdown la computer si restart la viata noastra.

Am asistat la revolutia online pe twitter din Moldova sau la revolutia online din Iran. Probabil ca vom mai asista la citeva revolutii youtube sau google pe mapamond dar asta nu ne incalzeste cu nimic. Oamenii care folosesc internetul si in special ultima sa forma de evolutie, cea web 2.0, nu au inteles nimic. Sharuim, twitteram, comentam, postam, dam ratinguri, etc. dar toate astea nu semnifica nimic in lumea reala, dincolo de tastatura si ecran, atita timp cit nu actionam in nici un fel la nivel fizic, concret, asupra realitatii noastre, cea care ne deranjeaza si despre care facem atita vilva online.

Cel mai mare subterfugiu al democratiei de a subjuga oamenii ce cred in ea este libertatea cuvintului. Da, libertatea cuvintului necenzurata nu face nici cit o ceapa degerata. Aduceti-va aminte cind libertatea cuvintului sau libertatea presei erau cenzurate. Atunci oamenii riscau sa faca lucruri care depaseau aceasta bariera a cenzurii, faceau lucruri nebunesti, pe care acum, cind cenzura nu mai exista (teoretic) nu si le mai asuma. De ce? Din confort, din cauza faptului ca pot sta in virful patului cu laptopul in brate sau cu telefonul mobil in fata ferestrei si sa filmeze sau sa isi exprime opinia ca si cum parerea lor online ar putea cumva, printr-un miracol, sa actioneze prin cai nevazute asupra realitatii in care oamenii continua sa moara de foame, continua sa nu aiba de lucru, in care statul si politia comit abuzuri, in care criminalitatea creste, in care tu, cel care comentezi, esti o parte a societatii bolnave despre care iti dai cu parerea fara sa actionezi in nici un fel.

Ce s-ar intimpla daca lucrurile ar duce catre o revolutie in strada si ar fi nevoie ca tu si tu si tu sa fiti acolo, in fata armelor, cazuti pe caldarim, aruncind cu pietre, ridicind steagul? Veti fi in fata latopului si a telefonului mobil doar ca sa comentati si sa trasmiteti live? A transmite live ca sa vada lumea nu face nici o diferenta. Diferenta o fac cei prezenti acolo, care sa isi ceara drepturile, sa lupte pentru crezurile lor, sa moara pentru libertatea lor si a celorlati. Lucrurile astea nu se fac in fata calculatorului. Oamenii si in special tinerii de astazi trebuie sa inteleaga acest lucru si sa nu se lase inselati de libertatea iluzorie pe care le-o ofera Internetul. Internetul ne ofera si libertatea de a fi anonimi cind comentam, cind sharuim, cind twitteram, cind transmitem live? Dar oare asta vrem: sa fim niste anonimi online sau niste eroi offline?

Luati-va laptopul si telefonul mobil si iesiti in strada pentru lucrurile care nu va convin si pentru care umpleti atitea pagini de posturi in wordpress, atitea linii de twitter, atitia gigabiti de videoclipuri si imagini. Ginditi-va ca o data ajunsi in strada, laptopul si telefonul mobil va vor ajuta cel mult sa aruncati cu ele ca sa va provocati agresorii, iar apoi, cit curaj veti mai avea? Think about it.

Istoria ne invata ca de fapt nu invatam nimic din istorie.

Hegel

Pe 8 mai s-au implinit 64 de ani de la capitularea Germaniei naziste sau, asa cum mai este cunoscuta in istorie, cel de-al treilea Reich, in 1945. Cifra 64 (ani) nu este o cifra rotunda dar nu exista niciodata un motiv matematic sau estetic pentru a rememora o zi istorica de o importanta capitala.

Nu stiu citi dintre soldatii care au luptat in cel de-al doilea Razboi Mondial mai sunt in viata insa cu siguranta peste 10-15 ani ii vom numara pe toti pe degete. Iar atunci cind si ultimul dintre ei va fi pierit putem spune ca istoria o va fi luat din nou de la zero. De ce? Pentru ca cea mai mare partea a Europei nu a mai fost implicata intr-un conflict militar european major de anvergura celei de-a doua conflagratii mondiale. Iar acest fapt constituie in acest moment un punct vulnerabil pentru generatia contemporana in a carei memorie nu exista impregnat mirosul de singe si praf de pusca, a carei ochi nu au vazut oameni sfirtecati si iadul pe pamint, al carei suflet sa fie atit de zdruncinat de teroarea bombelor si nesiguranta zilei de miine, a carei inima nu a strigat de durere la vederea celor dragi in bratele mortii sau ale suferintei ce nu poata fi curmata decit de un glont, asa cum le-au avut acei oameni ce au luptat in razboi.

Nu vreau sa vorbesc despre razboi si cauzele razboiului ci vreau sa vorbesc despre lipsa razboiului si efectul de adormire a constiintei pe care lipsa razboiului ne-o provoaca. Pentru ca ideea de razboi, iminenta lui, ne poate mentine spiritul treaz si ne poate innobila simtirile de zi cu zi, ne poate ajuta sa trecem mai usor peste orice lucru marunt ce ni se pare un capat de tara sau sa pretuim mai mult viata aceasta cu bunele si relele ei.

In Japonia exista o traditie prin care se incearca perpetuarea in constiinta tinerilor si copiilor a efectelor razboiului. Supravietuitorii dezastrelor de la Hiroshima si Nagasaki se intilnesc cu elevi si studenti carora le povestesc an de an ororile bombei atomice pentru ca generatiile urmatoare sa nu uite acest lucru. Cu toate acestea tinara generatie pare destul de refractara la astfel de pilde si chiar exista o ingrijorare in privinta modului in care tinerii japonezi percep acum suferintele bunicilor si strabunicilor lor. Este si normal, care din noi si-ar putea inchipui acum cum este sa auda sirena ce anunta un atac aerian si sa lase totul deoparte pentru a alerga ca sa isi salveze viata intr-un adapost subteran mustind de sobolani, dar unde inghesuiala oamenilor in siruri, pe cotloane, pare sa mentina viata ca un curent electric ce strabate o sirma, in timp ce deasupra lor se dezlantuie apocalipsa? Sau cum este sa te trezesti in fiecare zi si sa vezi in jurul tau numai ruine si cadavre si sa umbli pe strazi furind sau ucigand pentru o coaja de piine sau un strop de apa? Cum este sa te rogi in genunchi, tirindu-te si umilindu-te pentru propria viata, ce sta la cheremul unui om ce are atintit asupra ta pistolul cu degetul pe tragaci?

Oameni cred ca lucrurile pe care le vor merita sa le obtina cu usurinta si daca se poate fara nici un efort. Pentru ca era moderna ne-a invatat ca totul sta doar in imaginatia si puterea noastra: de la simplul buton al telecomenzii cu care zapam pe televizor fara sa ne miscam de pe canapea nici macar un centimetru, taraba plina de fructe pe care doar le alegem cu sclifoseala fara sa stim cum e sa mori de foame si sa tinjesti si dupa o bucata de piine uscata, aparatul de sucuri in care introducem o moneda si asupra carora ne varsam nervii cu pumni si picioare pentru ca nenorocita masina refuza sa ne dea o cola rece de 3 lei fara sa stim cum e sa mori cu adevarat de sete si pina la automobilul cu care mergem la servici care astazi are draci pe el si nu mai vrea sa porneasca fara sa ne gindim cum este sa alergi pina cazi din picioare de epuizare ca sa te salvezi.

Se spune ca razboiul scoate tot ceea ce e mai rau din oameni. Adevarat, probabil ca numai faptul ca traim vremuri de pace si societatea militeaza pentru compasiune si intrajutorare face ca oamenii sa nu isi dezlantuie zi de zi ura, minia si sadismul din ei. Cu siguranta ca aceste lucruri rele vin de la sine, din pura placere de a ucide si tortura pe timp de razboi, dar si mai sigur este ca pina si cei mai buni, mai calmi si mai altruisti dintre noi nu stim de ce suntem capabili atunci cind suntem nevoiti sa raminem in viata. Nevoia de a ucide de foame, de spaima, de furie in timp de razboi pot sa ne uimeasca si sa ne oripileze la fel de mult atunci cind sunt facute de oamenii pe care ii stiam buni si milostivi in vreme de pace.

Cu toate acestea razboiul aduce la suprafata poate si cele mai pure sentimente de bunatate, spirit de sacrificiu si curaj pe care nu le-am fi vazut niciodata la un om pe timp de pace. Multi oamenii rai, avizi si invidiosi pot fi la fel de rai, avizi si invidiosi oricind si oricum, indiferent daca e pace sau razboi. Insa razboiul nu face niciodata diferenta daca esti bogat sau sarac, tinar sau batrin, rau sau bun, barbat sau femeie, civil sau militar, invins sau invingator. Nu, razboiul face o singura diferenta: mort sau viu. Iar un om caruia ii reprosam zilnic ca e indiferent, nemernic sau egoist, atunci cind viata il pune la incercare intr-o astfel de situatie si realizeaza ca viata lui s-a schimbat brusc, poate sa ne demonstreze ca este mai presus de oamenii buni pe care ii stiam. Chiar si un om fricos, timid sau slab poate fi in aceeasi situatie mai puternic, mai curajos si mai sigur pe el decit oricare alt om pe care il admiram. Razboiul declanseaza in mintea omului speranta, incrincenarea, devotamentul, pe care altfel niciodata nu le-ar fi simtit sau aratat. Iar oamenii pe care ii detestam astazi este posibil ca atunci cind vom apela la ei in situatii de viata si moarte sa ne ajute iar cei care ne sunt prieteni sa ne lase sa putrezim de vii.

Imi este greu si mie, cel ce scrie aceste rinduri sa imi inchipui ce e razboiul. Dar scriu aceste rinduri pentru ca stiu ce poate insemna razboiul, iar multi dintre cei pe care ii stiu sunt total absorbiti de viata lor incit nu realizeaza ca lucrurile pe care vor sa le acumuleze, sa le implineasca sau pentru care vor sa se lupte, intr-un alt sistem de referinta se reduc la zero. Fiindca razboiul rastoarna toate axele si isi stabileste propriile lui coordonate. Visele oamenilor sunt mereu spulberate, lucrurile devin mereu scrum, vietile devin mereu moarte. Toti cei care au luptat si au murit in razboi ca militari sau simpli cetateni, batrini, tineri, copii, femei, barbati, au visat la fel ca si noi traiasca linistiti, sa ajunga profesori, ingineri sau medici, sa aiba o casa, o familie, sa fie parinti, sa isi tina copii si nepotii in brate, iar in final au devenit doar un maldar de carne aruncat in strada pe care calca senile si bocancii soldatilor.

Oamenii pretuiesc alti oameni astazi, in vreme de pace, pentru o vorba buna, o floare, un sarut sau un “te iubesc”. Cu toate astea sunt lucruri mai presus de acestea atunci cind viata atirna de un fir de par. O privire tacuta poate fi mai expresiva decit o vorba buna, o bucata de piine uscata mai buna decit o floare, o stringere de mina mai puternica decit un sarut si un sacrificiu de sine mai puternic decit un “te iubesc”. Devotamentul fata de cel iubit este poate cel mai bine scos in evidenta de situatii intre viata si moarte. Parintele ce isi salveaza copilul, tinarul ce isi salveaza iubita, sotia ce isi salveaza sotul, fratele mai mare ce isi salveaza fratii si surorile mai mici. Oricare din aceste situatii stau inca in memoria celor care le-au infaptuit si nu le veti gasi in nici o carte de istorie. Acest lucru nu inseamna ca ele sunt mai putin demne de pretuire si amintire decit cele pe care le gasim in carti. Ele sunt cu atit mai valoroase cu cit s-au petrecut dintr-un spirit de jertfa spontan, deliberat si fara intoarcere. Nici o carte de istorie nu poate cuprinde in cuvinte o privire de adio catre cel iubit, ce moare pentru ca tu sa traiesti.

Nu sustin si nu o sa sustin niciodata razboiul. Dar indiferent ce cred eu sau credeti voi, razboiul este o necesitate. Este o necesitate impusa de legile scrise sau nescrise ale oamenilor asa cum si le construiesc ei. Iar cind nu sunt impuse de oameni razboaiele sunt impuse de natura. Selectia naturala nu s-a oprit si nu se va opri nicicind atita timp cit va fi viata pe Pamint. In unele cazuri, razboiul este chiar mai bun decit pacea, mai ales atunci cind traiesti in umilinta, sclavie si foamete. Dar pe linga toate acestea stiu ca razboiul e cea mai buna lectie ce ii poate invata pe oameni mai multe lucruri despre camaraderie, vointa, demnitate, curaj si compasiune mai mult decit ii pot invata milioane de carti, emisiuni de televiziune sau situri de internet la un loc.

Razboiul nu e intotdeauna ales de oamenii rai. Si tu, om bun, poti alege - la fel de bine sau, de ce nu, rau – sa porti razboiul tau, pentru ceea ce crezi. Poate vrei sa iti aperi patria sau familia, poate vrei sa te eliberezi de sub jugul dictaturii sau de sub sclavia celor ce te leaga in lanturi. Iar atita timp cit crezi ca lupti pentru o cauza, pentru tine nu mai conteaza daca ea este buna sau rea. Insa indiferent de cauza pentru care te lupti, lupta cu cel pe care vrei sa il nimicesti si nu impotriva celor nevinovati care nu sunt subiectul luptei tale. Nu fugi si nu te ascunde atunci cind pornesti un razboi pe care nu il poti cistiga. Daca nu poti cistiga un razboi, trebuie sa realizezi ca pornindu-l nu faci decit mai mult rau altora iar suferinta tuturor va fi mai mare decit trebuie. Lasitatea de a fugi din fata inamicului tau dupa ce l-ai provocat, in final te va distruge inevitabil si alaturi de tine pe toti cei pe care i-ai purtat alaturi de tine in lupta. Lupta pe care o duci nu este niciodata numai a ta ci a tuturor celor alaturi de care lupti, asa ca nu uita ca trebuie sa fii dispus sa iti dai viata pentru camarazii tai si pretuieste loialitatea si ajutorul lor cum se cuvine. Miine poate nu vor mai fi linga tine. Arata-ti demnitatea de a muri pentru ce crezi pina la ultimul strop de singe, caci chiar daca pieri, vei fi un exemplu pentru cei ce vor urma dupa tine in lupta. Iar daca invingi, nu uita ca cea mai mare victorie pe care o poti repurta in final este sa ii arati invinsului generozitatea ta.

Dar citi dintre noi am fi in stare sa “ne dam viata” cu adevarat pentru cel pe care il iubim? Citi dintre noi am lupta “pina la moarte” pentru ceva in care credem? Sau poate nu ceva in care credem ci ceva care ne reprezinta, ca de pilda tara noastra? Daca vreodata folositi aceste expresii mai ginditi-va inca o data la semnificatia lor in contextul unui razboi si raspundeti sincer la aceste intrebari. Sunt intrebari pe care nu ni le punem niciodata pentru ca am inceput sa credem ca un nou razboi mondial nu va fi posibil, pentru ca lumea pe care o stim acum va dura etern in pace, in ciuda tuturor nenorocilor naturale sau umane care se intimpla zi de zi. Si nu ne punem aceste intrebari pentru ca stim ca raspunsul la ele ar fi invariabil “nu”. “Nu ne-am dat viata” pentru cel iubit cu adevarat, “nu am lupta pina la moarte” pentru cauza noastra, fiindca gasim motive sa spunem ca ar fi inutil, ar fi prosteste, ar fi nebuneste sa ne gindim ca noi putem schimba ceva cu viata noastra, cu lupta noastra.

M-as bucura ca fiecare om sa aiba in fiecare zi senzatia ca traieste in razboi. Pentru ca atunci fiecare din el va fi mai bun si mai solidar din cu totul alte ratiuni decit propriile sale interese meschine. Fiecare va sti sa pretuiasca cu adevarat prietenia si sa isi arate recunostinta sincera si nu din politete. Va fi mai curajos in fata celor ce il batjocoresc si mai altruist cu oamenii din jurul lui decit sa aleaga sa fie las si invidios pentru ca stie ca nu are ce pierde sau cistiga cu adevarat in final. Este un exercitiu mintal care ne pregateste sa dam un sens vietii noastre nu numai acum si aici dar si dincolo de moarte.

De citeva zile Youtube este impinzit de comentarii pline de spam, in aproape toate videoclipurile pe care le-am vazut. Se pare ca atacul este atit de brutal ca oamenii aia nici nu pot sterge atita spam cit s-a introdus acolo. Twitter se confrunta zilele acestea de asemenea cu followerii fictivi care adauga utilizatori pentru a le trimite spam. Am inceput sa fiu deodata atita de popular pe Twitter incit ma intrebam de unde. Mai inainte sa apuc sa imi verific followerii noi, eram anuntat ca utilizatorii respectivi au fost dezactivati datorita unor activitati suspecte pe site.

Pe blogul oficial al Twitter se anunta ca nu mai este permis ca un utilizator sa fie adaugat de mai mult de 1000 de followeri pe zi, cu scuza ca aceasta limita exista dar nu era riguros aplicata. Yeah, right!

In acest moment lucrurile incep sa se tulbure pe internet. Pe de o parte este pachetul legislativ al Parlamentului European ce propune o monitorizare drastica a activitatilor pe internet si pe de alta parte dreptul oricarui internaut la acces liber si neconditionat la informatie. Este adevarat ca sunt activitati ce depasesc limitele legislatiei privind drepturile de autor, care insa fac cu mult mai putin rau activitatilor de tip spam sau hacking. Indiferent insa daca accesul va incepe sa fie restrictionat sau nu, nu inseamna ca lucrurile se vor pune la punct. Pentru spam va fi oricind, oricum, o cale de a sparge bresa ip-urilor, retelelor si asa mai departe. Se va ajunge la blocarea accesului unor utilizatori care nu au nici o vina.

Ceea ce trebuie sa inteleaga internetul in era web 2.0 e ca continutul generat de utilizatori nu prea conteaza atit de mult, atit din punct de vedere al relevantei la cautare cit si al informatiilor continute in el. Nu intereseaza pe nimeni ca gigel tine cu Dinamo si striga cit il tin plaminii intr-un comentariu la un articol anonim. Cine are ceva de zis isi face blog, isi face un cont de twitter si isi spune oful acolo. Cine are chef si timp sa il citeasca si sa ii contraargumenteze e liber sa o faca. Accesul utilizatorilor nelogati sau care nu platesc un serviciu pentru care trebuie sa agreeze cu niste termeni si conditii ca nu il vor sabota cu spam (atita timp cit e in interesul lor sa nu piarda banii), nu face decit sa otraveasca relevanta si sa propage ideea ca ce conteaza daca fac si eu spam ca au mai facut si altii inainte si nu au patit nimic.

Este momentul in care cei care fac situri doar de dragul de a stirni flaminguri pentru trafic sa se mai gindeasca. Probabil ca acest lucru va mai tine maxim un an cit se pregateste intrarea in scena a urmatoarei generatii de situri care sa fie relevanta semantic si in care informatia pura, nealterata de parerea agaricilor, sa conteze. Restul se vor duce la cosul de gunoi al istoriei internetului. Internetul, la temelia lui, asa cum a fost gindit de Tim Berners-Lee, a fost conceput cu scopul ca informatia pe care o cauti sa fie la indemina, la obiect si conectata prin legaturi stricte la surse. Web 2.0 a deturnat odios aceasta idee si nu va ramine decit o joaca in cutia de nisip peste citiva ani. E timpul sa facem ceva bun cu cea mai spectaculoasa unealta pe care o are la indemina omenirea ca sa ramina libera. Sa nu o dam in bara.

Nevoia ancestrala a omului de exhibitie personala a facut ca serviciile care au urmat erei dotcom sa se concentreze pe ceea ce vrea utilizatorul omul sa faca mai mult: sa se dea in stamba. E greu de spus ce a fost mai intii: datul in stamba la televizor sau datul in stamba pe internet, dar in acest moment televiziunea si internetul merg pe aceeasi linie, din succes in succes: televizorul ne pune la curent cu cele mai insipide si natingi persoane din tara iar internetul cu cele mai aratoase si cele mai logoreice persoane din retea. Singurul punct in care se intersecteaza cele doua este evident punctul G al tuturor lucrurilor: sexul. Daca acum citiva ani cybersex-ul era un subiect tabu, siturile de acest gen facind reclama mai mult din gura in gura decit la vedere, in acest moment subiectul a degenerat in materiale si texte soft-porn, ascunse sub perdeaua exprimarii libere in bloguri si a anonimitatii utilizatorilor ce incarca galerii foto sau video pe situri de profil.

Termenul de forum a devenit desuet, caci toata lumea era frustrata de atita zarva in topicuri si de banarea administratorilor, asa ca acum este mult mai usor sa dai pe gura tot ce iti trece prin cap scriind pe propriul tau blog. Daca esti destul de masochist si morbid, asortand totul cu tendinte narcisiste, scatologice si egomaniace, ai sanse mari sa devii un personaj foarte citit. Datingul este si el mort demult: acum e mai bine sa iti creezi o retea ca poate-poate ai sase mai mari sa pice ceva. Daca iti cumperi si un webcam si te prezinti cit mai dezbracat, contorsionat in toate pozitiile, imbracat cit mai strident si vorbind cit mai urit la adresa lumii in care traiesti ai si mai multe sanse sa devii un star.

Internetul nu a degenerat asa cum nici televiziunea nu a luat-o razna. Omul din ziua de azi traieste mai confortabil decit acum 100-200 de ani si are in consecinta mai mult timp liber decit atunci. Nu conteaza ca mori de foame sau esti putred de bogat, vedetismul nu a omorit pe nimeni si iti aduce o faima trecatoare dar care satura vanitatile multora. Ceea ce vedem sau auzim acum, pe internet sau la televizor, este realitatea in care traim, oricit am incerca sa minimizam dimensiunile lucrurilor. Oamenii nu mai au simtul masurii, cruzimea si defaimarea fiind la ordinea zilei. Insa focalizarea exacerbata a mediei online sau a mass-mediei pe aceste lucruri face ca ele sa aiba consecinte dramatice asupra modului in care copiii si adolescentii percep realitatea si a modului in care isi vor construi mai tirziu stilul de viata. Lipsa oricarei scari a valorilor si lipsa oricarei restrictii si indrumari, atit la televizor cit si pe internet, ii face sa ia totul dupa placul lor, fara nici o retinere sau constientizare a greselilor. Foarte multi dintre tinerii care utilizeaza internetul au inceput sa isi dezvolte un pseudo-limbaj adoptat si adaptat dupa cei care sunt recunoscuti drept cool, un pseudo-limbaj care nu are legatura cu limba romana ci este un melanj de cuvinte prescurtate sau imprumutate din alte limbi, o sumedenie de jargoane, interjectii si, cel mai rau, cuvinte din limba romana ortografiate incorect, doar pentru ca asa le-au auzit sau vazut la altii.

La toate acestea se adauga si comportamentul imoral si duplicitar al oamenilor din media online: cei care vor sa isi creasca traficul pe seama politicilor de seo agresive, a spamului si a continutului de calitate indoielnica doar pentru a atrage si satisface si alimenta in continuare dorinta oamenilor care deja si-au pierdut busola. Sexul, promiscuitatea, meschinaria si grotescul sunt ingredientele principale care asigura reteta succesului atit pe internet cit si la televiziune. Cum pot constitui acesti oameni care isi promoveaza siturile cu orice chip un model de urmat de utilizatorii lor, care la rindul lor ajung sa creeze situri personale sau sa participe la altele, aplicind aceleasi metode neortodoxe sub pretextul ca “si altii le fac noi de ce sa nu le facem”. Nu exista nici o scuza ca internetul e un mediu liber: cei care navigheaza pe internet sunt utilizatori ai unor situri create de oameni ce ar trebui sa aiba o minima pregatire jurnalistica atita timp cit ofera continut si sa respecta o conduita mai mult sau mai putin scrisa dar dominata de bun-simt si buna-credinta. Internetul ca si televiziunea trebuie sa constituie, in primul rind, o sursa de educatie si de pozitivism pentru societate.

Este clar ca ceea ce se petrece in internet nu poate fi legiferat vreodata. Televiziunile pot sa plateasca in continuare amenzile atita timp cit ele sunt acoperite de veniturile din publicitate iar sumele platite sunt mai degraba modice. Este nevoie de o noua abordare atit a  web-ului cit si a televiziunii. O abordare responsabila atit in privinta continutului, a regulilor de participare la discutii cit si a sanctionarii celor care incalca sau promoveaza lipsa eticii pe internet sau in televiziune. Este nevoie de oameni care sa vina si sa faca lucrurile bine si cu alta mentalitate. Si din lucrurile facute bine pot sa iasa la fel de multi bani ca si din lucrurile facute prost ca acum. Fara aceste temelii, in 20 de ani tinerii care vin din urma nu vor putea acorda nici un ajutor societatii bolnave in care au crescut si nu vor putea indeparta niciuna din tarele care mentin lucrurile intr-o stare de semi-haos si injustitie.

Stirea am citit-o cu un soi de nostalgie desi, dupa atita vreme, e mai degraba o nostalgie rece, insa nu ma pot abtine sa nu aduc un omagiu celor care au incintat milioane de copii din lumea intreaga cu benzile lor desenate.

Lucru mai putin cunoscut e faptul ca revista isi are radacinile intr-o revista aflata sub tutela Partidul Comunist Francez, aparuta imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca o continuare a unui jurnal republican, Junele Patriot, publicat in ilegalitate in perioada razboiului. Acesta este si unul dintre motivele pentru care in paginile ei au aparut si multe istorisiri cu tema patriotica petrecute in timpul ocupatiei germane.

Revista a atins un punct culminant al notorietatii in anii ’70-’80, perioada in care am facut si eu cunostinta prima data cu ea. Imi aduc aminte nu numai de Pif si Hercule, dar si de Placid si Muzo, Leo, Arthur – fantoma justitiara, Corinne si Jeannot, Gai-Luron, Ludovic, Nestor, Horace, Teddy Ted, Fanfan La Tulipe, Loup Noir, Omul invizibil si nu in ultimul rind, bineinteles, Rahan.

Poate ca Pif nu a schimbat viata copiilor romani de atunci, dar pentru vremurile in care nu puteau vedea benzi desenate decit in Cutezatorii, Pif a insemnat o bucatica de fericire. Iar copii de astazi nu stiu ca au pierdut inocenta unor benzi desenate pline de aventuri haioase si cu valente educative in favoarea unora comerciale, in genul celor cu Spiderman, Superman sau X-Men.

tele (limba greaca) – de la distanta, indepartat

cratos (limba greaca) – putere, guvernare

Democratia nu mai exista.

Democratia, asa cum a aparut in orasele-state ale Greciei antice, nu mai exista in zilele noastre. E adevarat, exista asa-zisele democratii: parlamentara, constitutionala, reprezentativa, liberala, socialista etc., forme de guvernamant-surogat, care sa dea poporului senzatia ca este responsabil de soarta tarii, in consecinta fiind vinovat de incalcarea oricarei legi atunci cind are lipsa de respect sa nu isi achite taxele cind sunt prea mari, sa nu plateasca impozitele din putinii bani pe care ii castiga, sa fure cind nu mai are ce manca, sa insulte autoritatile cind a fost abuzat.

Democratia contemporana nu mai are nimic de a face cu democratia ateniana, oras in care s-au creat principiile “guvernului poporului”. Orasele din Grecia antica constituiau statele de la acea vreme. In ele convietuiau oameni de origini, stari materiale si drepturi civile si politice diverse. Existau bineinteles sclavii, proveniti in primul rind dintre prizonierii capturati in razboaie, apoi strainii, cei ce ajunsesera fie in trecere fie prin emigrare in oras si cetatenii, cei care erau in majoritate urmasi ai celor ce intemeiasera orasul. Existau si conditii ca un locuitor ce nu era cetatean, sa devina cetatean, adica om cu drepturi depline in cetate. Una din ele era daca o persoana, locuitor sau nu al cetatii, se implica in apararea ei sau in prosperitatea ei atunci putea primi cetatenie pentru merite deosebite. Evident ca acest lucru era considerat o onoare si era cu atit mai pretios, pentru ca dadea peste nas multora dintre cetateni. De aceea era de rau cind calcai strimb, intrind in gura lor si atunci te trimiteau in exil ca sa te invete ei minte.

Democratia s-a nascut din constitutia creata de Solon, care impartea in primul rind populatia orasului in clase sociale si legifera activitatea in cetate. Interesant este ca exista pedeapsa de pierdere a cetateniei daca un cetatean raminea pasiv si nu se implica in conflictele din cetate. Clistene a definitivat constitutia lui Solon, adaugind si aplicind principiile democratiei.

Cu toate acestea, democratia nu insemna conducerea cetatii de catre locuitorii ei adica poporul sau. Ci numai cetatenii, si nu oricum, ci doar cetatenii cu drept de vot putea participau la luarea deciziilor. Dreptul de vot il aveau numai cetatenii de sex masculin si adulti, fiind exclusi sclavii, strainii, copii si femeile, astfel incit nici aceasta democratie zisa directa, nu era guvernarea poporului, in sens strict, asa cum ne-am inchipui. Nu vreau sa intru in amanunte cu privire la institutiile care se constituiau pentru aceasta guvernare, dar trebuie mentionat ca numarul efectiv de cetateni cu drept de vot in orasele-state era cuprins intre 1500 si 10000 dintr-un total de 100.000-200.00 de locuitori. Adica mai putin de 10%.

Ceea ce trebuie spus din start este ca democratia nu implica alegerea persoanelor care aveau drept de vot. Cetatenii care obtineau acest drept, prin merit sau prin conditia ca erau barbati adulti, participau in mod nemijlocit la vot sau puteau ramine acasa daca nu vroiau, lucru care nu era totusi recomandat. Aici trebuie mentionat ca exilul era pedeapsa maxima ce putea afecta atit sufleteste, cit si in privinta drepturilor, un cetatean. Astfel, el isi pierdea dreptul de vot si in acelasi timp simtea o mare frustrare sa nu mai poata participa la deciziile orasului sau sa isi revada casa si locurile natale. Poate ar fi indicat sa se aplice aceasta pedeapsa multora dintre politicienii de astazi, desi cred ca nu le-ar pasa nici cit negru sub unghie.

Toate acestea fiind spuse, sa remarcam ca democratia ateniana era intr-un fel adevarata democratie, pentru ca oamenii participau in mod liber, fara sa fie alesi, si nu prin terti, ci prin drept de vot direct, cistigat sau mostenit, unde fiecare avea sansa sa convinga poporul sau nesansa sa ii devina antipatic, insa, pe de alta parte, aceasta democratie nu implica toate paturile sociale si discrimina femeile. Democratia era posibila pentru ca numarul cetatenilor era mic si se puteau aduna, oricind era necesar, in agora sau forum, ca sa puna tara la cale. Oricine era liber sa isi exprime opiniile si sa le argumenteze. E adevarat ca existau si multe masinatiuni dar cu toate aceastea istoria ne-a dat in schimb personaje istorice memorabile, deosebite tocmai pentru tinuta lor morala si animate de principii juste iar restul au fost dati uitarii. Virtutea vremii o constituia in primul rind onoarea si curajul si nu ce faceai in casa ta. De aceea trebuie sa intelegem, dat fiind ca pe vremea aceea nu exista televizor, de ce oamenii purtau asa de multe razboaie. In acest fel nu te plictiseai si faceai si putina miscare ca sa nu amortesti, iar pe de alta parte iti puteai castiga drepturi pe care nu le aveai inca si puteai dovedi iscusinta si temeritatea de care esti capabil. Atunci cind cineva avea destula forta de convingere devenea tiran, dar nu in sensul rau famat pe care il cunoastem azi. Tiran insemna in primul rind stapinul (protectorul) cetatii si putea sa faca intr-adevar ce vroia el, atita timp cit toti ceilalti erau de acord cu el. Acest lucru implica spirit, carisma, oratorie – calitati pe care un tiran modern nu le intruneste pe deplin. Iar atunci cind o comitea, platea cu viata sau cu exilul.

Intr-o cetate, toata lumea cunostea pe toata lumea, pentru ca cetatea era mica. Fiecare stia ce interese are fiecare, ce calitati sau defecte are fiecare si toti aveau puterea sa se faca cunoscuti venind cu idei sau contrazicind ideile altora. Evident ca nu toti erau de buna credinta. Tarele ancestrale ale omului s-au manifestat de cind lumea, nu putem sustine ca Atena era un model al democratiei care ar trebui aplicat in spiritul ei, acum. Acum nu mai este posibil sa implici fiecare locuitor al tarii, din orice colt al lumii, de pe orice ulita a oricarui sat, de pe fotoliul din sufragerie pe care zace uitindu-se la televizor sau lenevind toata ziua, confortabil, pentru ca are tot ce vrea in frigider sau din contra, zbatindu-se pe un pat de spital, uitat si amarat; pe cel de la coltul strazii care cerseste si pe cel cocosat si batran care trece strada in pasi marunti, ridicand miinile, cerand ajutor pentru sprijin celor care trec indiferenti pe linga el, indreptindu-se ingrijorati catre serviciul lor, unde seful abia asteapta sa le faca nervii terci sau catre apartamentul lor, rece si gol sau plin de copii care cer de mincare si au nevoie de imbracaminte, alaturi de sotii sau sotiile care ii intimpina disperati ca nu au bani de chirie, iar masina de spalat s-a stricat si trebuie cumparata una noua de la hipermarket, dintr-un credit de 10 milioane pe care il vor plati in 2 ani.

Pe acesti oameni nu ii mai poti aduna in piata sa isi spuna pasul, sa vina cu opiniile si solutiile lor. Daca faci greseala asta este posibil sa sfirsesti rau, lapidat sau linsat. Acum s-a inventat democratia parlamentara. Acum poti rasufla usurat ca poti controla oamenii mai usor, spunindu-le ca pot sa isi aleaga oamenii care sa ii reprezinte, care sa le sustina cauza si sa ii sprijine la greu, care sa le cunosca viata de-a fir a par si sa stie cum sa le-o indrepte, sa le-o faca mai buna si cum sa faca astfel incit ei sa cistige mai multi bani si sa aiba o viata trainica, pentru ca sunt ingrijiti in spitale moderne, iar toata lumea ii trateaza cu atentie si respect de fiecare data.

Acum democratia a devenit telecratie. Poporul “controleaza” tara de la distanta printr-un guvern capabil sa asigure stabilitatea economica a tarii, care gaseste solutiile imediate si perfecte pentru somaj, lipsa energiei, salariile mici, spitalele prost dotate, pensionari care traiesc de azi pe miine, tineri care studiaza degeaba. Guvernul acum este mai responsabil pentru ca poporul le-a delegat sarcini si incredere orbeste, votind pe o lista persoane care vor pierde alegerile pe care le-au cistigat, din cauza unor matematici perverse. Viitori politicieni vor incepe anul parlamentar muncind necontenit sa creasca nivelul de trai al tarii, neprecupetind nici un efort pentru ca oamenilor sa le fie mai bine, copii sa invete increzatori ca vor fi sprijinul de miine al patriei, tineri sa munceasca pe bani multi ca sa isi poata intemeia o familie si sa cumpere o casa, sa plateasca taxe si impozite pentru ca statul sa le asigure la batrinete o viata linistita si tratamente de sanatate la standardele cele mai inalte, petrecindu-si viata alaturi de copiii si nepotii lor fericiti ca traiesc intr-o tara in care poti delega puterea ta de decizie cu incredere nemarginita unor oameni extraordinari.

Aceasta este ceea ce numesc eu telecratie. O forma de guvernamant marsava, care pastreaza peste milenii masca democratiei, intr-o lume cruda, in care onoarea si curajul au devenit periculoase pentru statul in care traiesti mai ales daca esti nemultumit de deciziile lui impertinente si abuzive. Acum drepturile cu care te-ai nascut nu iti mai folosesc la nimic, pentru ca esti obligat sa te muti dintr-un loc in altul, ca sa poti supravietui fiindca propria ta tara-cetate nu iti acorda sansa la munca, nu iti asigura veniturile necesare traiului si studiului, iar sanatatea ta nu face nici cit doua parale chioare. Drepturile tale nu mai sunt ale tale, le-ai cedat printr-un “contract de cesiune” legiferat de “democratia” in care te-ai nascut, iar libertatea pe care ai cistigat-o intre timp nu iti foloseste decit sa fii liber sa iti iei viata daca nu o mai induri.

Intre timp au aparut notiuni ca globalizare, uniune europeana, alianta nord-atlantica pe care altii le hotarasc in numele tau, pentru ca ei stiu mai bine decit vai de tinele tau. Nu poti spune acum ca guvernul nu se ingrijeste de tine: esti parte a uniunii, ai dreptul sa lupti pentru altii in numele altora si poti sa te saturi de foame cu produsele scumpe pe care le importa tara ta.

Democratia nu exista.  E doar in mintea ta. Open your eyes.

Multi vor spune ca parerea mea e stupida dar in acelasi timp poate la fel de vizionara. Daca luam in considerare citeva premise ea poate fi sustinuta din unele puncte de vedere. Este vorba de faptul ca Statele Unite se confrunta nu numai cu o criza financiara si in general cu o criza economica. Asa cum arata si ultimul documentar pe aceasta tema, Statele Unite se confrunta si cu o criza de lideri. Este posibil ca aceasta criza sa afecteze direct sau indirect bugetul alocat armatei americane. Pe de alta parte, este posibil si ca aceasta noua conducere a Americii sa nu reuseasca sa faca prea multe. Cu toate acestea, America se mindreste cu faptul ca este aparatoarea libertatii oriunde in lume iar armata este stilpul pe care se bazeaza forta ei, facind din ea cea mai puternica forta militara. Acest lucru nu poate fi usor dat la o parte din acest context. Iar evenimentele care apar la orizont vor pune, fara indoiala, puterea ei militara la incercare. Razboaiele si conflictele vor fi mai greu de sustinut financiar, noile tehnologii au nevoie de bani pentru a fi descoperite, iar armata trebuie sa continue sa tina pasul cu ele. Insa cum politica trebuie sa multumeasca in primul rind oamenii de rind, este posibil sa asistam la o politica financiara care sa compromita, intr-un fel sau altul, domeniul militar american.

Toate aceste lucruri ma fac sa cred ca aceste mici piese ale puzzle-ului vor face ca mai devreme sau mai tirziu lucrurile sa ia o turnura ciudata in America. Si anume instaurarea unei regim militar. Sunt multe tipuri de regimuri militare in lume. Cele mai cunoscute sunt cele care s-au bazat in timpul Razboiului Rece pe motive ideologice, care au mentinut directia unei tari in favoarea uneia dintre parti, SUA sau Rusia, in special in tarile Americii Latine. Alte regimuri militare s-au constituit pe motive religioase, asa cum s-a intimplat in alte tari din Asia. Africa este un alt exemplu, acolo unde regimurile s-au bazat pe motive etnice sau din cauza conflictelor ce nu puteau fi administrate in mod organizat si coerent de institutiile civile iar dictatura militara venea sa salveze situatia. Multe dintre regimurile militare au sfirsit prin a fi conduse de junte militare sau de un dictator. Dar sunt si cazuri in care au fost si regimuri militare mai putin dominante, active sau vizibile cu ochiul liber. Poate ca acesta va fi si cazul Statelor Unite. Poate ca nu vom asista la o lovitura de stat militara in adevaratul sens al cuvintului, insa este clar ca daca lucrurile o vor lua razna, conducerea armata va fi instituita in scopul mentinerii ordinii publice si rationalizarii resurselor financiare si materiale, dar, desigur, si pentru micsorarea riscului de a fi atacata din exterior din cauza haosului creat. Evident, ca acest lucru va aduce, asa cum se intimpla mereu, la limitarea drepturilor civile, cenzura si mentinerea starii de urgenta. Insa, in acest caz, eu cred ca va fi o dictatura militara din motive economice. Poate prima de acest fel facuta vreodata.

Cristian Tudor Popescu poate are o mentalitate de moda veche (zis comunista). Nu ma intereseaza acest lucru. Poate are uneori si nostalgii ante-decembriste. Nu ma intereseaza nici acest lucru. Ceea ce ma intereseaza insa este faptul ca acum si aici, el spune intotdeauna lucrurilor pe nume si nu se sfieste sa vorbeasca pe limba poporului. Chiar daca uneori se vede ca judecata lui este influentata de sentimentele sau resentimentele ce il anima personal, per ansamblu are o viziune realista si dureros de lucida. Si are puterea de multe ori sa dea dreptate sau chiar sa sustina verbal actiunile oamenilor politici pe care nu ii inghite (printre care si Basescu) atunci cind acestia fac o miscare inteligenta, dar si sa ii sanctioneze amarnic atunci cind acestia o sfeclesc. Veti spune: si ce e cu asta? Asta poate face oricine. Intr-adevar, poate ca orice jurnalist poate sa dea pe pamint cu oricine, insa mai rar sunt cei care pot sustine validitatea unei idei chiar si atunci cind persoana care o emite le este antipatica.

Cristian Tudor Popescu nu e insa popular si nu are trecere la proletarul de rind fiindca se adreseaza pe limba “pulimii”. Nicidecum, ci pentru ca pasiunea lui jurnalistica este, in ansamblu, eclipsata de luciditatea lui cronica. Si cred ca ar putea sa faca la fel de bine nu numai analiza politica, economica sau sociala. Cred mai degraba ca e genul de om care ar putea analiza cu aceeasi profunzime si conflictele interspecii ale furnicilor sau relatiile diplomatice intergalactice. Asa ca eticheta, contestata, de analist politic chiar nu mai conteaza in acest caz. Puteti sa ii spuneti oricum, putem chiar sa ii dezlipim eticheta. El isi va pastra in continuare garantia. Si da, poate este mult prea sincer si pasional ca sa fie un analist politic in sensul curat al cuvantului. Dar asta e o alta discutie.

Am gasit de curind, ca o pura coincidenta, un numar mai vechi din Expres Magazin, nr. 76 din 1992. Ma intreb citi i-ar fi prevazut viitorul citind aceasta casetuta.

Expres Magazin, nr. 76, 1992

 

 

 

 

 

ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire), un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare.

ACRONIM, acronime, adj., s.n. (Cuvânt) format din prima sau primele litere ale cuvintelor care compun o sintagmă, o expresie, un titlu etc. [< fr. acronyme].

Poate ca motto-ul v-a facut sa credeti ca am de gand sa predic. Nu e cazul acum. Ceea ce vreau sa spun e doar faptul ca oamenii au inceput sa renunte la Cuvant, dupa sute de mii de ani de la aparitia Homo Sapiens si a primelor sunete rostite de acesta si la citeva milenii de la aparitia scrierii.

Traim intr-o vreme agitata, unde totul curge si curge pe fast-forward. Alergam dupa autobuze, bem cafeaua in fuga, citim fugitiv stirile, totul este facut incit sa cistigam timp, mai mult timp, desi planeta se misca de milioane de ani in acelasi ritm iar ziua terestra nu s-a scurtat.

Omul modern s-a obisnuit sa traiasca viata in fuga. Cu toate ca omul modern comunica mai mult, el nu are timp sa vorbeasca si nu mai are timp sa asculte. E-mail-ul, internetul, chat-ul amplifica uluitor posibilitatile de comunicare si cu toate acestea omul uita sa citeasca, nu mai are chef sa citeasca, pentru ca informatia curge foarte rapid, el trebuie sa retina esentialul, restul e bullshit, imi ocup creierul cu prea multa informatie inutila, trebuie sa imi folosesc capacitatile creatoare la maxim, nu am timp de tine, poate mai tirziu.

Pls, pune pe FTP documentele PDF fiindca trebuie sa le trimit la CEO inainte de sedinta. [...] Spune-mi daca e OK acel DOC, daca e prea mare il fac ZIP si ti-l trimit pe mess. [...] Daca nu rezolvam saptamina asta ramine TDB. [...] np, iti dau eu sms cind ajung la tine. [...] Ma duc la BCR sa platesc OP-ul si o sa platesc si CAS-ul. [...] Treci si pe la departamentul de PR si intreaba daca noua fata de la HR este pe acolo. Am nevoie de ea ASAP sa imi faca raportul pe luna aceasta. [...] Hai sa mergem la KFC ca vreau sa trec pe la ATM-ul de linga ASE sa scot 100 RON. [...] acum plec pt ca tb sa ajung rpd. [...]  k, tre sa ies putin, brb. [...] Nu uita ca mi-ai promis paginile HTML ieri, eu deja am terminat codul PHP iar azi o sa setam DB-ul si procedurile stocate SQL. [...] Uita-te pe CNN si BBC sa vezi stirile despre bursele din SUA. [...] Nu uita sa suni la RDS ca nu mai merge netul si instaleaza si UPS-urile pentru PC-urile de la parter. [...] w8, sa vad dk e aici si o sa il intreb dc. [...] Vezi ca CD-urile sunt in dulapul de langa TV, ai grija sa le scrii la 8x fiindca nu le pot citi pe CDROM-ul meu vechi. [...] Mi s-a stricat SIMM-ul, dar cred ca o sa imi iau un tel nou. [...] Imi merge greu calcu, nu mai am destul RAM disponibil. [...] Am vazut la promotie un TFT LCD de 19 la 200 EUR. [...] nu vezi k deja s-a facut tz, ce plm! [...]

Limba si limbajul nostru incep sa se transforme si sa se adapteze pe zi ce trece, iar toate lucrurile noi pe care le descoperim sau le inventam le numim astfel incit sa se muleze perfect pe nevoia noastra de putin, cit mai putin putine vorbe ca sa spunem totul rapid si sa scapam de inutilitatea de a exprima ceva lung si fara sens. Nu mai este mult si vom ajunge, vrand-nevrand, sa vorbim in bip-bipuri, sa evoluam spre omul bionic al viitorului, pentru care totul se reduce doar la sunete scurte precum codul Morse, fiindca darul vorbirii a fost dat in schimbul unui creier pozitronic care are o capacitate sporita de gandire, nu de vorbire.

Opriti-va. Opriti-va citeva secunde si priviti. Priviti, lumea este minunata iar noi suntem aici, acum, pentru ca Soarele rasare. Si rasare in fiecare zi, in fiecare zi in care noi nu observam asta. Nu trebuie sa ne grabim ca sa ne implinim destinul. Cumva, mai repede sau mai incet, vom ajunge acolo oricum. Pina atunci, priviti in jurul vostru si veti vedea ca, atunci, cuvintele nu va vor mai fi de ajuns sa descrieti maretia lumii.